În cazul Ogoranu nu e nevoie de clarificări, ci doar de o minimă onestitate. Răspunsul doamnei Lucia Hossu Longin la atacul neokominterniștilor de la „Ellie Wiesel” și IICCMER
Apelul la clarificare pe care ni-l trimit reprezentanţii Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi ai IICCR nu atinge fondul disputei.România, aşa cum „a decretat” „Elie Wiesel”: n-a avut rezistenţă armată în munţi, câtă ar fi existat a fost xenofobă şi antisemită, iar un erou ca Ion Gavrilă Ogoranu ar fi fascist. Aceasta nu e deloc o interpretare academică chiar dacă instituţiile care mi se adresează ar trebui să cultive interpretări strict ştiinţifice.
Dar distinşii semnatari ai Apelului vor să ştie (aceasta ar fi clarificarea) dacă opiniile exprimate aparţin calităţii mele de membru al C.A. al TVR. O cerere mai absurdă ca aceasta n-am văzut. Se clarifică de la sine prin ridicolul ei.
Am dreptul la opinie ca realizator al „Memorialului Durerii” pentru că, spre deosebire de distinşii semnatari, de 20 de ani am consultat arhivele Fostei Poliţii Politice şi am înregistrat supravieţuitorii din toate grupările importante: din Banat, Moldova, Munţii Apuseni, Făgăraş, Vrancea, sute de martori şi membri ai rezistenţei din munţi. Nicăieri n-am regăsit ideea că partizanii din munţi s-ar fi înfruntat cu evreii, i-ar fi prigonit. Lupta lor a avut în vedere securitatea şi regimul comunist. Afilierea politică a acestor grupuri era conform Direcţiei Generale a Securităţii Poporului următoarea: Din cei 804 arestaţi în mai 1949 (grupuri de partizani şi simpatizanţi) 56% erau neîncadraţi politic, 11% din PNŢ Maniu, 3% simpatizanţi Maniu, 10% Frontul Plugarilor, 2% din PNL – Brătianu şi 9% din mişcarea legionară (cifre publicate de Dorin Dobrincu în Rezistenţa armată anticomunistă la începutul Republicii Populare – Analele Sighet 1998, pag. 233). Şi pe care le-am folosit şi noi în cele 30 de filme consacrate rezistenţei din munţi.
Să ne amintim că în acea perioadă în care munţii României se transformaseră într-un front de luptă împotriva ocupaţiei sovietice, nicăieri în estul european, în nicio ţară din Estul European nu a existat o acţiune de protest de asemenea proporţii împotriva regimului comunist.
Gruparea din Făgăraş număra studenţi şi elevi: Andrei Haşu, student, Victor Metea, elev, Remus Sofonea, elev, Ion Gavrilă, student, Gelu Novac, student, Gh. Haşu, ţăran, Gh. Şovăială, student, Ion Chiuşdea, student, Ion Novac, student, Laurian Haşu, student, Ion Ilioiu, elev, Ioan Pop, pădurar.
Toţi aveau în jur de 20 de ani. În anul 1941, când mişcarea legionară a fost decapitată de Ion Antonescu, ei aveau 11 ani…
În concluzie, nu cred că precizările noastre au discreditat dezbaterea în chestiune; zecile de luări de poziţii au demonstrat că „Reconsiderarea critică a luptei din munţi” a fost un eşec, nefiind susţinută de argumente bazate pe realităţi istorice.
Se întâmplă asemenea erori şi la case mari. E nevoie doar de o minimă onestitate să le recunoaşti.
