Ziua Eroilor Neamului în Centrul Istoric al comunei Holbav

În fiecare an ne adunăm aici pentru a cinsti memoria eroilor noştri. Cu toţii ştim că ei au scris pagini de istorie cu propriul lor sânge, luptând pentru o Românie „dodoleaţă”, demnă, suverană şi creştină.

Astăzi, însă, nu voi mai aminti lucruri de toţi ştiute şi care se spun, de obicei, cu asemenea ocazii. Vorbim despre date istorice, dar lipsite de conţinut, fără a ne raporta concret la ceea ce i-a făcut pe ei eroi.

Eroii primului război mondial şi-au dat viaţa pentru înfăptuirea României Mari, care astăzi sângerează chiar şi după 73 de ani, după mădularele tăiate şi anume: Basarabia şi Cadrilaterul pierdute în urma ruşinosului dictat de la Viena, vândute de regele dictator Carol al II-lea, ce a reprezentat o pată pe obrazul ţării noastre.

Pe firul istoriei au urmat eroii celui de-al doilea război mondial, care deşi au luptat pentru reîntregirea, libertatea şi demnitatea ţării, victoria le-a fost confiscată de bolşevicii, ce au intrat pe uşa din dos a istoriei noastre.

Aceşti atei au stropit din nou cu sânge pământul nostru strămoşesc şi astfel s-au născut noi eroi, pe care istoria de abia acum îi descoperă, după 24 de ani de la revoluţie.

Aceştia, noii eroi, sunt toţi tinerii şi intelectualii, care pentru simplu fapt că au crezut în Dumnezeu şi şi-au iubit neamul, au fost arestaţi şi schingiuţi. Dacă ne gândim numai la cei peste 2000 de preoţi şi călugări care au murit la canal (canalul Dunăre-Marea Neagră), unde astăzi s-a ridicat o mănăstire în cinstea lor, ne putem face o idee cam câţi oameni au murit, pentru aceiaşi „vină”, pe teritoriul ţării noastre.

Aceşti eroi poartă numele de „Sfinţii Mucenici din temniţele comuniste.” Despre ei am vorbit şi în cinstea lor am realizat serbarea de pe 3 decembrie, anul trecut. Zilnic mureau, datorită condiţiilor inumane şi tratamentului exterminator la care erau supuşi, un număr însemnat de oameni, ce erau aruncați în gropi comune, în locul supranumit astăzi: „Râpa Robilor”. Pe locul acela se înalţă astăzi o mănăstire în cinstea lor. Tot acolo, la Aiud, s-au găsit sfintele lor moaşte, ce s-au împrăştiat în întreaga lume. Ei sunt cunoscuţi pentru grabnicul ajutor pe care îl dau tuturor celor ce li se închină cu credinţă. Multe minuni făcute de aceştia sunt consemnate în cartea „Mărturisitori din temniţele comuniste.”

Un alt exemplu de eroi îl constituie cei ce au căzut în revoluţia din 1989 caracterizaţi de deviza lor: „Murim, dar vom fi liberi.” Aceştia, sătui de un regim dictatorial, în care trăiseră bunicii şi părinţii lor, au hotărât  că generaţiilor ce vin după ei vor să le lase preţioasa libertate. Au murit tineri cu vârste cuprinse între 12-30 de ani călcaţi de tancuri sau ciuruiţi de gloanţe, arătând un extraordinar spirit de jetfă.

După 24 de ani ne dăm seama că trăim într-o libertate aparentă. Nu numai că au dispărut mii şi mii de locuri de muncă, dar cei ce reprezintă statul dau fel de fel de legi uitând că ţara aceasta este majoritar creştină.

Ultima lege împotriva familiei este cea care, chipurile, combate discriminarea homosexualităţii. Un mare pas ce duce spre legalizarea acestui flagel, următorul fiind legalizarea căsătoriilor homosexuale şi posibilitatea acestora de a adopta copii. Bineînţeles că se fac presiuni de introducere a educaţiei sexuale în şcoli, predate de astfel de indivizi, care vor să trezească interesul copiilor faţă de astfel de anormalităţi. Copiii noştri sau copiii copiilor noştri de asta au nevoie? Să li se explice despre homosexualitate? Să vadă astfel de indivizi bolnavi, să primească lecţii de la astfel de persoane? Nu, fraţi români! Noi suntem un neam ce ne-am născut creştini. Strămoşii noştri pentru a-şi păstra rădăcinile creştine au luptat!

Priviţi puţin în istorie la generalul Bukow, care a distrus atâtea mănăstiri şi a omorât atâţia preoţi şi călugări. A reuşit el să stârpească creştinismul? Nu, altfel nu mai eram aici sărbătorind Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor.

Să nu pătăm amintirea eroilor noştri, cetăţeni de onoare ai cerului, şi fiecare dintre noi să fie pregătit ca, atunci când ţara ne-o va cere, să devenim şi noi eroi, pentru ca generaţiile ce vor veni să nu  privească cu scârbă în trecut, ci cu admiraţie, aşa cum privim şi noi eroii noştri.

În încheiere aş vrea să vă citesc o scurtă poezie scrisă de Radu Gyr, poetul ce a trăit ororile comunismului în temniţele acestora.

Cred într-unul Dumnezeu,

Tatăl ziditorul,

dar mai cred și-n neamul meu,

înfrățit cu dorul.

Cred în sfinți, dar și-n voinici,

cred în flori și-n cremeni,

căci tăcuții mucenici

cu haiducii-s gemeni.

Dar mai cred că într-o zi,

aspru, din furtună,

neamul meu se va trezi

cu securea-n mână.

Și-atunci ierte Cel din cer

liftele spurcate,

căci prin sânge și prin fier

ne-om croi dreptate.

Cred într-unul Dumnezeu,

Tatal ziditorul,

ce-a-nfrățit în neamul meu

sfântul crez cu dorul!