Deşi strecurat abil în diferite scenarii-ciur ale diversiunilor privind numele unor posibili candidaţi la prezidenţiale, Mugur Isărescu este, în mod real, ultimul interesat de o asemenea „construcţie” (sa nu-i spunem, „zidire”!). Pentru că, uman vorbind, cine ar renunţa, mai ales ajuns la vârsta tabieturilor senectuţii, la confortul şi siguranţa dată de mandatele certe (şi „fără număr”, precum banii intraţi de la FMI în visterille Bank of Isărescu) de guvernator al Băncii Naţionale?
Cine ar renunţa la prestanţa dată de statutul de „guvernator”, şi iată că matusalemicul Illuminati mai are un pic şi îl întrece pe fruncea geniului carpatin, ras de la jumătate cu gloanţele de neargint, pentru a lua bobârnace şi a primi apelative precum cele încasate de javra cea (ne)ordinară, ori a-şi leza somnul de guvernare al guvernanţei eurocoloniale cu suspendările puse la cale de mâţele securistice ori a suporta alte feluri de umilinţe publice? Mai ales că actualul guvernator nu va înmuguri niciodată de entuziasmul agorei. El este, ca nivel al plăcerilor şi desfătărilor la sauna publică a mulţimilor, un personaj retras (dar nu pensionat!). Şi nu pare, de fel, ca distins bancher, un împătimit al băilor de mulţime. Cel puţin, nu a celor nematematice.
În fapt, cel mai bun răspuns l-a dat chiar el. Căci, de ar fi mustit la oţetul prezidenţalelor, spărgând singur sticla spumantului rafinant pentru a o lepăda la haznaua politică, nu ar fi ieşit public să declare că îşi doreşte un nou împrumut de la oficina FMI! Un nou împrumut pentru o Românie pe care, cu echerul şi compasul, pare însărcinat şi îndatorat să o lase să se mai dea o dată peste cap pe toboganul îndatorării.
Şi nu este vorba doar că Mugur Isărescu îşi ia înapoi vorba dată nici acum un an; când vorbea în pilde despre obligaţia ţării de a nu mai intra sub tăvălugul FMI. Că numai aşa România putea dovedi pieţelor financiare că se poate descurca singură. Atunci spunea că e vorba „de credibilitate”. Azi tot despre „credibilitate” vorbeşte, dar pe invers. Cum a fost, de fapt, tot timpul. Adicătelea, cum ar spune fraţii din frăţie (!), cu vârful compasului (masonic) în sus! Să tragă ţara în ţeapă; iar şi iar…
Aşadar, nici un personaj cu pretenţii la prezidenţiale nu ar fi riscat un astfel de mesaj, al re-reîndatorării la FMI într-un an al maximului de rambursare! Nu s-ar fi pronunţat în favoarea unui nou acord, care ne va costa cel puţin câteva procente în plus, ca preţ al extinderii perioadei de „acoperire”, în mijlocul celei mai grele perioade de rambursare a unei părţi (doar a unei părţi!) din împrumutul accesat.
Desigur, surprinzător este faptul că a ieşit chiar guvernatorul să vorbească în favoarea unui nou acord cu FMI. Şi nu l-a scos în faţă pe majordomul de serviciu să arunce vorbele comunicării. Acel personaj selenar pe care nici 
măcar o ironie nu-l veștejeşte, rolul lui fiind tocmai de încasator de lovituri, pentru a ţine la adăpost imaginea guvernatorului. Nu carecumva să-l agaţe agora chiar de reverul colanului (ori poate de poalele şorţului!) pentru a-i arăta sfera de cuvântări şi opinii pe care nu are voie niciodată să le exprime public. Or, acum Mugur Illuminati Isărescu a expediat el comunicatul-„opinie” către ţară, riscând etichetare cu sloganul rezervat până mai ieri Cotrocenilor. Şi rămâne de văzut cât se va prăbuşi guvernatorul pe scara popularităţii nepopuliste după acest mesaj al disponibilităţii de a înghesui ţara, şi pe fiecare dintre noi, sub o nouă povară. Povară ce se va reflecta în noi şi noi condiţii şi „garanţi” cerute de FMI şi apostilate prin pârghiile fiscale.
E drept, lui Mugur Isărescu îi este uşor să vorbească de un nou acord. Pentru că a avut parte doar de partea plină a paharului, parte din banii de la Fond intrând în visteria BNR, unde au făcut nenumărați „pui” (dacă nu de aur, cel puţin pe patru roţi şi sub forma unor înzestrări de te miri ce larg e obiectul de activitate al Băncii Naţionale!). Îi este uşor să vorbească şi pentru faptul că el nu a fost afectat de reducerea cu 25 la sută a salariului.
De aceea, nu l-ar deranja un nou împrumut care, în extremis, nu l-ar seca la inimă cu încă o „proprire” de solidaritate pentru austeritate (!). Ba, poate mai face rost de nişte dividente pentru noua sa afacere, pensiunea-boierească de la Drăgăşani (poate, până la urmă, se pensionează, totuşi!) Şi nici nu l-a arătat nimeni cu degetul pentru salariul „nesimţit”… de nimeni. Şi da!, ar vota pentru un nou acord. Din motive de credibilitate. De credibilitate în faţa celorlalţi „fraţi”! Credibilitate care l-a făcut să ţină piept intrărilor de aur în rezerva ţării, având el o „superstiţie”, de fapt o dicţie între fraţi, că rezervele de aur ale ţării nu trebuie să depășească 100 de tone, hai, cu dărnicie de la el, maximum 103 tone!
De Cezar A. Mihalache – Ziarul Natiunea
