Dumitru Comşa – Prezent!
Cu adâncă durere anunţăm că ieri seară, joi 6.07.2013, ne-a părăsit după o grea suferinţă, cel a fost şi va rămâne camaradul şi părintele nostru spiritual, luptătorul anticomunist Dumitru Comşa.
Născut în Cincu, judeţul Făgăraş (azi Braşov), absolvent al Frăţiilor de Cruce, participant activ la ocuparea Poliţiei din Braşov în timpul evenimentelor revoluţionare din 3-6 septembrie sub comanda lui Horia Sima, condamnat de regimul comunist pentru adăpostirea în casa părintească a luptătorului anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu, trecut prin închisorile şi lagărele politice, a activat după 1989 în organizaţiile foştilor deţinuţi politici, în Fundaţia Buna Vestire şi a participat la reînfiinţarea Partidului „Totul pentru Ţară” (Pentru Patrie), în cadrul căruia a îndeplinit funcţia de şef al Senatului legionar între 2000-2003 şi respectiv 2009-2013, la dispoziţiile preşedintelui dr. Constantin Iulian.
Nea Mitică Comşa, aşa cum îi spuneau apropiaţii, rămâne în sufletele noastre prin calităţile morale deosebite, modestia, blândeţea, capacitatea de sacrificiu şi înţelepciunea care l-au caracterizat până la desăvârşire, urmând să lumineze calea tinerei generaţii pe care a iubit-o şi încurajat-o din tot sufletul său.
Luptătorul Dumitru Comşa va fi depus azi la capela cimitirului Giuleşti-Sârbi, iar funeraliile vor avea loc duminică, aprox. la ora 14,oo.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Florin Dobrescu
Preşedinte executiv al Partidului Totul pentru Ţară
Vineri, 07 Iunie 2013 12:19
Dumnezeu sa-l ierte!
Dumnezeu sa-l ierte!
Ati gresit data. 06.06.2013