Singura frica acceptata in crestinismul dreptmaritor-ortodox este frica de Dumnezeu si de pacat. In restul cazurilor, frica este o stare de paralizie a sufletului, pe care diavolul incearca sa ne-o insufle si prin care doreste sa anihileze orice lucrare dumnezeiasca in noi si prin noi. Crestinul trebuie sa fie curajos precum inaintasii nostri, precum sfintii si mucenicii nostri care mergeau la moarte ca la nunta. Ce frica au cunoscut voievozii si martirii neamului in atatea razboaie si atitea prigoane? Sa ne amintim de neinfricatul Stefan, de Mihai, de Horea si de alti mari oameni si crestini, care prin martiriul lor au sfintit pamintul tarii. Sa ne amintim apoi de toti sfintii din sinaxare, de toti marturisitorii si mucenicii de la Hristos si pina azi. Caci fara teama au marturisit dreapta credinta impotriva ereziilor de tot felul, sfinti ca Sf. Maxim Marturisitorul sau Sf. Atanasie cel Mare. Pentru dreapta credinta a fost prigonit Sf. Ioan Gura de Aur si toti sfintii. Si sa finalizam cu sfintii inchisorilor comuniste, care, fara frica, l-au marturisit pe Hristos, in iadul reeducarii si groaznicelor chinuri din temnitele comuniste, nelepadindu-se nici o clipa de dreapta credinta si de credinta in Dumnezeu.
Asa cum am spus, frica vine de la diavol , care incearca sa ne scoata din lupta, prin intermediul ei si sa ne anuleze lucrarea duhovniceasca si de marturisire in lume.Insa un parinte contemporan spune ca fricosii nu se mintuiesc si ca bunul Dumnezeu se minie din pricina fricii si lasitatii noastre in marturisirea adevarului.Prin lasitatea noastra de a marturisi se pagubesc o multime de suflete slabe in credinta, paguba pentru care nu vom avea raspuns la INFRICOSATA JUDECATA. Nu slujim oare Celui Atotputernic si Preainalt ?Nu slujim cu totii Atottiitorului? De ce sa ne fie frica?De moarte?
Oare este ingaduit crestinului sa se teama de moarte? Nu pentru asta a venit Hristos in lume, ca sa desfiinteze moartea si sa ne dea sansa mintuirii si a vietii vesnice?Nu pentru noi a patimit si s-a Jertfit pe Cruce?Si daca El ne-a scos de sub imperiul mortii, noi de ce trebuie sa ne temem de moarte?
Ar trebui sa ne temem sub o singura forma, ca nu suntem pregatiti si ca suntem fricosi. Caci omul fricos nu este pregatit de intilnirea cu marele Dumnezeu. Nu conteaza cand mori ci conteaza cum mori. Una este sa mori ca un erou si alta este sa mori ca un las.
Pentru toti sunt scrise in psalmi cuvintele: “Domnul este aparatorul vietii mele , de cine ma voi teme?” sau,, De voi umbla in mijlocul mortii nu ma voi infricosa..”Tot psalmistul, fara frica ne spune:”De vor fi la stinga si la dreapta mea mii si zeci de mii nu ma voi teme…”Auziti, mii si zeci de mii….
Daca slujim lui Dumnezeu care a facut cerul si pamintul de cine sa ne temem? Nu spune oare Scriptura:” Nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul…”De cine s-a temut Capitanul, sau Mota sau Marin, sau Ianolide sau Gafencu, sau Gyr?Sau pr. Arsenie Papacioc? Sau marii marturisitori contemporani?…..de un singur lucru…de Dumnezeu.
Pentru cine a murit Vieru? Sau eroii dela Tighina? Pentru cine au murit Doina si Ion Aldea Teodorovici? Pentru cine s-au jertfit romanii din gulagurile rusesti din Siberia?Nu pentru noi? Cum ne vom privi copiii in ochi, daca, pentru frica si lasitatea noastra, le lasam o tara de fricosi si de neputinciosi sufleteste. Ce fel de mostenire le lasam , daca nu exemplul jertfirii de sine pe care si noi am mostenit-o de la inaintasii nostri. Numai asa vom putea implini porunca dragostei, jertfindu-ne pentru aproapele nostru. Numai asa ne vom mintui, prin mucenicie, pe vremurile acestea de pe urma ale omenirii.Caci singele varsat muceniceste va rodi, va fi jertfa curata in fata bunului Dumnezeu.Sa o facem crestineste, cind ni se va cere si nu ca fundamentalistii altor credinte si religii, in mod extremist si fanatic.
Avem o istorie atat de bogata, atat de ziditoare pentru noi, prin bogatia de exemple de moralitate si de sfintenie a acelora care cu sange au scris-o.Avem eroii trecutului care nu au murit, ci s-au mutat de la noi in imparatia lui Dumnezeu si care de acolo ne privesc si iau aminte.La marea Judecata a lui Hristos vom sta cu ei fata catre fata si ne vom rusina multi dintre noi, prin faptele noastre. Ne vom rusina pentru lipsa noastra de patriotism, pentru lipsa de dragoste pentru Sfanta Biserica, pentru ignoranta noastra in care ne complacem ca neam in momentul de fata si nu vrem sa recladim ceea ce a fost odinioara, prin exemplul vietii noastre personale.Ce vor spune oare atunci Stefan cel Mare si Sfant si martirii brancoveni? Ce vor spune atunci cuviosii si dreptii acestui pamant, voievozii care s-au jertfit pentru credinta cea dreapta si pentru neam?Ce vor spune mucenicii si mucenitele?
In orice caz, un lucru este sigur. Noi nu vom avea raspuns inaintea lui Dumnezeu si inaintea lor.Suntem urmasii unor oameni care au luptat ca noi sa fim astazi liberi, sa ne putem duce si ruga fara nici o opreliste in sfintele lui Dumnezeu biserici.Suntem urmasii unor oameni care au murit, varsandu-si sangele pentru acest pamant, inrosindu-l , suntem urmasii unor oameni pentru care biserica si tara le-a fost si casa si masa si tata si mama si sotie si frate.
Asadar, dragii mei, sa nu dam inapoi nici o clipa. Sa luptam si sa marturisim adevarul. Sa facem totul cu ascultare de duhovnici si de mai marii nostri, cu rugaciune si cu intelepciune, tinind cont de faptul ca ascultarea are ca limite pacatul si erezia. Sa marturisim Evanghelia si adevarul cu putere si curaj, caci Duhul Sfint ne va insufla si Hristos va fi cu noi mereu. Sa fim continuatorii inaintasilor nostri, in lucrarea de mintuire a neamului romanesc. Caci acesta este telul final spre care tindem: mintuirea neamului. Nu ne-a promis Mintuitorul ca va fi cu noi pina la sfirsitul veacurilor? Sa devenim luptatori de nadejde in oastea cea cereasca, impreuna rugatori si marturisitori cu sfintii si puterile ingeresti. Sa fim capabili in orice clipa a ne da si viata pentru neam si pentru credinta cea dreapta, draga noastra ortodoxie si pentru Preadulcele nostru Mintuitor, Iisus Hristos. Ca jertfa a fost trasatura de capatii a acestui neam si prin jertfa ne-am croit drum prin istorie, pina astazi. Jerfa si jertfire de sine pentru aproapele si pentru Hristos, aceasta este calea spre patria cereasca.
Caci daca un pahar cu apa, dat in numele Lui, va fi rasplatit inmiit, daramite un martiraj pentru credinta si neam? Totul depinde de noi, pe aceste vremuri tulburi, de apostazie si desfriu. Depinde cum vom trai, cum vom muri si ce exemple am dat copiilor nostri.
Mintuirea unui neam , ca si a unui om are mai multe trepte.O prima treapta si cea mai importanta este trezirea acestui neam in sensul mutarii atentiei din planul celor materiale, vremelnice in planul celor spirituale vesnice. Goana dupa cele materiale si grija exacerbata a zilei de mine distrage omului atentia de la cele ceresti si de la Dumnezeu. Urmatoarele trepte sunt cele ale despatimirii si luptei duhovnicesti . Avem credinta ca impotrivindu-ne pacatului pina la singe, ceasul judecatii de ne va gasi in lupta, ne va aduce mintuirea.Lupta, lupta de trei ori lupta.Fiindca numai lupta este obligatorie, asa cum afirma parintele Nicolae Steinhardt, nu si biruinta, care nu este a noastra ci a lui Hristos prin noi,.
Deci vedem dragilor ce avem de facut ca sa ne mintuim si sa mintuim neamul nostru romanesc. Adica sa ne jertfim pentru Hristos, dupa luam exemplul inaintasilor nostri. Avem o datorie fata de acest pamint, fata de credinta noastra ortodoxa si fata de inaintasi. Avem o datorie sfinta sa-l marturisim pe Hristos indiferent unde ne aflam, indiferent de vremuri. Sa nu uitam ca patria noastra este cea cereasca si ca inaintasii nostri au dobindit-o cu pretul singelui varsat. Hai romani, din moarte inviati!!!!!!!!!!!!!!!!!
Cu dragoste pentru toti oamenii, Pr. Andrei
[…] Citeste materialul intreg AICI. […]