Doru Mărieş, despre respingerea în Parlament a înfiinţării unui muzeu al comunismului

0 800

 

Doru Mărieş, conferinţă de presă la sediul ARD (Florin Eşanu/Epoch Times)

Doru Mărieş, conferinţă de presă la sediul ARD (Florin Eşanu/Epoch Times)

 

 

 

 

La auzul veştii că propunerea înfiinţării unui muzeu al comunismului a fost respinsă luni, în Parlament, cu o majoritate zdrobitoare, Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie”, s-a arătat a fi indignat, precizând însă că se aştepta la aşa ceva din partea liberalilor.

 

„Da, am auzit despre ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament. Din punctul meu de vedere, acest lucru s-a întâmplat pentru ca PNL şi PSD s-au amestecat, s-au corcit atât de mult, astfel că sunt cu toţii roşii acum. Din păcate, din culoarea galben a liberalilor combinată cu roşul celor de la PSD a ieşit tot roşu. De fapt, liberalii nu s-au schimbat în ultimii 23 de ani, sunt aceiaşi în principiu şi în crez cu cei din 1990”, a precizat Doru Mărieş pentru Epoch Times.

 

Liderul revoluţionarilor a explicat în continuare de ce este necesar un muzeu al comunismului în România.

 

„Un astfel de muzeu al comunismului trebuie să existe în România. De fapt, ar fi un muzeu al ororilor petrecute în anii aceia în care ţara a fost condusă de comunişti. O astfel de instituţie ar avea rolul de a conserva dovezile şi de a le expune, astfel încât acestea să poată fi văzute de tineri, de turişti şi să nu se mai repete. Deocamdată un astfel de muzeu, unul local, există doar la Sighetul Marmaţiei, este singurul… Bine că există măcar acest memorial al durerii”, a mai declarat Doru Mărieş pentru Epoch Times.

 

Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie” a afirmat că este contrariat de atitudinea fostului guvern Ungureanu referitor la acest subiect.

 

„Ca şi PSD, liberalii nu au avut şi nu au niciun pic de sentiment anticomunist. Iar această majoritate de 70% din Parlament este aproape inexplicabilă… Pe mine m-a mirat mai mult vestea că fostul guvern Ungureanu a dat, de asemenea, aviz negativ propunerii înfiinţării unui muzeu al comunismului”, ne-a mărturisit revoluţionarul.

 

Toate partidele, cu excepţia PDL, au votat respingerea

 

Camera Deputaţilor a respins luni cu o majoritate zdrobitoare înfiinţarea unui muzeu al comunismului în Capitală, iar singurul grup care a susţinut acest proiect de lege – care a fost iniţiat în legislatura 2008 – 2012 de către patru parlamentari de la PDL, independenţi şi minorităţi – a fost cel al PDL.

 

Un singur liberal – Radu Surugiu – şi doar un deputat PSD – Anghel Stanciu – au susţinut proiectul, conform listei de vot electronic.

 

Mai mult decât atât, inclusiv PP-DD, PC şi UDMR au votat contra acestui proiect.

 

Depusă încă din anul 2011, iniţiativa solicita înfiinţarea unui muzeu al comunismului care să fie subordonat Ministerului Culturii, într-o clădire pusă la dispoziţie de guvern în Bucureşti.

 

Înfiinţarea unui astfel de muzeu prin cooperarea mai multor instituţii precum CNSAS, IICCMER sau AFDPR reprezintă una dintre recomandările raportului comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste.

 

Cu toate acestea, chiar şi guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a avizat negativ proiectul, motivând că nu este indicată resursa bugetară.

 

Pe de altă parte, în unanimitate, Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor a adoptat raportul de respingere a legii, subliniind că un astfel de muzeu s-ar suprapune activităţii IICMER.

 

Închisoarea de la Râmnicu Sărat va deveni Memorialul Victimelor Comunismului

 

În schimb, Guvernul României a alocat în luna februarie 2013 către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) resursele financiare pentru realizarea studiilor tehnice necesare pentru restaurarea fostei închisori de la Râmnicu Sărat, aflată în administrarea IICCMER, care o va organiza ca Memorial al Victimelor Comunismului.

 

Conform site-ului oficial al IICCMER instituţia şi-a propus transformarea unui fost spaţiu concentraţionar într-unul al reflecţiei asupra naturii criminale a comunismului.

 

După finalizarea lucrărilor de reabilitare şi de amenajare muzeală, estimată pentru 2016, Memorialul Râmnicu Sărat va reprezenta un punct focal pentru proiecte culturale, documentare şi turistice şi va găzdui vizitele a numeroase personalităţi din viaţa publică românească şi internaţională.

 

În iunie 2007, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICMER) a preluat în administrare fosta închisoare de la Râmnicu Sărat cu scopul de a organiza un Memorial al Victimelor Comunismului.

 

Alături de închisori precum Sighet, Gherla sau Aiud, Râmnicu Sărat a reprezentat unul dintre punctele represiunii comuniste, regimul de exterminare practicat aici contribuind la trista sa reputaţie şi justificând pe deplin proiectul de valorificare muzeală propus de IICCMER.

Sursa: Liviu Şerbănescu, The Epoch Times

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php