Precizările D-lui Florin Dobrescu cu privire la afirmaţiile publice ale dlui Şerban Suru.

În calitate de colaborator apropiat al ultimilor legionari din vechea gardă, calitate confirmată şi prin desemnarea mea ca preşedinte executiv al Partidului „Totul pentru Ţară, în vederea limpezirii şi lămuririi tuturor simpatizanţilor Mişcării Legionare, consider că îmi revine îndatorirea morală de a pune la punct răuvoitoarele afirmaţii publice ale d-lui Şerban Suru la adresa Partidului „Totul pentru Ţară”.

1. D-l Şerban Suru nu este şi nu a fost niciodată şeful Mişcării Legionare. Tentativa d-sale de a îşi aroga, pe deasupra principiilor legionare, această titulatură, în 1999-2000, a fost repudiată de legionarii din vechea gardă şi din fostele Frăţii de Cruce, dar şi de tinerii lor continuatori.

Cu privire la acest aspect, dl Constantin Iulian, preşedintele Partidului „Totul pentru Ţară” (pe atunci „Pentru Patrie”) şi succesor al comandantului Nistor Chioreanu la conducerea Grupului de comandă al ML din ţară, spunea într-un comunicat din august 1999:

„Referitor la declaraţiile d-lui Şerban Suru – persoană particulară -, făcute la postul de televiziune TELE 7ABC, în cadrul emisiunii „Dintre sute de ziare”, Consiliul Politic al Partidului „Pentru Patrie” este îndreptăţit să precizeze următoarele. Ne surprinde că nici în etapa actuală dl Şerban Suru nu înţelege faptul că dânsul NU este un produs al Mişcării Legionare. Un lucru este bine cunoscut şi acceptat de toată lumea: ca să fii conducător se impune, cu necesitate, să fii rezultatul firesc al acestei Mişcări. Este oare dl Suru produs al Mişcării Legionare? Răspunsul este categoric: NU. (…) Consiliul Politic al Partidului „Pentru Patrie”, Preşedinte dr. Ing. Constantin Iulian” (din Curierul Informativ al Partidului Pentru Patrie, sept. 1999).

Într-adevăr, dl Suru se pare că nu a înţeles ori nu a vrut să înţeleagă principiul selecţiunii în conducerea Legiunii, fixat de Căpitan şi atât de limpede sintetizat de Comandantul Horia Sima în broşura apărută în 1992 la Madrid.

Iată cum este definit în acest document fenomenul selectării şi impunerii şefului, de la conducerea unui cuib şi până la şeful suprem, în Mişcarea Legionară: „Principiul selecţiunii se aplică cu rigoare la toate treptele de organizare a Legiunii, dar cu extremă rigoare când este vorba de funcţia supremă a Legiunii. Ca să ajungi în fruntea Legiunii (…) trebuie să apuci drumul pe care îl ia cel mai umil şef din mişcare, drumul faptei, al acţiunii, al creaţiei. Trebuie să demonstrezi că eşti în stare să răstorni obstacolele ce stau în calea Legiunii, înălţându-o pe culmile măririi. Trebuie să o ridici sus de tot, în văzul tuturor, încât toţi să te recunoască că fiind un ales al destinului. (…) De aici tragem concluzia că şefia Legiunii nu se cere nici de la actualul şef şi nici chiar de la masele legionare. Ea se proiectează din propriile fapte ale celui ales. Mai mult decât atâta. Când cineva se apropie de treapta supremă în Legiune, nici chiar el însuşi nu are nevoie să pretindă ceva. E purtat de valurile popularităţii spre această, înaltă funcţiune, chiar contra voinţei lui. El a devenit un simbol al unei lupte plătite cu nenumărate sacrificii.

Şefia Legiunii nu se iscodeşte, nu se cere, nu se pretinde, şi cu atâta mai puţin nu se provoacă zarvă în mişcare pentru obţinerea ei. (…) Aptitudinile individului premerg funcţiunile ce-ar putea să le îndeplinească cineva în mişcare şi recunoaşterea locului ce-l ocupă în ierarhia Legiunii este o urmare firească a propriilor lui merite.”

Este derizoriu să susţii că eşti Şeful Mişcării Legionare în condiţiile în care, după 20 de ani de activitate ai în jurul tău câţiva oameni, în timp ce masa legionarilor nu îţi recunosc această calitate.

2. Contrar celor afirmate de dl Şerban Suru, Mişcarea Legionară a activat întotdeauna în perioada interbelică  în cadrele legale ale statului român, iar când guvernul a dizolvat-o abuziv, principala preocupare a Căpitanului a fost să înregistreze formule juridice care să dea legionarilor posibilitatea unei activităţi LEGALE, adică încadrate în prevederile legilor de atunci ale statului român. Şi aşa s-a petrecut după dizolvarea fiecărei persoane juridice sub care activau legionarii.

A susţine că s-ar fi sustras Căpitanul legalizării şi înregistrării organizaţiei sale însemană să admiţi intenţia subversivă a acestuia, ceea ce contravenea total principiilor sale referitoare la Legalitate şi statul de drept.

În Chemarea Partidului „Totul pentru Ţară” din 10 decembrie 1934, generalul Cantacuzino-Grănicerul spune: „Şeful meu politic, Corneliu Codreanu, mi-a spus: Domnule General, (…) vă rog deci să înfiinţaţi un nou partid pentru ca toţi cei ce cred într-o Românie Nouă să poată activa politiceşte sub o formă legală.” (s.n.), referindu-se desigur la toţi acei ce nu mai puteau activa în fosta Garda de Fier în urma dizolvării acesteia de către guvernul Duca. Adică, la legionari şi simpatrizanţii legionari.

Iar comandantul legionar Virgil Mateiaş, vicepreşedintele TPT, spunea, în 1994, la mănăstirea Sâmbăta de Sus: „Nu se poate naşte conflict între Legiune şi Partid, de vreme ce au acelaşi scop şi uzează de aceleaşi mijloace. Partidul fiind expresia politică a Mişcării Legionare. Existenţa împreună, coexistenţa în timp şi spaţiu nu sunt incompatibile, dar din cauza strâmbătăţii orânduirilor politice Mişcarea Legionară a fost scoasă în afara legii şi atunci s-a lăst  la fund. Ce înseamnă asta, s-a lăsat la fund? Nici că s-a desfiinţat, nici că ar fi adormit, ci că a existat subteran şi divin spre a nu provoca stăpânirea şi a atrage alte necazuri şi duşmănii.”

3. D-l Şerban Suru însăilează – nu pentru prima oară – un raţionament lipsit de logică elementară. Pornind de la circulara Căpitanului din 1934, prin care acesta desfiinţa organizaţia Sectorului III Albastru din Capitală, ca replică simbolică a faptului că în această organizaţie activase trădătorul Mihai Stelescu, d-sa sa insinuează că str. Veseliei, acolo unde astăzi, în anul 2013, se află sediul ridicat prin muncă voluntară de bătrânii şi tinerii legionari, s-ar afla pe teritoriul de mult dispărutului sector III Albastru al Bucureştiului, şi astfel încearcă, indirect, să arunce o lumină urâtă asupra Partidului „Totul pentru Ţară”. Considerăm aceasta ca un gest de jignire a inteligenţei celor cărora te adresezi.

Domnul Suru ar trebui să ştie că împărţirea administrativă a Bucureştiului din perioada interbelică, pe sectoare purtând numere şi nume de culori, a dispărut imediat după război, iar în cei 70 de ani trecuţi de atunci, capitala a cunoscut încă două modificări administrative, cuprinzând întâi 8, şi apoi 6 sectoare, care nu se suprapun deloc pe vechile sectoare interbelice.

Comentariile sunt, credem noi, de prisos.

4. Prin acest gen de consideraţii, dl Suru insultă inclusiv memoria bătrânilor legionari, unii din ei grade legionare, care au înfiinţat TPT (PPP), şi au construit, cu mari sacrificii acest sediu care este mândria noastră, a tinerilor lor urmaşi, cei care i-am ascultat şi respectat, spre deosebire de dl Suru, care adeseori i-a jignit şi s-a rupt de sub ascultarea lor ierarhică. Nu e vina noastră că avem sediu în str. Veseliei. Aici ne-a donat terenul legionarul Tică Tănăsescu, deţinut politic timp de 15 ani şi aici ne-am construit sediul, deoarece timp de 7 ani autorităţile locale REFUZASERĂ să ne închirieze un cât de mic spaţiu în acest sens.

D-l Suru ar trebui să nu uite că printre membrii fondatori ai Partidului „Totul pentru Ţară” în anul 1993 s-a aflat şi Ion Gavrilă Ogoranu, care a şi devenit preşedintele acestui partid în anul 2005 şi care a contribuit la ridicarea acestui sediu, pe care îl îndrăgea şi pe care l-a numit „Casa noastră”. Să se gândească dl Suru, în intimitatea sufletului său, cum ar privi acum bădia Gavrilă gestul său.

5. Am înţeles să întind o mână d-lui Şerban Suru, ca o mai veche dorinţă a mea, urmare a unor discuţii avute cu Ion Gavrilă Ogoranu cu puţin înaintea morţii acestuia. Am înţeles să o fac găsind prilejul unei apropieri fireşti. Am dorit să îndepărtez acuzaţiile nedrepte care i s-au adus de multe ori şi să-i recunosc incontestabilele merite pe care le are în istoria ultimilor 2 decenii faţă de Mişcarea Legionară. Am înţeles să o fac văzând izolarea în care se afla dl Şerban Suru, încercând să-l readuc, alături de noi, cei din TPT, în realitatea lumii legionare din prezent.

În acelaşi timp, am refuzat, zic eu cu eleganţă, insistenţele d-lui Suru de a-l recunoaşte ca şef al Mişcării Legionare, arătându-i că nu erau îndeplinite normele prevăzute în „Principiul selecţiunii în conducerea Legiunii”.

Atacul public al d-lui Suru considerăm că este neprincipial şi necamaraderesc, câtă vreme din partea noastră nu s-a întâmplat aşa ceva faţă de d-lui. Legionarii nu se atacă între ei, mai ales în public.

În aceste condiţii, se înţelege că nu mai poate fi vorba de nici o colaborare între noi.

Ca şi în raport cu alte grupuri care se revendică de la doctrina Mişcării Legionare, rămânem totuşi deschişi găsirii unor viitoare căi de colaborare a tuturor energiilor umane în vederea promovării principiilor naţionale şi creştine. Dar, în cazul d-lui Suru, considerăm ca o condiţie sine qua non retractarea în public a celor afirmate tot public de d-sa.

6) Personal rămân adeptul ideii că, în condiţiile în care, după moartea lui Horia Sima nu s-a putut ridica dintre noi nici un lider care să întrunească calităţile ce l-ar fi putut impune în postura de şef unic al Mişcării Legionare, singura formulă viabilă şi conformă cu normele legionare este aceea ca Legiunea să fie condusă, ca şi în alte perioade similare din trecutul ei, de un grup de comandă, până la apariţia unui conducător care să întrunească adeziunea sufletească a tuturor sau măcar a largii majorităţi a legionarilor, aşa cum au făcut-o Căpitanul şi Comandantul.

Îndemn membrii şi simpatizanţii Partidului „Totul pentru Ţară” să evite orice răspunsuri la atacurile dlui Suru, situându-se pe o poziţie de sobrietate şi bună cuviinţă. Este vremea acţiunii, nu a polemicilor sterile.

Trăiască Legiunea şi Căpitanul!

 Florin Dobrescu

6 august 2013, Schimbarea la Faţă (Probejenia)

Bucureşti