Amorţeala din iarnă ne-a adus aminte de dorul unei munci la Petru Vodă, locul cel mai drag nouă, acolo unde primim binecuvântare de fiecare dată de la dragul nostru Părinte Iustin Pârvu.
De cu primăvară se naște în organismele noastre ideea revenirii la frumoasa noastră mănăstire care de la o vreme a rămas singura care mai ascultă suferințele unui neam înrobit datorită păcatelor noastre. Cu regret exprim dar, doar aici mai găsim cetățuia de salvare a neamului nostru românesc, unul din puţinele locuri în care dragostea de țară și ortodoxia nu au uitat să moară, sentimente care acolo nu doar se simt, se și absorb în inimile micului Athos românesc.
Tulburați de gândul că starea de sănătate a părintelui s-a înrăutățit în aceste zile, ne punem sufletele să ne care trupurile la ascultătorul sufletelor noastre în toate nevoile. Tot mai apăsătoare era întrebarea, cum se simte părintele? Cu ochii plecați și cu rugăciuni îl implorăm pe Dumnezeu să nu ni-l ia și să îl mai lase până reușim și noi păcătoșii să ne ducem faptele și gândurile în totalitate în sânul dreptei credințe. Te implorăm părinte să nu ne lași încă, de la tine am învățat să luptăm și încă mai trebuie să învățam să ne luptăm pentru salvarea din acest freamăt al pământului românesc. De-abia acum am ajuns părinte să înțelegem acele momente premergătoare zilei de 30 noiembrie 1938 când sufletele voastre zdrobite au înțeles că un sfânt va pleca spre rai.
Nu trece mult timp de la pășirea pe acest pământ sfânt, când, rând pe rând, trecem pe la sfintele moaște din mănăstire. Tot atunci, minune dumnezeiască, părintele coboară la slujbă şi timorați și cu sufletele reîncărcate de bucurie mergem să ne boteze.
Gata, băieţi și fete, Dumnezeu ne-a ascultat rugile, acum e vremea să ne jertfim prin munca de care au nevoie maicile de la mănăstire. Sub ascultarea maicii, primim sarcina de a lucra două zile la încărcatul, căratul și așezatul lemnelor în magaziile de lemne sau aranjarea acestora sub formă de bucșe. Cu multă străduință ne-am pus braţele la bătaie pentru a duce la capăt o parte din muncile ce au loc în fiecare zi la mănăstire.
Cincisprezece suflete s-au epuizat muncind, iar sămbătă seara merg să își reîncarce sufletul cu o cuvântare rostită de Părintele Iustin, un cuvânt duhovnicesc în care ne rezumă rostul vieții noaste pe acest pământ, cum ar trebui să fim noi ancorați în credință și explicandu-ne modul de rezistență ce trebuie adoptat datorită vremurilor ce urmează și cum să ne apărăm față de diavoleasca implementare a actelor biometrice.
Ziua de Duminică o lăsăm să treacă participând la slujba de la mănăstire și, încărcați spiritual, ne întoarcem spre locurile vieții noastre. Pe această cale țin să le mulțumesc camarazilor din Mureș pentru efortul depus, pentru ascultarea față de nevoile mănăstirii, cât și celorlalți camarazi din Brașov pentru înțelegerea sensului muncii noastre.
Cu măna pe inimă promitem mănăstirii că o să răspundem la fiecare chemare a lor și sperăm că într-o zi toată țara să se alăture faptelor care duc la salvarea neamului. Cu fiecare pas care ne îndepărtează de mănăstire în sufletul nostru apare o pată de dor față de locul pe care l-am lăsat în urma noastră. Lăsăm această ultimă poză să exprime gândurile noastre prin versurile redate de Radu Gyr.
De Alexandru Belciu
Sursa: buciumul.ro
