Legionarii resping legiferarea căsătoriilor homosexuale şi sprijină amendamentele Bisericii în noua Constituţie

1 852

 

Consecvent fundamentului creştin al doctrinei sale, Partidul „Totul pentru Ţară” îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la adoptarea de către Comisia de Revizuire a Constituţiei  a amendamentului prin care Articolul 4 urmează să fie modificat prin introducerea menţiunii referitoare la orientarea sexuală.

 

Considerăm că, prin formularea amendamentului se urmăreşte oficializarea modului de viaţă pervertit al unor politicieni homosexuali, creindu-se cadrul legal favorabil adoptării ulterior a legislaţiei care să permită căsătoria între persoane de acelaşi sex, aşa cum s-a întâmplat deja în ţări precum Franţa şi Spania.

 

În aceste condiţii, Partidul „Totul pentru Ţară” va sprijini cu toată energia amendamentul propus de Biserica Ortodoxă Română, prin care „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”, principiu care nu poate lipsi din legea fundamentală a unui stat alcătuit, în proporţie de aproape 90% din cetăţeni de confesiune creştin-ortodoxă.

 

Considerăm că, prin adoptarea acestui amendament, parlamentarii vor da dovadă de înţelepciune, situându-se pe linia de viaţă a neamului românesc, şi evitând o stare de spirit care ar putea genera serioase tensiuni şi convulsii în societatea românească creştină.

 

Partidul „Totul pentru Ţară”

 

Preşedinte, Coriolan Baciu

1 Comment
  1. Sorin ANDREI says

    A) Nu ştiţi oare că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici stricaţii de tot felul, nici sodomiţii, nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii sau hrăpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. – 1 Corinteni, cap. 6.
    B) Iar de s-ar afla iarăşi vreun creştin temător de Dumnezeu, preot sau mirean, bărbat sau femeie, care prihăneşte şi ceartă vreun obicei rău şi caută în tot chipul să-l distrugă din temelie pentru că vatămă şi munceşte sufletele creştinilor, păziţi-vă bine şi luaţi aminte, fraţii mei, să nu vă sculaţi asupra lui şi să-i faceţi vreun rău… Să zic ceva încă şi mai înfricoşător? Toţi cei care pârăsc şi caută să facă rău omului celui ce voieşte să strice obiceiurile cele rele şi vătămătoare de suflet şi să întărească altele bune şi folositoare, unii ca aceştia sunt mai răi încă şi decât dracii. – Hristoitia, Sfântul Nicodim Aghioritul.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php