În lipsa unei reacţii ferme româneşti, un istoric sârb „îi pune la punct” pe extremiştii maghiari

115 22.673

Pe fondul tensiunilor româno-maghiare din Transilvania cauzate de pretenţiile politicienilor de etnie maghiară la autonomie teritorială, modificarea articolului 1 din Constituţia României care prevede că ţara noastră este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, dar şi în lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor din România, un profesor sârb de istorie din Voivodina, aflat în vizită în ţara noastră la sfârşitul anului trecut, a trimis unei publicaţii o reacţie pe marginea subiectului pe care autorităţile publice fac tot posibilul să-l ocolească.


Profesorul sârb Miodrag Stanojevic explică, cu argumente istorice şi sociologice, motivul pentru care extremiştilor maghiari nu ar trebui să li se permită revendicări revizioniste în România. Acesta descrie relaţia pe care maghiarii şi vlahii au avut-o de-a lungul secolelor, amintind episoade dureroase din istoria ungurimii, cum ar fi tendinţa de a-şi jefui vecinii şi faptul că personalităţile istorice proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri.

“Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina şi profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs., bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten şi a familiei sale. Menţionez că vorbesc fluent limba română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.Ştiind că sunt profesor de istorie şi bun cunoscător al revizionismului unguresc, amfitrionul meu mi-a arătat articolul “Afront adus românilor pe bani europeni” apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen:

– fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al românilor (n.r. Avram Iancu), autorităţile române ignorând acest gest.

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: Ce s-ar fi întâmplat dacă:

– un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kosuth Lajos- un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpuşă reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)- un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje.Meciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani: la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat “Transilvania aparţine Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat românii = ţigani. Acelaşi scenariu:

– ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie. Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele “sârbii = ţigani sau Vojvodina aparţine Ungariei”? Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern.

De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina? Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în “Traseul Legendelor Sătmărene)” că românii sunt “un popor paşnic, binevoitor şi primitiv” şi, completez eu, un popor “imbecil de tolerant”. Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.

Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: autonomie. Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.

Gazda mea mi-a spus că, pe lângă “valahi puturoşi” maghiarii vă mai numesc şi “mămăligari”. Îşi permit asta în ţara voastră. Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, “paşnic, binevoitor şi primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere:

– în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei

– în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.

– Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa. Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?

Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.

– Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.

– După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).

– În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie.

– În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.

– În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.

Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat).

– În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei. În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat şi în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941.

În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu: un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles) considerând că ar fi normal ca după ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă.

Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră.” Scrisoarea istoricului Miodrag Stanojevic a fost publicată integral de Gazeta de nord-vest, ca răspuns la un articol intitulat “Afront adus românilor pe bani europeni”.

Sursa: Ghimpele.ro

115 Comments
  1. tibicarom says

    Momentele istorice enumerate sunt corecte dar reactia propusa la provocari este primitiva xi necrestina, ca la orice urmas al unor triburi migrante si azi inca incomplet civilizate, sosite in sec.6 in Europa rasariteana.- adica doar 300ani inaintea ungurilor. Ce parere are prof.Miroslav de tratamentul aplicat romanilor din Banatul fost iugoslav azi Vojvodina sârbeasca?

    1. agnostica says

      ii place ca doar au repetat-o si mai tarziu cu alti minoritari, de atatea ori…si astia vor in europa?

    2. ardeleanu' says

      Profesorul respectiv ar trebui intrebat: voi, slavii, ce dracu’cautati aici? 2 muste bete venite din stepele rusesti au slavizat populatii autohtone:daci, albanezi, romani.S-a gresit la Versailles cand vi s-a permis sa aveti o tara. Trebuia sa fiti asimilati de populatiile sus-amintite.

      1. Don corleaone says

        Bine zis!

      2. flo says

        esti prost sau te faci?ce ai cu profesorul?sau esti ungur?daca esti roman ia-te de cei de la putere ce tolereaza asta

  2. poste says

    ………………….zise romanul Tibi.

  3. mosu says

    Cu razboi nu se face mare lucu, trebuie aplicata clar Constitutzia Romaniei. In Romania se respecta legile si se vorbeste romaneste, care nu se supune este liber sa plece din tzara.Asa e romanul ,moale si nu-i place sa se certe si de multe ori a fost luat in „carutza”de toata lumea si niciodata cei din conducerea tzarii nu au avut nici un cuvint de spus pentru ca si-au urmarit interesele.

  4. Zuu says

    Extremisti sunt peste tot, iar acest articol este provocativ si are multe greseli. Istoricul sarb uita de faptul mocelariilor masive a altor etnici pe teritoriile pe ocupate dupa rozboiul mondial, ca sa nu vorbim de alte cazuri care s-au intamplat inainte, sau dupa acesta . Dupa al doilea razboi mondial in teritoriile anexate , s-a declansat genocidul etniilor, si nu numai in Sarbia, ci si in Romanioa. Cei care au supraviatuit nu au nici dreptul de a memora.
    Dupa razboiul mondial In fiecare tara nou nascut s-au organizat genocide impotriva altor etnici pentru a crea state nationale. Din pacate nu sunt articole de genul care mentioneaza eceste fapte. De ce nu sunt articole care povesteste despre trenul mortii, sau despre actiunile garzii Maniu? Parerea mea este ca Istoria, si articolele istorice sunt principalele arme ale politicienilor a sa si creeze conflicte intre natiuni, si nu ajuta rezolvarea problemelor. Problemele se creeaza, iar ei nu au nici un interes de a rezolva sau a prelucra. In al doilea rand Romania este o tara in unde resursele naturale nu ne apartin. Oare ce inseamna independenta. Articolele negative despre unguri ajuta la pastrarea mandriei nationale.
    In continuare niste fapte comise de catre partizanii sarbi dupa razboiul mondial:
    : The Communist purges in Serbia in 1944–1945 were purges committed by members of the Yugoslav Partisan Movement and post-war communist authorities after they gained control over Serbia in 1944. Most of these purges were committed between October 1944 and May 1945. During this time, several tens of thousands of people were executed. The victims were of different ethnic backgrounds, but were mostly Serbs, Germans, and Niste fapte istorice, care nu au fost mentionate si sunt neglijate de catre istoricii sarbi in legatura cu : Hungarians.[1][unreliable source?] Different sources provide different estimates regarding the number of victims. According to one source, at least 80,000 people were executed in the whole of Serbia,[2] while another source states that the number of victims was more than 100,000.[2] In Central Serbia there was some 30,000 victims,[2] while number of victims in Vojvodina includes about 56,000 Germans,[3][unreliable source?] between 20,000[4][unreliable source?] and 40,000 Hungarians,[5] and some 23,000-24,000 Serbs.[6][unreliable source?][7][unreliable source?] The names of about 4,000 individual Germans who were killed by the Partisans are known, but it is estimated that many more ethnic Germans were executed.[8] These events during the fall of 1944 are referred to as „bloody autumn” by some sources.[8][9][10]

    1. Viorel says

      Pai cam asta au facut hortistii in Transilvania…sunt cimitire unde pana la o anumita data pe toate crucile erau nume romanesti iar dupa acea data numai nume unguresti…asa dintr-o data…minune….

      1. ardeleanu' says

        dupa razboi comunistii lui Tito s-au” razbunat pe italienii din Istria cedata de puterile invingatoare Iugoslaviei. Au ucis o multime impresionanta de italieni, indiferent de sex sau varsta aruncandu-i de vii in asa numitele „fòibe”, niste prapastii de unde nu se mai putea iesi. Migratorii s-au razbunat pe bastinasi.Vi se pare corect ca proful sa dea lectii?

    2. BeZuza says

      Pe lângă faptul că comentariul tau are mai multe greseli gramaticale decât pot eu număra, haide sa vorbim din alt punct de vedere: de ce oare nu m-au crescut pe mine ai mei părinti cu ură si indignare fată de bozgori ? Strabunicul meu, usoară sa-i fie țărâna, a luptat in al doilea razboi mondial si aparat granita Romaniei de Vest, dar nu s-a intors acasa cu ură pentru unguri si nici nu si-a crescut copii si nepotii cu ura asta de care dau dovadă copii bozgori in zona aia fata de români si Romania… De unde toată atitudinea asta? Si inca o intrebare: dacă plecati din România sunteti siguri ca va ia „Tara Mama” sau ca va puteti descurca singuri in lumea asta atat de bezmetică ? Eu, sincer cred ca va purtări ca niste copii razgaiati care au vazut la altii ca ies afara iarna sa se joace in zăpadă si vor si ei desi nu stiu ca sunt prea raciti si nu ar putea supravietui asa de bine cum cred.

    3. dirty harry says

      zuu daca ai lua tu o palma asa cum ai dat limbii romane, sa mor daca ar mai fi unguri in romania

    4. Marian says

      ZUU … tu nu spui mai nimic concret pentru că nimic nu ai a spune. Eu am fost martorul epurării naționaliste maghiare în Odorheiul Secuiesc sau mica Budapestă cum o nimiți voi. Nu găsesc afirmații false în expunerea profesorului sârb și regăsesc același comportament în prezent la autointitulatul popor maghiar care este văzut ca ousider de maghiarii din Ungaria …
      Mai vin politicienii să vă scurgă de voturi și cam atât …
      Cu siguranță ați confundat bunul simț cu prostia dar fiți sigur că nu veți trăi vreodată o autonomie mai autonomă decât în prezent 😉

    5. crush says

      te rog eu nu mai scrie nimic !!!!! nu stii nici macar atata lucru!!!!!

    6. IQ100 says

      Zuu…s-au facut epurari de catre toti impotriva tuturor…daa, si garzile maniu..dar noi romanii nu spunem…daaa, si Avram Iancu a omorat unguri..si de aia ungurii il spanzura in efigie….dar 1) noi nu facem la fel cu Kossuth si va lasam sa va comemorati generalii care au omorat romani…2) sursele englezesti ( sau poate doar de limba englezeasca) pe care le citezi sunt avizate de mai marii Lumii, pe langa care voi maghiarii, ati avut si aveti trecere mai mare decat noi, romanii…..da, sub alti administratori, europeni, nu o veti duce la fel de bine ca azi, alaturi de romani, in capul carora va cam….faceti nevoile…

    7. Dumitru says

      Dar crime le hortistilor unguri in Rominia nu ai mentionat nici faptul ca ati ridicat statuie fostului ungur condamnat pentru crime inpotriva poporuli romin. Si atunci nu crzi ca e cazul sa ti ti gura inchisa udmr. Calca in mod grosolan articolul 1al constitutiei. Si tu ne dai lectii de democratie

  5. Zuu says

    Ce legatura are poza cu azarticolul?

    1. floricel says

      Ești idiot ,monșer …!! Zuu,ca și numele ales …

    2. vlad says

      are ,ca astia sunteti voi , niste mongoloizi….

    3. Addict says

      Ce retard esti!!! :)) Respect sarbilor, tot timpul au tinut capul sus!

      1. ardeleanu' says

        nu-i mai respecta ca nu merita! sunt si ei veniti aici in zona unde nu era picior de slav. au slavizat populatia si si-au insusit teritorii care nu erau ale lor.in plus s-au manjit de crime impotriva autohtonilor romani, italieni, albanezi, greci!

    4. me says

      Din cauza greselilor gramaticale pe care le-ai facut (vezi acord subiect – predicat, deduc ca esti ungur / unguroaica…

    5. tavi says

      Poza arata de fapt cat de destepti sant Romanii !

      1. ardeleanu' says

        Mai otava sau o tava! Hunii sunt MONGOLI, asa fete aveau! Da, romanii sunt f. destepti, stiu istorie pe cand tu…esti o tava!

    6. IQ100 says

      vrea sa arate ca stramosii sunt asiatici…nu o cred ofensatoare…exista si filme ca Atila hunul..

  6. Os says

    :))) ce putea sa zica un ungur…asta a zis :)))

  7. bla bla says

    may Zuu in primul rand esti un analfabet sa zic asa si in al doilea rand esti idiot nuci nu sti sa scri romaneste si mai dai si comenturi care chiar ca nu au nici un farmec sa exprime ceva deci baga-ti desteptaciunea aia in cur si nu mai fa comenturi care nu isi au rostul. Uitate mai bine si corecteaza-te singur ca esti mizerie ordinara

    1. ana says

      frati romini nu are rostul sa va insultati ci,sa priviti altfel ca,acest profesor a fost ofensat de comportamentul maghiarilor in tara noastra cu noi in general ,nu trebuie sa le permitem sa isi mai bata joc de noi .au fost tolerati si suportati destul,au facut ce au vrut ,iar noi am aceptat ,cum pot sa isi bata joc de memoria unei personalitati ca ,,AVRAM IANCU,,este de necrezut cum guvernu nu face nimic si nici noi poporul.Ministru maghiar a afirmat cind a fost la MADRID ,ca daca nu vor obtine Transilvania ,o vor cumpara cu bucatica caci romini isi vind pamintul ca nu au cu ce traii.va intreb oare nu mai este nimic de patriotism in noi am ajuns sa ne vindem pentru citiva euros pina si tara ‘

    2. Cristi says

      Pune mana pe carte, ai maltratat pur si simplu limba romana !

    3. Titi says

      Ai patit ca ala :”Nu-i dati, doamna, ca nu stie sa vorbeste”. Corecteaza- te intai pe tine…

  8. ARGUS says

    Ce s-ar
    intampla in Franta daca de ziua nationala etnicii nemti ar fi arborat steagurile negre?dar in Serbia?

    1. ardeleanu' says

      Argusule! Nu mai cita Serbia! N-are nici o legatura! Sarbii sunt tot venetici!

  9. anonim says

    oameni buni de ce nu puteti sa fiti impartiali?, atat ungurii cat si romanii….secui dracului se bat in piept ca ei sunt ungurii cei mai mari, au in cap numai prostii si cand aud Transilvania pentru ei este egal cu secuimea….. Asta este o prostie si ma doare capul cand ii vad sau ii aud…. dar sa vedeti ca sunt impartial si intre Romani sunt multi incompetenti care habar nu au de istorie sau de alte chestii sau macar bun simt sa fie in ei… dar nu vad un maghiar pe strada si se leaga de el si ii pronunta „bozgore”sau alte jignituri, pentru ca asa a invatat de la smecherii mai mari…de ce nu pot trai mahgiarii si romanii pasnic unul langa altul ? de ce nu vede si unul si altul ca nu toti din poporul lor este prost crescut, ca sunt si oameni normali si desi sunt de etnie diferita, se pot intelege?
    secuii se bat in piept ca ei vor autonomie ca ei sunt ‘ai”mai mari maghiari…si ei vor autonomie, iar romanii „ca daca nu va convine plecati in ungaria”
    sa fim seriosi nu tin partea maghiarilor dar de ce nu a fost un istoric roman care sa demonstreze faptele mentionate mai sus , adevarate sau mai putin adevarate…?
    ganditiva toti un pic nu ar fi mai buna viata in transilvania cel putin daca nu si in toata romania daca nu ar fi chestia asta cu ungurii: roman inputit sau mamaligari sau chestia facuta de secui de 1 decembrie cu steagurile de doliu? sau a romanilor: cu bozgor imputit sau ca grup de tineri romani bat un tanar in data de 15 martie doar ca este maghiar ….(lucru vazut de ochii mei)
    astept reactiile voastre si daca ati observat nu tin partea nici unei etnii pentru ca toti avem pacatele noastre si toti suntem vinovati de aceste probleme v-as ruga sa ramanem civilizati si sa nu jignim pe nimeni.

    1. breban says

      Mai domnule Anonim … se vede de la o posta ca n-ai crescut printre unguri ! Eu am avut toata viata parte de ei ! Afirm cu toata convingerea ca natie mai perversa si rasista ca ungurii nu mai gasesti ! Ce-ar putea sa le spuna un bun istoric roman ? … am vazut o carte de istorie publicata in ungaria in care se relata peste tot ca Transilvania a fost dintotdeauna teritoriul lor … … orice ai incerca sa le spui ei nu vor recunoaste niciodata altceva decat ceea ce le convine lor ! Crede-ma… e pierdere de timp ! … si asta o spun tot din proprie experienta !!! Ce e si mai dureros decat jicnirile care le aduc constant ungurii romanilor, e faptul ca cloaca asta de nenorociti din guvern nu iau nici o atitudine de stopare a acestora ! E maxim de frustrant ! Iar tu ca om de rand nu poti sa faci nimic … eventual in jurul tau sa-ti impui punctul de vedere …
      Daca vei avea ocazia vreodat vorbeste cu bunicii cuiva din Ardeal care au cunoscut ocupatie austro-ungara si vezi ce-ti vor spune ! Iti vor confirma ca nici astazi in ceea cei priveste(pe unguri) nu s-a schimbat nimic in mentalitatea lor ! Parintii si bunicii mei au cunoscut din plin si situatia ’41-’44 si dupa ! … e un subiect mult prea complex sa-l poti desfasura aici in cateva cuvinte !

      1. IQ100 says

        mi-a spus si mie un ardelean roman ca bunica-sa era obligata cand trecea prin oras sa salute in maghiara nu numai oficialitatile maghiare intalnite incale ci si cladirile : PRIMARIA, SCOALA, BISERICA…neindeplinirea acestei obligatii era sanctionata

    2. ardeleanu' says

      Anonimule, vrei sa te confunzi cu Anonymus! Nu merge! Ce limba vorbest? Ca romana-ti este total necunoscuta!

    3. dacul says

      Daca întreb dece insulta cu arborarea drapelelor negre cetatenii romani de ziua nationala!!iar raspunsul ar fii:ia trenul si treci Carpatii acasa la tine !!!!,opinca murdara!!!!!!!!!!!!! Tu ce ai mai spune ???tin sa te anunt ca eu provin dintr-o familie mixta,fara a fii crescut in mediu sovin!!!!!!!,dar ei prin faptele lor ma fac sa devin asa !!!!

  10. octaviian says

    Cam merita ardelenii asta ca in toata istoria nu au stiut decat sa se aplece si sa-si dea pantalonii jos.Eu sunt oltean si nimeni nu ar avea curaj sa revendice nimic,niciodata,in oltenia.

    1. adi clujanul says

      Nu este frumos ce zici.In oltenia au fost mulți fanarioți prietene care vă „coco” şi turcaleți!!

      1. ardeleanu' says

        draga adi, a fi bizantin sau fanariot e o mandrie caci constantinopolul a salvat spiritualitatea antica greco-romana pentru inca 1000 de ani, facand posibila existenta civilizatiei de azi.

    2. mihai says

      Ai dreptate aici octaviian. Pentru asta, oltenii au tot respectul meu.

      1. Darby says

        Mihai, mai laso balta cu respectul ca nu stii pe cine respecti. Oltenii sunt huliti in Banat si in Transilvania si pe buna dreptate. Sunt obisnuiti sa faca pe sefii si vin atunci cand e masa pusa. Nu prea le place munca dar ce le mai place sa dea ordine :D. Asa doriti sunt in zona de VEST cum sunt si tiganii in Uniunea Europeana si cu toate astea desi cei din Vest sunt vb. de rau de acesti olteni, ei nu inceteaza sa mai vina. Oltenii s-au mutat in Vest si nu se mai intorc acasa in Oltenia marii lor iubiri 😀

    3. Darby says

      Iti dau dreptate intr-o oarecare masura. Dar istoria da de inteles ca pe voi din Oltenia nu va vrut nimeni. Si atunci cand cineva va primit a incercat din rasputeri sa va paseze altora. Nu erati prea dezvolati si nici nu doreati acest lucru, ca in prezent 😀

    4. mihai says

      pai cine ar vrea oltenia? te-ai intrebat?

    5. scipio says

      …putini inteleg ce scrii tu! e greu ca 1000 de ani, sa stai in genunchi si acum sa spui ca ai coloana dreapta. ai vazut ce multi unguri sint in oltenia ???? …in cimitir !

    6. ardelean says

      mai oltene, v-au cucerit austriecii, dar au plecat. ca nu aveau ce sa revendice de la voi…

    7. rox says

      Sa mori tu! Ia mai deschide un manual de istorie si vezi cam cat tribut ai platit la turci, domnia ta. Cu mentiunea ca de prin zona ta se cam strangeau mai bine de jumatate de biruri. Cand in toata Europa iobagia era abolita (in Franta de pe la 1300), Mihai Viteazul ti-a legat stramosii de glie, pentru a-si tine boierii loiali (adica … v-a cam donat unora care seamana izbitor cu clasa politica de azi). Legea se numeste LEGATURA LUI MIHAI. Si, nu, nu meritam nimic in plus sau in minus fata de voi doar pentru ca suntem ardeleni. In toate secolele alea de asuprire de orice fel, ne-am mentinut limba, obiceiuri, religie. Nu sunt o persoana religioasa (din contra, as putea spune ca sunt aproape de polul opus), dar spre deosebire de fratii nostri crestini (catolici), turcii nu au incercat sa isi impuna propria religie. Voi nu a trebuit sa va chinuiti sa va mentineti credinta, spre deosebire de noi, ardelenii, care meritam nu stiu ce, in opinia ta. Si nu poti acuza o natie intreaga pentru ineptiile altora. Si sa iti mai spun o realitate simpatica a zilelor noastre: blegii astia care le tin isonul politicienilor lor cei idioti si tipa dupa autonomie, habar nu au ce cer. In judetele respective, mai mult de jumatate de popultie e asistata social. Nu invata limba romana si se handicapeaza singuri, ca sa zic asa, limitandu-si posibilitatile de afirmare profesionala in aceasta tara. Nu au niciun fel de economie pentru a se sustine singuri, si-au taiat mai toate padurile etc. Asa ca … sa isi ia autonomie. Noi restul scapam de platit taxe si impozite pentru putori. Si apoi … daca se pierde vreunul nevorbitor de limba romana la Craiova … asta e. Nu trebuie sa ii indrumati spre nicaieri. Doar nu e vina voastra ca ei nu au invatat limba romana. Iar Ungaria-mama nu-i vrea. Iar secuii astia, cu care ii trag ei tare in sus si in jos, nici macar nu sunt maghiari la origine. Sunt de origine turcica. Politicienii … si ai lor si ai nostri, niste idioti, fie ei ardeleni, olteni, moldoveni, romani, unguri etc.

    8. the tipiripi says

      Dar oare ce aveau de revendicat!?..ciulini?

  11. Mihai says

    da da, dar. Cand intr-un anumit teritoriu, majoritatea populatiei este de o anumita etnie, sau apartine unei anumite culturi. E casa lor, indiferent ce a fost acolo inainte cu un mileniu sau cateva sute de ani.
    In trecut si in prezent harta politica a lumii e in continua schimbare.
    Cand realizam ca suntem toti pe aceeasi planeta si granitele nu inseamna nimic, mai realizam un lucru.
    Cand bunica moare si bunicul vinde casa unui englez, sa orice strain, in casa aceea se va vorbi engleza in mare parte, si se vor respecta traditii englezesti. Si daca bunicul moare si suntem prieteni cu englezul si mergem in vizita. Mai tarziu vom povesti ca am fost acasa la englez…
    Ce s-ar intampla daca ar primii ungurii din transilvania o bucata de teren unde sa poata sa fie unguri? Ar fi sfarsitul lumii?

    1. clau says

      OMG ..unde-ti este logica ? o ucata de teren , adica ce ucata , ei vor toata Transilvamia …daca vor sa fie 100% unguri cu legile lor si etc ..atunci sa mearga in Ungaria ..eu locuiesc in Michigan si a treuit sa invat sa voresc engleza sa ma adaptez la legile lor cultura lor nu am impus americanilor sa invete romaneste …cind te nasti intr-o tara nu conteaza ce nationalitate esti din singe , esti nascut in Romania din parinti unguri atunci esti automat si roman , te nasti din parinti tigani atunci esti si roman , si din respect pentru tara in care te-ai nascut si in care locuiesti treuie sa inverti lima aceea …ceea ce multi unguri nici nu se oosesc sa invete romaneste ..mergi la Tirgu Mures si ai impresia ca ai aterizat in alta tara …

      1. clau says

        nu este necesar pentru comentarii in legarura cu gramatica mea sau ca nu stiu sa scriu am observant citeva greseli abia dupa ce am postat ce am scris ….

    2. IQ100 says

      nu al lumii; doar al romaniei de acolo…dar, daca nu ea sa grav, sa se dea, la schimb, la metru patrat si romanilor, in Ungaria…unde sa vorbeasca romaneste, sa respecte traditii romanesti, sa aibeinvatamant in romana daca sunt mai mult de 4 romani …cum au ungurii in Romania

    3. Sandulescu Virgil says

      D-le Mihai , acum am dat peste postarea asta , aveti dreptate , lumea e in continua schimbare, unele etnii isi modifica aspectul demografic in arealul in care traiesc , daca acest lucru e liber consimtit de locuitorii acelui areal e perfect .Din pacate , domnule ungur Mihai , in Ardeal depopularea satelor mixte maghiari / romani , e facuta prin sicanarea romanilor ce traiesc in habitatul respectiv , scopul fiind clar imbunatatirea densitatii demografice a etniei maghiare pentru a emite pretentii . Cele spuse mai sus pot fi verificate exista documente . Si inca ceva , ce puteti spune despre instruirea paramilitara a copiilor si adolescentilor maghiari , in sistem cercetas ? , instruire efectuata dupa lovitura de stat din 89 , in taberele unde se face atfel de instructaj avand acces numai etnici maghiari . Vorba unui politist ” roman” Attila Csecz : – Romanul este proasta domnu’ . Corect , e prost pentru ca e tolerant si apropo , ce s-a intamplat cu romanii din Ungaria zeci de sate romanesti pana aproape de Tisa? ” De buna voie , si nesiliti de nimeni ” , s-au maghiarizat ?
      ( ….), deci nu mai incercati sa-i prostiti ” pe prosti ” cu tot soiul de abureli. Draga domnu’ lasa-ne .

  12. ionut says

    Nu ar fi sfarsitul lumii, ar fi sfarsitul Romaniei.

  13. Ion says

    Fratilor,ma scuzati dar nu mi se pare normal ca intr-o tara civilizata sa se intample asa ceva,este inacceptabil sa ajungi intr-un oras al tarii in care te-ai nascut si sa nu poti cere o paine pentru ca nu te intelege fatuca de la magazin ,nu mi se pare normal ca acesti oameni sa duca prostia la un asa nivel si sa fie lasati in pace.Nu vreau sa fiu inteles gresit,nu am nimic cu minoritatile insa aici este vorba despre prostie dusa la extrem din partea lor ca fac astfel de gesturi si din partea noastra ca le toleram !

    1. vasile arad says

      astea sunt din capitolul ,, basme ,, , primesti paine oriunde te asigur , spalati mai sunteti unii la cap , jur

      1. clau says

        wow tu sigur esti pe alta planeta …nu sint basme deloc …

    2. clau says

      good point Ion…asa este ..bine zis

      1. Gogâie says

        Scrie tu un articol daca te dai asa cocos

    3. IQ100 says

      da, primesti, daca vorbesti in maghiara..

  14. vasile arad says

    articol de doi bani , am mai citit si acum cativa ani , nimic nou , ne readuce pe tapet tema nationalista . aiurea , domnule profesor nu a ti dori sa ne povestiti despre cum sarbii au dat foc la casele romanilor din timoc ? cum romanii di serbia sunt batjocoriti si li se spune tigani ? ar trebui sa incepeti cu asta . si inca ceva , apelativul de ,, mamaligari ,, este folosit de bulgari nu de unguri … asa ca … hai sa lasam provocarile chiar daca unii au de castigat din asta , la un moment dat pierdem cu totii. Ptr ,, oltean ,, ce faceau turcii cu voi ?? aaa , va luau copii si nevestele , ii faceau pe copii soldati turci si luptau impotriva voastra , mai bine taceai !

    1. clau says

      domnul Vasile sa lasam la o parte partea cu sarbii si sa ne uitam la ceea ce domnul professor a scris …aici nu vorbim de sarbii care ar pretinde teritoriu din Romania ca ei nu doresc asta si vorbim de unguri care de citiva ani buni ppretin si spun ca li-I se cuvine teritoriul din Romania , Transilvania „.ceea ce este o aiureala ….

      felul in care scri aici I-mi spune ca tu nu esti roman …tu pe ce lume traiesti…ma ingrozeste logica voastra ..ce mari idioti vad aici ma pune pe ginduri ..Romania nu are nici o sansa cu astfel de oameni care nu au umpic de mindrie nationala si nu vad ce se intimpla in jurul lor …

    2. Teo MH says

      Vasile, vorbim la prezent, nu ce-a fost acum sute de ani…unde are curajul un ungur de ziua nationala sa-si puna steagul negru pe casa din Olt si pana-n Mehedinti ? Daca vrea ca-n locul casei sa fie pajiste, atunci se merita, sau poate-o fi nitel nebun…

    3. scipio says

      vasile ..ia ma de maninca gulas …nu mai scrie. in craiova o fi monumetul celor 13 genearali .???

  15. i secui says

    Problema romanilor este ca nu inteleg ca defapt Maghiarii, si regautl Ungar sunt prezenti de 1100 ani. cest articol este dovada prostiei chinuite.
    Oricine vrea poate verifica apartenta Transilvaniei la Regatul Maghiar pana la 1699.
    „Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). ” Romanii nu cunosc isotria Transilvaniei doar momente culese, si defapt neimportante pentru acest teritoriu. Adevarata istorie poate fi citita cel mai simpu pe wikipedia. Uitativa la lista voievozilor si guvernaotrilor transilvaneni. Regatul Ungar nu a disparut in 1541, este un fals.O minicuna. Toti Regi Habsburgici au avut titlul de Rex Ungariae. sa nu vorbim de rascoalele Hajuk- Haiducii lui Bocskai, Rakoczy, Tokoly, care aveau ca obiectiv detronarea Habsurgilor din Regatul Ungar. Dar despre astea, despre Imparatul Romano-German Sigismund de Luxemburg, Regele Ungariei- inmormantat la Oradea langa idolul sau Sfantul Rege Ladislau al Ungariei despre asta nu stiu romanii nimic. Cum nu stiu nici faptul ca la Oradea sunt inmormantati 4 regi ai Ungariei. Romanii nu stiu nimic despre armatele romane ale Moldovei si al Valahiei care au luptat pe partea turcilor!!! sub Viena in 1683. Nu stiti nimic. Nu intelegeti ca Regatul Maghiar era feudal, si nu conta apartenenta etnica. Nu stiti ca Belgrad era cel mai important oras sudic al Regatului Ungar – Nandorfehervar. Nu stiti ca Severin este Soreny- iar cetatea Severinului era partea a Regatului Ungar. Nu stiti ca Croatii, Sarbii, Slovacii, Maghiarii, Polonezi au fost cei care au rezistat impotriva expansiunii Ottomane, in cetatile Regatului Ungar timp de 150 ani. Nu stiti nimic de alinantele Franceze ale lui Rakoczy, despre Bathory Istvan- devenit Rege al Poloniei, despre Sobieski- care a salvat Viena de turci. Romanii stiu doar basme si romane istoricesti fabricate in sec. XIX si XX. Mircea cel Batran a luptat sub steagul Regatului Ungar sub comanda Regelul Sigismund de Luxemburg, al carui vasal a fost. Nu prea aveti voie sa cunoasteti istoria reala si adevarat importanta. Doar citind sursele romansti nu veti afla niciodata adevarul.

    1. I românul says

      Cu dedicație pentru ”i secui”. Se pare că sunteți o pesoana cu ”aplecare ” spre istorie. Vă trimit spre ÎNVĂȚARE adevărata istorie a hoardelor păgîne unguresti care au năvălit în în secolul al IX lea și au semănat teroare în spațiul european. Acestă istorie este scrisă de istorici străini, asta pentru a nu fi acuzați de ”naționalim” ieftin. Dacă nu credeți că traducerile au fost corecte, aveți alăturat și textele originale în franceză. Sunteți o greșală a istoriei. Voi nu ar fi trebuit să fiți aici!
      După cum veți observa articolul nu este scris de mine, dar îl apreciez în totalitate.

      TRANSILVANIA

      Precizăm că acest studiu a fost susţinut în cadrul Cercului Deceneu şi publicat în revista Noi, Tracii, 1988, nr.169. Este cuprins în lucrarea de grad în învăţământ, Gheorghe Gavrilă Copil, Dacia secolelor IX-XIV. Literatura dacoromână veche în context istoric şi cultural european, Bucureşti, 1988, înregistrată la Universitate la nr. 633/29 VIII, 1988.Vezi mai multe în Cuvânt lămuritor la studiul Când s-a tradus liturghia în limba dacoromână? Pe la 1100 sau în secolul XVII?, Studii şi cercetări de dacoromânistică, Revista Academiei Dacoromâne, anul I, nr.1, 2011, p.355.

      Între Menumorut-Arpad (Arpad moare în 907) şi Ştefan I al Ungariei (997-1038), este un secol. Ce sa întâmplat în acest secol? Istoricii noştri nu ne spun, deşi este vorba de contextul istoric european al statelor medievale româneşti, implicit de istorie românească.
      Aceeaşi situaţie se repetă şi cu sec. XI.
      S’a strecurat, şi în tratatele de istorie, o eroare regretabilă. Panonia, teritoriul în care au migrat ungurii în 896, este la vest de Dunărea Mijlocie (aproximativ jumătatea de vest a Ungariei de azi). Acest adevăr este cuprins, în străinătate, în tratatele sau capitolele consacrate Evului Mediu, situaţie reliefată şi în hărţi, fără nici o excepţie. Extinderea Denumirii de Panonia este târzie. În sec XIX pătrunde în unele cărţi de istorie. E preluată astfel, din nebăgare de seamă, de istoricii noştri. Aşa şi Constantin C. Giurescu în Istoria Românilor, I, Bucureşti, 1975, vorbeşte şi exact despre Panonia şi inexact (…”prin pasul Vereczke- Poarta Rusiei-şi pătrunse în câmpia panonică ocupând oraşul Mukacevo”-p.201. “De altfel sau români nu sunt amintiţi de notarul anonym numai în Transilvania, ci şi în Panonia, adică în Câmpia Dunării şi a Tisei”-p. 133), întreţinând, bineînţeles fără intenţie, confuzia, care ne face regretabile deservicii. Că românii (blacii, blahii, vlahii) trăiau şi în Câmpia Tisei şi în Câmpia Dunării, este un fapt ştiut, dar Panonia nu se întindea până în Transilvania, nu cuprindea Câmpia Tisei de la est de Tisa, nu cuprinde ţările româneşti-acestea aveau graniţa de vest pe Tisa. Dar nici partea de vest a câmpiei Tisei, nu însemna Panonia. Ungurii, când au trecut Carpaţii prin trecătoarea Vereczke, pe la nord-vest de România actuală, nu au ajuns în Câmpia Panonică, ci au mers spre Panonia.
      Numai cunoscând bine istoria şi civilizaţia vecinilor, vom şti şi efectul constructiv sau distructiv în raporturile dintre aceştia şi români. Aşa, ungurii, înainte de a ajunge în Panonia, trăiau în corturi, erau fără căpătâi (Nestor, Povest vremennih let-Povestea vremurilor de demult), la fel trăind şi între 896-955. Nu au adus nimic constructiv pe planul civilizaţiei urbane şi culturale, pe planul vieţii sedentare (agricultură, etc.) din Dacia sec. XI-XIII.
      Dominanta civilizaţiei ungureşti se poate recunoaşte în forţa armată ca mijloc principal de asigurare a existenţei materiale pentru întreaga comunitate.
      Graniţele pentru naşterea Ungariei
      I. Sec IX-X: românii, germanii, ungurii
      Este ştiut că ungurii au migrat din Asia, mereu spre soare apune. Drumurile tuturor migratorilor erau aceleaşi până la est de Nistru, pe teritoriul viitoarei Ucraine. De aici, având Dacia ca o adevărată placă turnantă, unii pătrundeau prin Dacia de răsărit şi de sud-est (Basarabia şi Dacia Pontică) spre Constantinopol. Alţii, pe la nordul Daciei, spre Panonia şi în continuare. Pe teritoriul viitoarei Ucraine aveau loc popasuri tipice, care, pentru migratorii ce treceau pe la nordul Carpaţilor, se repetau în Panonia. Acesta este şi traseul ungurilor. Ajung în Panonia, pe la 896. În urmă, de unde răsărea soarele, rămâneau nenorociri şi sărăcia, din cauza jafurilor, fiind ştiut că migratorii îşi asigurau cele trebuitoare existenţei, în primul rând hrana, prin jaf. Conform direcţiei de înaintare, ungurii, din popasul panonic, îşi continuă incursiunile de jaf, ca de obicei, cu preponderenţă spre soare apune. Conform traseului, presărat cu popasuri, traseu de mii de kilometri, din Asia până în Panonia, după ce au adus ţările de la vestul Panoniei la sărăcie, şi-au continuat traseul spre vestul Europei, lăsând Panonia departe, în urma lor. Drumul spre vest, din popasul panonic, fără putinţă de negat, reiese atât din incursiunile de jaf ale hoardelor migratoare ungureşti, popasul din Panonia fiind ca orice popas din Asia până în Europa, cît şi din migrarea lor, în masă, pînă la Augsburg, pe râul Lech. Aşa, ungurii pornesc în primul lor raid de pradă în Italia, în Lombardia şi Veneţia, în anul 899. În 908 sunt prădate Turingia şi Saxa. În 911, 912, 913, 915 calamităţile pricinuite de unguri (maghiari) au loc în Bavaria, Franconia, Turingia, Suabia şi Saxa. În 913 trec Rinul şi pradă Lotaringia. În 917 ajung la Bale, pe care îl jefuiesc, apoi Alsacia şi Lorena. În 918 incendiază portul Bremen. În 919 sunt semnalaţi în Westfalia şi apoi în Lorena. În 921 în Italia, în Brescia. În 922 sunt în Puille. În 924 intră iar în Saxa, de unde pornesc spre Italia şi Burgundia. În drumul lor spre Lanquedec, au incendiat Pavia, patruzeci şi patru de biserici, au jefuit Piemontul, au trecut Ronul, apărând în faţa oraşului Nimes… În 926 a venit din nou rândul Bavariei, Suabiei, Franconiei, Alsaciei, Lorenei. Verdumul e incendiat şi regiunea Ardenilor pustiită. În 933 îi găsim în Saxonia, unde în faţa lui Henric I, duce de Saxonia, pierd două lupte. În 933 sunt lovite Burgundia, Italia, abia refăcute de pe vremea precedentelor incursiuni. În 937 calamitatea maghiară (ungurească) se abate peste Bavaria, Suabia, Franconia, Lorena, Champagne, Berry, Bourgogne, Piemont, Lombardia, Toscana, Campania şi Veneţia. În urma maghiarilor rămân, ca de obicei, doar fum, ruine şi jale. În 943 se pârjoleşte Italia, până la porţile Romei. Tot în 943 ajung în nord, până la Wels şi Traun. În 948 – 949 – 950 au loc încercări nereuşite de a pătrunde în Bavaria condusă şi apărată de Henric, fratele lui Otto cel Mare. Henric îi respinge şi îi urmăreşte până în Aquilea. Ungurii (maghiarii), după acest insucces, pătrund în Italia, Burgundia şi Aquitania. În 954 maghiarii (ungurii) ridicaţi în masă, intră în Franconia şi traversând-o, ajung la Rin şi de aici la Lorena, Ardeni, Hainaut, Camabrai, Laon, Reims, Chalons, Bourgogne, Lombardia. În 955 pornesc iar spre vest într-un număr impresionant, adică toţi câţi erau, cu mic cu mare, cu femei cu tot. Datorită mulţimii lor, se credeau invincibili.
      Hoardele migratoare maghiare (ungureşti), este evident, în 954 – 955, se ridică în masă şi pornesc spre nesfârşita lor bejenie, părăsind Panonia. Străbat teritoriul actualei Austrii, pătrund pe teritoriul actualei Republici Federale Germane (n.r. articolul dat a fost scris în 1988), depăşesc Münchenul, până la oraşul Augsbgsburg, pe râul Lech. Deci străbat un drum lung, dar cu aproximaţie aceeaşi distanţă pe care o făcuseră migrând din Ucraina până în Panonia. Extrem de grăitor este şi traseul, aceeaşi cale de nord, aceeaşi direcţie, pe care migraseră din Ucraina, pe la nord de Dacia. Nu îşi abandonează traseul, având un singur sens, înainte, după soare apune.
      La 10 august 955, în faţa Augsburgului, pe malurile râului Lech, i-a înfruntat Otto cel Mare, care i-a strivit în aşa măsură, încât retragerea celor care au scăpat cu zile a fost un dezastru. Conducătorul hoardelor a fost prins şi a fost spânzurat, iar resturile hoardelor au fost urmărite până în Panonia. Otto cel Mare a stabilit marginiule imperiului şi a pus temelia Austriei de astăzi. Graniţa viitoarei Austrii este totodată şi graniţa de vest a viitoarei Ungarii. În acest fel a scăpat Europa de la vestul Panoniei de coşmarul în care trăia de mai bine de o jumătate de secol. Dezastrul de la Lech a fost totuşi salvarea ungurilor (maghiarilor). Lech i-a salvat de la pulverizare, fenomen petrecut cu hoardele avarilor, gepizilor, vandalilor. Ar fi prădat până ce sleiţi şi străini de spiritul European, ar fi dispărut din istorie.
      Desigur, succesul migratorilor unguri în luptă se eplică prin ameninţarea hordei cu dispariţia, din cauza foamei. Victoriile lor se explică şi prin atacurile surpriză – satele şi oraşele nu se aşteptau la apariţia năvălitorilor în apropierea lor – dar şi prin răspândirea groazei, în urma trecerii prin foc şi sabie a populaţiei de din afara zidurilor unor cetăţi, deci fără apărare (despre astfel de victorii este vorba de cele mai multe ori). Atunci când europenii şi’au organizat preventiv apărarea, hoardele au fost zdrobite. După europenizare, ungurii nu au mai reprezentat prin ei înşişi un pericol militar, mereu solicitând sprijinul armat al altora, după cum uşor se poate constata, sau când s’au nimerit singuri în luptă, fiind învinşi.
      Ungurii (maghiarii) vor rămâne, în urma dezastrului de la Lech, toată istoria lor, în umbra germanilor, cu o pronuţată notă de complexare. În urma barajului Germanic, de netrecut, la care se va adăuga creştinarea lor în masă, prin Roma, drumul spre vest, nesfârşitul drum spre vest, încetează. După Lech, ungurii au fost constrânşi să se limiteze la produsele alimentare ale ţăranilor traci din Panonia, ei înşişi grav afectaţi de aşezarea ungurilor în Panonia. Aceşti traci sunt de acelaşi neam cu valahii din Dacia. Stâmtorarea alimentară devine o adevărată criză alimentară. În secolul acesta, al X-lea, ungurii încă nu învăţaseră să respecte deprinderea sfântă a autohtonilor, de a lucra pământul. Succesul în incursiuni, le asigurase, din mers, o viaţă îndestulătoare. Declanşează iar incursiunile tipice, în sensul invers, spre răsărit, spre ţările medievale româneşti ale Daciei, ţări vechi, de dinaintea migrării ungurilor în Europa. Cu regret amintim că Roma “catolică”, începând cu sec. al XI-lea, secolul rupturii religioase şi definitive (?) cu Constantinopolul, a încurajat incursiunile ungurilor în direcţia opusă, spre răsărit, în Dacia “ortodoxă”. Misionarii catolici au profitat de incursiunile ungurilor pentru a face misiune creştină în Dacia, ţară în care creştinismul exista de o mie de ani, creind derută, uimire şi în consecinţă o înstrăinare de Roma, respectiv de împotmolire de lungă durată în influenţa religioasă a slavilor, care se instalaseră între Dacia şi Costantinopol, precum ungurii se insatlaseră între Dacia şi Roma. Bineînţeles, agresiunea ungurească (maghiară) nu a făcut decât să mărească rezistenţa românilor, rezistenţă care s’a finalizat prin păstrarea autonomiei Transilvaniei ca ţară românească de sine stătătoare.
      Primele cronici ale cancelariei regale ungureşti, repede pusă pe picioare de Roma, prin pătrunderea masivă între unguri a misionarilor creştini din partea Romei, mărturisesc fără echivoc graniţa de apus a românilor (valahilor). Ţările românilor valahi, conduse de Menumorut şi Glad, îşi aveau graniţele de vest pe Tisa. În constelaţia ţărilor Europei, apărea o ţară nouă, Ungaria. După o perioadă de zbucium şi de cumplite nenorociri, ţările medievale româneşti din Dacia de vest scapă de sub presiunea noului stat ungar, se unifică şi formează Principatul Transilvaniei. Acest principat este una din cele trei mari ţări româneşti mediaevale ale Daciei, ţară de sine stătătoare, aşa cum a fost şi ţara vecină, Ungaria. E adevărat că la conducerea Transilvaniei au fost şi unguri (maghiari), cum adevărat este că la conducerea Ungariei au fost şi români, ba, la conducerea Ungariei cele mai multe familii domnitoare au fost străine, dar aşa ceva bineînţeles nu a modificat existenţa Ungariei ca stat, cum nici a Principatului Transilvaniei ca ţară valahă de sine stătătoare. Astfel de situaţii au existat în lung şi latul Europei medievale. Aşa, după 1301, ungurii (maghiarii), istoviţi, nu mai au conducători proprii, fiind conduşi, timp de peste două sute de ani decătre regi din familii străine, dar şi mai târziu, cu intermitenţe. Din 1526 Ungaria dispare ca stat sub turci şi sub austrieci pentru patru sute de ani. Încercările ungurilor, din 1848 şi 1867 de refacere a existenţei lor statale au fost minate, de gravele ignorări ale mersului istoriei în ceea ce priveşte existenţa poporului roman din Transilvania, existenţă din antichitate până azi. Ungaria reapare pe harta lumii în 1920, când poporul maghiar a înţeles că graniţele lor statale au o legătură cu cele entice.
      În treacăt amintim, că aici în Ardeal a fost capitala reunificării ţărilor româneşti, la 1600, într-un singur stat, ca pe vremea statului unitar, centralizat şi liber al Daciei tracilor dacogeţi, strămoşii neamului românesc.
      II. Perspectiva vestică: Germania, Elveţia, Franţa, Italia
      Începutul istoriei ungurilor (896 – 955) se înţelege mai bine, dacă o privim în contextual ţărilor de la vestul Panoniei.
      “…chaque année se livrèrent a des incursions jusque dans la region du Rhin. Ils détruisirent, relève Gibbon, le monastère Saint-Gall, en Suisse, ainsi que la ville de Brême. La grande époque de leurs incursions s’étend de 900 á 950. Ils firent en 938-939 un très gros effort, traverserent l’Allemagne entrèrent en France, puis passèrent les Alpes, pour rentrer chez eux par le nord de l’Italie”.
      “La vigoureuse correction qu’Henri l’Oiseleur, roi élu d’Allemagne, puis Otton I, le premier empereur saxon, infligèrent aux Hongrois, inspire a ces derniers un certain respect pour civilization. Mais ce ne fut que vers l’an 1000 qu’ils se décidèrent a adopter la christianisme!” ( H.G. Wells, Esquisse de l’historie universelle, Payot, Paris, 1925, p. 324-325).
      “Au avut loc de aceea o serie de năvăliri pentru jaf pe teritoriul german, până când, destul de târziu, în seolul al X-lea, regii germanici, un Henric şi un Otto de Saxonia, putură opune o rezistenţă victorioasă. De îndată ce ungurii aveau să fie respinşi, tăindu-li-se pentru totdeauna calea spre Rin şi Italia, ţinuturi care se temeau în egală măsură de apariţia lor, se ivi ideea de a pacifica pe aceşti barbari prin creştinarea lor, ori, mai curând, întrucât Bizanţul însuşi începuse, cu unele succese, această lucrare, de a-i câştiga pentru biserica Occidentului” (N.Iorga, Locul românilor în istoria universală, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1985, p.87).
      În volumul “Istoria lumii în date” găsim următoarele precizări:
      Francii de vest
      913-Prima incursiune a maghiarilor în Lorena.
      954-Atac al maghiarilor până în Reims.
      Francii de est
      900-901-Incursiuni ale maghiarilor în Bavaria; ei sunt înfrânţi de markgraful Liutpold.
      907, iul. 5. Bătălia de la Pressburg (Bratislava); armata bavareză este înfrântă de maghiari.
      933, mart. 15. Bătălia de la Riade; ungurii, care atacaseră Saxonia şi Thuringia, sunt înfrânţi.
      955, aug. 10. Bătălia de la Lechfeld; Otto cel Mare înfrânge decisiv pe unguri, care de la această dată, nu mai întreprind nici un atac în Germania; reînfiinţarea mărcii de est, colonizată de bavarezi.
      Peninsula italică şi papalitatea
      898-899. Lombardia şi centru Italiei sunt prădate de maghiari.
      926. Incursiuniale maghiarilor, care ajung până la Roma.
      Moravia Mare şi Cehia
      905-921. Domnia lui Vratislav I din dinastia Preysl în Boemia; respingerea atacurilor maghiare; Boemia rupe relaţiile de vasalitate cu Germania
      906. Invazia maghiarilor; statul Moravia Mare este distrus.
      Ungurii
      896-900. Aşezarea ungurilor în Panonia sub conducerea lui Arpad.
      900-968. Invazii în Europa (Bavaria, Saxonia, Italia, Franţa, Imperiul bizantin).
      906. Maghiarii atacă Marele cnezat morav, care, sub loviturile lor se destramă.
      907. Moartea lui Arpad, întemeietorul primei dinastii ungare.
      955, aug. 10. Bătălia de la Lechfeld; ungurii suferă o grea înfrângere din partea împăratului german Otto I cel Mare (Andrei Oţetea, Istoria lumii în date, Editura enciclopedică, Bucureşti, 1969, p.66-68, 71, 75).
      Dacă avem în vedere istoria ungurilor şi a popoarelor de la vestul Panoniei, conform datelor obiective ale istoriei, prezentate în acest studiu, reiese cu claritate că maghiarii îşi avea centrul de greutate la vest de Dunărea panonică, incursiunile lor fiind, precum din Asia până în Panonia, spre soare apune. Din Panonia se ridică în masă, ca de obicei şi pornesc tot spre soare apune, încât în a doua jumătate a secolului al X-lea îi găsim în Germania, la Lech, de unde, înfrânţi de Otto cel Mare, sunt siliţi să se reîntoarcă la vechiul lor popas de la vest de Dunăre, în Panonia.
      Întoarcerea ungurilor din migrare, din Germania în Panonia, îi pun din nou, în răsărit, faţă în faţă cu românii. Pe Tisa întâlniseră barajul ţărilor româneşti medievale. Rămâne edificator răspunsul pe care îl primiseră din partea voivodului român Menumorut (Ţara românească de sub conducerea acestuia se întindea, spre vest, până la confluenţa Tisei cu Mureşul), răspuns confirmat de chiar cronicile ungureşti: “Spuneţi lui Arpad, ducele Hungariei, domnul vostru. Datori îi suntem, ca unui amic, cu toate ce-i sunt necesare, fiindcă e om străin şi duce lipsă de multe. Teritoriul însă ce l-a cerut buneivoinţe a noastre nu i’l vom ceda niciodată, câtă vreme vom fi în viaţă…Nici de frică, nu’i cedăm din pământ nici cât un deget…Această ţară (moştenită) de la strămoşul meu…nimeni nu poate să mi’o smulgă din mâinile mele”( G. Popa Lisseanu, Isvoarele istoriei românilor, vol. I, Anonymi Bela Notarii Gesta Hungarorum, Bucureşti, 1934, p. 91).
      III. Desfiinţarea imperiului morav şi cucerirea Moraviei
      Aşezarea ungurilor, cu centrul de greutate la Apus de Dunăre, începe prin desfiinţarea imperiului morav şi cucerirea Moraviei:
      “Soulevement des Slaves. Tandisque l’empire carlovingien se voyait enhavi de trois cotes par les Sarrasins et les Northmans qui venaient piller ses provinces du sud, de l’ouest, et du nord, il était attaqué a l’est par les Sorabes, les Obotrites, les Bohémiens et les Moraves, peoples d’origine slaves, qui cernaient sa frontière orientale depuis les sourses de la Save jusqu’a l’embouchures de l’Elbe. Soumis jadis par Charlmagne a la condition de tributaires, ces peoples n’avaient jamais perdu le souvenir de leur independence, et ce fut bien plutôt dans la pansée de la reconquérir que dans une esperance de butin qu’ils profiterent de la faiblesse de l’empire pour prendre les armes. Heureusement por la civilization de l’Europe, don’t la victoire des Slaves aurait compromise l’avenir, les différents soulevements gu’ils tentèrrent furent en général mal combines, et quoique leurs révoltes aient costamment occupé l’attention de Louis le Germanique, leurs enterprises isolées purent être facilement reprimées. Cependant la grande insurrection qui éclata en 869 eut des caracteres plus inquiétants que les précédents, parce qu’elle entraina presque toutes les tribus slaves qui se trouvaient établies du Danube a la Baltique. Dan ce grand movement national, le premier role fut remplie par les moraves, contre lesquelles Louis le Germanique se vit oblige d’envoyer deux armées sous les orders de ses fils Charles et Carloman. Ces deux princes ravagèrent le pays, s’emparerent du roi Rastiz, qui fut condamné par la diète de Ratisbonne a perdre la vue (870), et le remplecèrent par son neveu Zwentibald, qui, des les début de la querre , s’était, range sous leurs drapeaux. Ce chef, qui devait le trone au parjure et la trahison, s’efforca de faire oublier l’origine de sa fortune, et consacra un regne de ving-quatre an (870-894) a constituer un puissant empire morave. Il venait a peine de forcer la diète de Forcheim a le reconnaitre independent, quoique tributaire (874), lorsque la mort de Louis la Germanique (876), le partaje des Étates de ce prince entre se trios fils et la faiblesse de Charles le Gros favoriserent ses projets d’agrandissement, et lui permirent de consolider fortement sa puissance. L’avénement d’Arnulf au trone de Germania (889) contribua meme a l’élévation de sa fortune, car le nouveau soulevment des Slaves de l’Elbe et le voisinage menaçant des Hongrois dédeterminèrent Arnulf a conclure une alliance avec Zwentibald, don’t il espéra s’assurer le dévouement en l’autorisant a faire la conquete de la Boheme pour la réunir a ses Étates. L’emoire des Moraves atteignit alors a l’apogée de sa grandeur: il comprenait la Moravie actuelle, le Voigtland, la Misnie, la Lusace, le Brandebourg, la Poméranie, la Silésie, une partie de la dalmatie et de la Pannonie. Mais cette grandeur était l’oeuvre personnelle de Zwentibald, don’t la mort, survenu en 894, fut pour l’empire qu’il avait fondé le signal d’une decadence rapide. Ses deux fils se disputerent ses Étates, et leur querelle appela l’intervention d’Arnulf, qui envahit la Moravie et la couvrit de ruines. La mort d’Arnulf (899) suspendit les hostilitées, et l’avénement de Louis l’Enfant semblait promettere aux Moraves une lonque paix, lorsque un nouveau fléau vint fondre sur eux. Les Hongrois, qu’Arnulf, irrité autrefois contre Zwentibald, avait chargé du soin de sa vengeance (893), noublierent pas la route de la Moravie: dix ans plus tard ils rentrérent pour leur proper compte (904), et trouverent d’utiles auxiliaries dans les Bohémiens, qui saisirent cette occasion de secouer le joug que leur avait impose Zwentibald. Arpad, le chef des Hongrois, assiégera Soubor dans la ville de Niétra. “Ce prince, qui fut le dernier roi des Moraves, tomba au pouvoir de l’ennemi, après une courageuse défance, et périt attaché au gibet sur la montagne qui port encore son nom (904). De lors, les populations qui habitaient entre le Wag et la Morava s’empresserent de livrer des otages aux vainqueurs, engage de leur fidélité tributaire.Sur la rive droite de la Morava, les Bohemiens restèrent les maitres, de sorte que cette rivière sépara ces deux peoples que venit de raprrocher une suite de revolutions. D’un débris de l’empire morave se forma bientôt après un margraviat dependant de la Boheme, qui eut Radislau pour fondateur. Telle fut l’origine du marquisat de Moravie”.
      Invasion de Hongrois en Germanie enstalie et in France. La destruction de l’empire des Moraves fut un malheur que l’Europe eut bientot a deplorer: sa chute ouvrit aux Hongrois les portes de la Germanie, qu’il aurait pu couvrie contre les hordes asiatiques.
      “Les Hongrois, dit Koch, people turc au tatar, après avoir demeuré longtemps dans la Baschkirie, au confluent de la Kame et du Volga et vers les sources du Yaik, s’etaient fixes dans les contrées qui sont situées entre le Dniester, le Dniéper et le Don. Ils y rerstérent pendanr quelques siecles, sous la dependence des Khazares, autre people turc qui dominait sur Crimée et sur les pays qui s’étendent au nord du Pont-Euxin et de la mer Caspienne. Poussés enfin par les Patcheneques, leurs voisins, ils tournérent du coté de l’Occident, et, sous la conduite d’Arpad, leur chef, ils se rapprocherent de la Teiss et du Danube vers l’an 889. Arnulf les employa comme troupes auxiliaries, et les troubles qui suivirent la mort de Zwentibald leur faciliterent les moyens de s’emparer de toute Panonie”.
      “Cette province, où les Hongrois devaient bientôt fonder un puissant empire, ne fut d’abord pour eux qu une terre de campement, d’ou ils s’élancèrent aux pillage de la Germanie, de l’Italie et de la France. Vainement les Germains essayérent de leurs fermer le passage; deux batailles perdues par leurs armées aux environs d’Augsbourg (901-907), ouvrirent aux barbares la Bavière, la Souabe et la Franconie, et Conrad I er (911-919) ne parvint a les élogner momentanément que par la promesse d’un tribute qui fut paye pendant près de trente ans, et qui cependant ne les empecha pas d’envahie la Saxe sous le règne de Henri I Oiseleur (924). Ce prince leur acheta une treve de neuf ans, mais il en profita pour preparer a la guerre, et lorsque les Hongrois reparurent, il les battit a la grand journée de Mersebourg, qui leur couta quarante mille homes (933) Vingt-deux ans plus tard, ils revinrent sa meler aux divisions qui déchiraient l’Allemagne: mais ils trouverent dans Othon le Grand un prince héroique qui les atteignit dans les plaines d’Augsbourg, où il effaca les deux défaites don’t ca lieu avait jadis été le théầtre par une grande victoire qui assure définitivement la tranquillité de la Germanie, et qui fit subir au Hongrois le tribute qu’ils imposaient naquère(955).
      Avant que cette terrible défaite n’eut dégoûté les barbares de la vie nomads et ne les eut déterminés a embrasser les habitudes de la vie sédentair, l’Italie et la France avaient eu a subir leur devastations. Ils pénétrerent en Italie pendant que le roi Béranger lutait contre les rivaux qui lui disputaient la courrone, et, favorisés par l’anarchie qui desolait le pays, ils ravagèrent la Lombardie, incendierent Pavia (924), dévasterent Crémone. Pussant bientot vers l’Italie méridionale, ils s’avancerent jusqu’a Capoue et Otrante, et, après avoir campé sur les ruines de la colonie sarrasine du Garigliano, ils ranconnèrent les moines du Mont-Cassin (937). La France ne pouvait manquer de tenter avidité: ils y entrerent a la fois par les Alpes et par le Rhin. Apres avoir franchi plusieurs fois ce fleuve a Worms, on les vit saccager les bords de l’Aisne (926) s’avancer jusqu’a l’Océan, et porter la desolation dans le Berry et dans la Touraine (937). En meme temps les hordes qui avaient ravage l’Italie entrerent dans la vallée de Rhon, ruinerent la ville de Nimes, qui avaiet essayé de leur resister, changerent en un déser les rives de la Garonne, et elles se préparaient a franchir les Pyrénées lorsqu elles furent arretées par le compte de Toulouse, Raymond Pons, qui les extermina (925).Quelques bandes de Hongrois réussirent bien encore a pénétrer en France, mais elles furent repoussées, et la masse de la nation, épouvantée par la défaite d’Augsbourg, se résigna a rester dans ses cantonnements sur les deux bords de la Theiss. Bientot ce people, dont l’apparition avait jeté l’épouvante en Europe, dépouilla ses moeurs nomads pour s’attacher au sol, et mérita d’etre admis dans la grande familie européenne lorsqu’il eut embrassé le christianisme, a l’exemple de son chef Vaic, qui, sous le nom d’Etienne, fut le premier roi chrétien de Hongrie (1000)”, (Chevallier, Histoire du Moyen Age, Paris, 1859 (Cours complet d’histoire universelle, par Dottain, Chevallier et Todier, deuxieme partie) p. 272-275.
      Deci:
      1. L’empire de Moravie…il comprenait une partie de la Dalmatie et de la Pannonie. (E vorba de acea parte care uneşte Moravia cu Dalmaţia).
      2. Poussés enfin par les Petchéneques, leurs voisins, ils tournèrent du coté de l’Occident, et, sous la conduite d’Arpad, leur chef, ils se rapprocherent de la Teiss et du Danube vers l’an 889.
      3. Arnulf les employa comme troupes auxiliaries, et les troubles qui suivirent la mort de Zwentibald leur facilitèrent les moyens de s’emparere de toute Pannonie.
      4. La destruction de l’empire des Moraves fut une malheur que l’Europe eut bientôt a déplorere: sa chute ouvrit aux Hongrois les portes de la Germanie, qu’il aureait pu couvrir contre les hordes asiatiques.
      5. Cette province, ou les Hongrois devaient bientot fonder un puissant empire, ne fut d’abord pour eux qu’une terre de campement, d’où ils s’élancèrent aux pillages de la Germanie, de l’Italie et de la France.
      6. Après avoir fait au dixième siècle l’épauvante de l’Europe, les Hongrois avaient fini par fixer au mileu de la plaine marecageus qu’arrosent Danube et Theiss (id. p.805).
      Ceea ce exclude cu desăvârşire:
      7. La masse de nation, épauvantée par la defaite d’Augsbourg, se resigna a rester dans ses cantonnements sur les deux bords de la Teiss.
      Este evident că, 1. o parte din Panonia (dintre Moravia şi Dalmaţia), 2. s-au apropiat de Tisa şi de Dunăre, 3. toată Panonia, 4. căderea Imperiului Morav deschide ungurilor porţile Germaniei, 5. această provincie (Panonia), loc de popas pentru unguri, din care, aceştia, se năpustesc la jaf în Germania, 6. au sfârşit prin a se aşeza în mijlocul câmpiei pe care o udă Dunărea şi Tisa,
      Nu este tot una cu: 7. cele două maluri ale Tisei.
      …”la masse de la nation, épauvantée par la defaite d’Augsbourg, se résigna a rester dans ses cantonnements sur les deux bords de la Theiss”…”masa naţiunii înspăimântată de înfrângerea de la Augsburg, se mulţumi să rămână pe malurile Tisei”. Dar ea se afla la Dunăre şi încă în partea de vest a Dunării, în Panonia, cum afirmă clar Chevallier, în textul citat. Scăparea lui Chevallier este evidentă. Formularea corectă este: la masse de la nation, épauvantée par la defaite d’Augsbourg, se resigna a rester dans se cantonnements sur les deux bords du Danube. Cuvintele “se resigna a rester” sunt extreme de grăitoare. “Să rămână unde erau”, în Panonia. S’au resemnat, n’au avut încotro din cauza neaşteptatei victorii a germanilor. Fără victoria de la Augsburg masa naţiunii maghiare nu s-ar fi resemnat, nu ar fi fost constrânsă să vieţuiască în Panonia, respectiv pe cele două maluri ale Dunării, unde, din cauza lor şi a migratorilor de dinaintea lor, viaţa era foarte grea. Iar împrejurimile fiind prădate, până adânc spre vest, se impunea un alt popas. Iar acest alt popas îl aleseseră adânc, în plină lume germană, în locuri mai prospere, încă nesărăcite.
      Presupunem că formularea complet eronată în legătură cu masa naţiunii maghiare care s’ar fi resemnat să rămână pe cele două maluri ale Tisei, a fost, într’un fel sau altul preluată în false tratate de istorie, mascate de o oarecare ţinută academică. Dacă presupunerea noastră se va dovedi îndreptăţită, acei care le vor descoperi îşi vor da seama de gravele erori din tratatele respective, deoarece în cazul acestor tratate s-a preluat în mod conştient o formulare greşită şi tot în mod conştient a fost servită cititorilor, pentru a tulbura apele adevărului. Ba mai mult, idea din aceste formulări poate a proliferat şi a ajuns să fie servită sub formă de citate, de la un tratat de istorie, la un alt tratat de istorie…Numai că nefericita formulare a lui Chevallier este anulată, după cum am văzut, de chiar textul lui Chevalier. A ignora acest text înseamnă a ignora adevărul istoric.
      Asupra locului unde s’au aşezat ungurii, Panonia, există, în rândul istoricilor, un accord quasi general.
      Dacă ar fi fost de o parte şi de alta a Tisei, atunci centrul puterii lor ar fi fost pe Tisa, nu pe Dunăre. Pe Tisa ar fi venit nobilii german şi misionarii creştini trimişi de Roma, ca să le organizeze statul, iar Ştefan, regale Ungurilor ar fi domnit aici, nu ar mai fi trebuit deci să atace locul peste care domnea, iar Dunărea Mijlocie nu ar fi făcut parte din Ungaria, în cel mai fericit caz ungurii ar fi ajuns până pe malul de est al Dunării, pe cel de vest fiind germanicii. Dar germanii, după bătălia de la Lech, nu avansează până pe Dunărea Mijlocie, ci numai până unde este partea de răsărit a Austriei de azi, teritoriul de la est de Austria şi de la vest de Dunăre (Aproximativ jumătate din Ungaria de azi) unde îşi aşezaseră ungurii centrul de greutate, fiind lăsat hoardelor maghiare. Ungurii se restabilesc aici „se resemnează să rămână”. Unde? Încă din sec X, capitala Ungariei era Székesfehérvár, în chiar centrul Panoniei, la nord-est de lacul Balaton. Aici îşi vor avea ungurii capitala până în 1361, de când vor avea o nouă capitală, Buda, pe malul de apus al Dunării. Buda va fi capitala lor până în 1541. Oraşul Budapesta apare pe harta Europei abia din 1873 prin unirea Budei cu Pesta, localitatea de pe malul răsăritean al Dunării, an din care Ungaria are cea de a treia capitală, Budapesta. Extinderea vetrei pentru Ungaria ca ţară, după cum se poate constata, se constitue şi pe pământul de la răsărit de Dunăre, cu încetinitorul, în multă vreme. Drumul Ungariei pentru a deveni o ţară de sine stătătoare, trece pin accederea ei la conducerea imperiului, alături de Austria, începând cu 1867. Atunci au greşit strategic, anexând unele popare din cadrul imperiului, aşa şi Transilvania românilor. Anexarea a fost pulverizată după doar câţiva zeci de ani, dar politicienii unguri de tip imperial au intoxicat mentalul unor concetăţeni, în legătură cu aşa numitele teritorii pierdute. Boală grea, de care cu timpul se vor vindeca. Să menţionăm că Buda este continuatoarea unei vechi aşezări ce exista încă din antichitatea tracă şi apoi traco-romană. Este vorba despre Aquincum, capitala Panoniei Inferior, adică a părţii estice a Panoniei, respectiv din partea de vest a Ungariei de azi.
      În treacăt amintim câ în Câmpia Dunării una din cele mai roditoare regiuni ale Europei-deşi afectaţi de şederea temporară, aici, a hunilor, a avarilor, de constituirea Imperiului Morav, apoi de aşezarea definitivă a ungurilor, ţăranii autohtoni, urmaşii vechilor traci panoni, sunt primii pe care ungurii îi au ca model de urmat. Aceşti ţărani panoni sunt de acelaşi neam cu locuiorii voivodatelor româneşti din vestul Daciei, cu care ungurii intră în conflict militar după pătrunderea lor la Dunăre.
      Chevallier şi-a publicat volumul de istorie la zece ani după Revoluţia din 1848-1849. Eroarea flagrantă, formularea neatentă, prin care se confundă cele două maluri ale Dunării cu cele ale Tisei, nu este exclus să fie o scăpare, datorită atmosferei agitate create de către unguri în urma Revoluţiei din 1848-1849, în jurul nereuşitei lor militare împotriva românilor. Situaţia ungurilor într’adevăr stârnea compasiunea. Din cei 900 (nouă sute) de ani de când intraseră în istorie, erau în al patrulea secol de când fuseseră desfiinţaţi ca stat de către turci şi austrieci. Ungurii, îmbătaţi de succesele iniţiale din cadrul Revoluţiei din 1848-1849, de eliberare a ungurilor de sub austrieci, se şi văd stăpânii Europei în locul austriecilor şi pun la cale anexarea statelor care făceau parte din Imperiul Austriac, printre care Slovenia, Croaţia, Principatul Transilvaniei şi altele, state care îşi organizează de îndată rezistenţa armată. Poporul roman (Principatul Transilvania), la pătrunderea ungurilor în Transilvania, se ridică la luptă armată pentru apărarea fiinţei sale naţionale, pentru păstrarea statutului Principatului (Voivodatului) Transilvaniei, de ţară de sine stătătoare. E vorba de un război dus de două naţiuni, una de la vest de Tisa, alta de la est de Tisa, ceea ce nu e totuna cu locul în care “s’a resemnat să rămână” naţiunea maghiară, ceea ce, repetăm, nu e totuna cu locul în care s’a format naţiunea maghiară.
      Falsul cu “masa naţiunii maghiare”…care “s’a resemnat să rămână în popasurile sale de pe cele două maluri ale Tisei”, deşi cunoscut, am socotit că nu e rău să mai fie deconspirat.
      Fixarea ungurilor la apus de Dunăre, în Panonia, este consemnată în mod firesc de istorici. Confuzia în lumea nespecialiştilor, poate surveni doar în cazul în care se scapă din vedere că Panonia este teritoriul dintre Dunăre şi Alpi. La înlăturarea acestei confuzii se contribuie şi dacă nu se ignoră că Moravia se află la nord de Panonia, mai exact la jumătatea de nord a jumătăţii de vest a Panoniei, respective la nord de Austria de azi. Este ştiut că ungurii pătrund în Panonia în locul Imperiului Morav în Agonie, pe care îl desfiinţează definitiv, act pecetluit şi prin ocuparea Moraviei.
      …”Panonie, region a laquelle corspond aujourd’hui la la partie de la Hongrie qui est a l’ouest du fleuve”(G.H.Wells, Esquisse de l’histoire universelle, Payot, Paris, 1925, p.250.
      “Panonie. Prov. De l’empire romain, riveraine du Danube au N. et a l’E, séparée par le Wienwald (mons Cetius) du Norique a l’O, par les Alpes Julennes de l’Italie au S. : elle correspond donc a la Hongrie occidentale avec la Slavonie et le N. de la Bosnie, et a l’E de l’Autriche, de la Styrie et de la Carniole. Le Pannoniens assez nombreux por mettre 100.000 hommes en ligne contre les Romans” (La Grand Encyclopédie , tom vingt-cinquieeme, Paris).
      “Peuple slave au long passé, les Slovénes occupant la partie sud-est des Alpes, la ou les monts hérissées et calacires des Alpes Juliennes et Saviniennes descendent vers les chaines dinariques et jusqu’aux plaines de Pannonie”…”Au cours de l’histoire, cette region, qui s’ouvre, au sud, sur l’Adriatique”…(Les Slovenes un people alpin de 1500ans, par Matjas Kmecl- Le Courier, Mensuel publié en 32 lanques par l’UNESCO, Organisation des Nations Unies pour l’education, la science et la culture, fevrier, 1987).
      “Panonie (en lat. Pannonia). Geogr. anc. Contrés de l’Europe centrale, englobant au sud et a l’ouest du Danube une partie de l’Autriche, de la Hongrie et de la Jougoslavie actueles”…(Larousse du XX-e siecle, tom cinquieme, Paris, 1932)
      “Panonia.1. Câmpia Panoniei, denumire dată câmpiei din cursul mijlociu al Dunării în Ungaria. 2. Provincia romană organizată în vremea împăratului August (27 î.e.n.-14 e.n.). Pe teritoriul dintre Alpi şi Dunăre. Cuprindea teritoriul Ungariei, Austriei şi Iugoslaviei de azi. Prin extensiune denumire dată vastei regiuni de câmpie din regiunea Dunării mijlocii, centrul puterii hunilor (sec.V), al avarilor (sec. 6-8). Ocupată apoi de unguri (sec.9-10) a devenit nucleul statului ungar” (Mic dicţionar enciclopedic, ediţia a II-a, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1978)
      “Moravia, regiune naturală în Cehoslovacia Centrală, la est de Boemia, între Cehia şi Slovacia, traversată de Morava” (idem).
      Panonia, în hărţi-inclusiv în cele despre evul mediu-apare la vest de Dunăre, ceea ce i’ar exclude orice altă părere în legătură cu locul unde s’au stabilit ungurii în Europa Centrală.
      IV. Gesta Hungarorum, opera lui Anonimus
      Orice posibilitate de a confunda cele două maluri ale Tisei cu locul unde s-au aşezat ungurii – malul de vest al Dunării, apoi cele două maluri ale Dunării-este anulată şi de documentaţia în legătură cu trasseul migrării ungurilor spre Panonia şi de raporturile dintre Arpad şi Menumorut. Este vorba de Gesta Hungarorum, opera lui Anonimus, scrib regal official al Ungariei din sec. XII. Se impune totuşi precizarea că Gesta Hungarorum este o cronică internă ungurească din sec. XI, care, fiind preluată de Anonimus, devine baza cronicii acestuia.
      Documentaţia transmisă prin Anonimus este bogată în prezentarea unor evenimente, inclusiv în detalii. Orice alt traseu al migrării în afara celui relatat de Anonimus se exclude categoric, dacă avem respect faţă de documente. Un alt traseu, imaginar, nu ar avea nici un support documentar, fiind o simplă fabulaţie, o sfidare a documentelor. Această cronică, Gesta Hungarorum, de o inestimabilă valoare, ungurii au preţuit’o până acum ca pe o comoară. Că în secolul XX, între cele două războaie mondiale, pe vremea lui Hitler, mai ales, unele capete înfierbântate au sfidat documentele, graniţele, popoarele, ţările, este altceva. În Gesta Hungarorum există relatări de o claritate care exclude orice neînţelegere. Aşa, în legătură cu solii trimişi de Arpad: “În adevăr, trimişii lui Arpad, Usubun şi Veluc, au trecut peste râul Tisa în vadul Lucy şi, după ce au plecat de aici, venind în fortăreaţa Bihor, au salutat pe ducele Menumorut şi i’au prezentat darurile, pe care ducele lor i le trimisese”… “Ducele Menumorut i-a primit însă cu bunăvoinţă şi, încărcându-i cu diverse daruri, a treia zi le-a cerut să se întoarcă. Totuşi le-a dat răspuns zicându-le: Spuneţi lui Arpad, ducele Hungariei, domnul vostru, datori îi suntem ca un amic unui amic, cu toate ce-i sunt necesare fiindcă e om străin şi duce lipsă de multe”…
      Trimişii lui Arpad au trecut pe malul de est al Tisei, la români. De la Dunăre până la Tisa este o mare distanţă. Aceeaşi distanţă, cu aproximaţie, care există între partea de vest a Ungariei de azi până în teritoriile germanice(deci peste teritoriul Austriei de azi – Austria în vreamea aceea încă nu exista). Hoardele maghiare se instalaseră în chiar teritoriul de azi de la apus de Dunăre. Aici vor rămâne timp de peste o jumătate de secol, până în 955, de când, în urma bătăliei de la Lech, progresiv vor începe să trăiască pe ambele maluri ale Dunării. Va trece un secol până cînd ungurii vor ajunge iar la Tisa-la începutul sec XI, când se vor izbi din nou de rezistenţa românilor. Răspunsul lui Menumorut: “Teritoriul însă ce l’a cerut bunăvoinţei noastre nu îl vom ceda niciodată, câtă vreme vom fi în viaţă” – era viu în sufletele românilor. Nu l-au cedat, cât au fost în viaţă, iar fii lor, iar nu l’au cedat cât au fost în viaţă şi tot aşa din generaţie în generaţie. În faţa primejdiei din sec. IX-XI, voivodatele româneşti s’au unit într’un singur mare voivodat (principat) românesc. Din anul 1111 există prima menţiune documentară a unui peincipe al Transilvaniei, Mercurius. Principatul Transilvaniei are, în vest, aceeaşi graniţă, pe Tisa, ca şi fostele voivodate româneşti conduse de Menumorut şi Glad. Graniţa Principatului Transilvaniei, pe Tisa, este un fapt arhicunoscut, înafara oricărui echivoc. Este confirmat şi în izvoarele străine. Aşa, Hartmann Schedel (1440-1514), istoric umanist din Nürnberg, în lucrarea sa Liber Chronicorum (1493), are o hartă în care Tisa este graniţa dintre Ungaria şi dintre Principatul Transilvania (vezi harta în interiorul articolului). Pe hartă Transilvania la est de Tisa fl., Wurtzland, Sibenburg (Ţara Bârsei), Walachia. (Marin Popescu-Spineni, România în izvoare geografice şi cartografice. Din antichitate până în pragul veacului nostru, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978). Am ales acest autor, Hart. Schedel, din sec. XV-XVI, deoarece acum, în sec. al XV-lea şi la începutul sec. al XVI-lea, Ungaria atinge maximul gloriei şi puterii ei statale, din întreaga sa istorie. Graniţa de vest a Transilvaniei este pe Tisa, unde o aveau şi voivodatele româneşti din sec. al IX-lea, înainte de migrarea ungurilor în Panonia. Faptul este extreme de grăitor. După cinci secole de vecinătate cu Ungaria, graniţa, pe Tisa, este fermă. Dacia antică de până la Tisa îşi continuă existenţa şi acum, impunându-se în conştiinţa europenilor, în timpul deplinei străluciri a statului vecin, Ungaria. În contextual acestor rânduri se impune să ne reamintim că ţara noastră s-a numit Dacia, din antichitate, până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când, în mod artificial, s-a impus numele de România, în urma unirii celor două mari ţări româneşti, Moldova şi Valahia. Desigur numele de Dacia coexistă alături de cel de România şi azi şi va dăinui şi în viitor, deoarece noi românii suntem urmaşii direcţi, în chip neîntrerupt, a tracilor dacogeţi din Dacia antică. Hotărârea reunificării celor trei principate româneşti, Ardealul, Moldova şi Muntenia, o luaseră conducătorii revoluţiei de la 1848-1849. Prima etapă se realizase în 1859 prin unirea Moldovei cu Valahia (Muntenia). Spre această unire a tuturor românilor într-un singur stat s-a îndreptat în mod inevitabil şi celălalt principat românesc, Transilvania (Ardealul), care s-a aureolat prin robusteţe, prin rezistenţă în vremuri de restrişte, prin păstrarea fiinţei naţionale, prin păstrarea graniţei de vest a Daciei, în faţa hunilor, avarilor şi ungurilor. Prin unirea Basarabiei şi Bucovinei (n.r. foste teritorii ale Principatului Moldovei) precum şi a Ardealului (Transilvaniei) cu Patria-Mamă România, s-a împlinit unirea tuturor românilor într-un singur stat, pe teritoriul lor strămoşesc.Gheorghe Gavrilă Copil

      1. Cerasela Platz says

        RESPECT ! DOAMNE AJUTA ROMANIEI DACICE ! ♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡☆♡…!

    2. ZORI says

      Da domnule, ,, i secui” ai ,,dreptate”’ dupa dumneata Ungaria exista de 2500 ani I.C. si avea granita cu Regatul Unit. la V. cu Marea Barents la N, cu Filipine la E si in sfirsit la S cu Angola,Zambia si Mozambic.
      ,,Nu intelegeti ca Regatul Maghiar era feudal, si nu conta apartenenta etnica.” ?????????????????????? ,
      ( de aia iubesc asa de mult cetatenii romani de etnie ungara pe cetatenii romani de etnie romana”………….. ,,ca nu conta apartenenta etnica ” acum ……
      ,,Nu stiti nimic,,…………….” ??????????????????? … si nici eu nu mai stiu ce sa scriu ca voi incepe sa ”elucubrez” si nu e cazul pentru jigniri. Mai bine ne dam mana si ne punem pe munca.
      Imi cer scuze daca cineva se simte jignit.

    3. ardeleanu' says

      Ptr. i secui. Ce faci? Citezi wikipedia? Ne-am lamurit! Dar vreun text in latina si greaca veche poti citi? Incepand cu Herodot, sec.V inaite de Hristos! Si apoi Anonimul de la curtea lui Bela, tot in latina care zice clar ca Panonia era a dacilor.Omule, cu calul sur/ hai si pupa-ne in…

  16. Claudiu says

    Niste comentarii ca pe ulita din sat .
    TOTI SUNTEM EUROPENI, TOTI FACEM PARTE DIN ACEEASI FAMILIE,
    Atat romanii cat si ungurii avem nevoie de EDUCATIE !
    Uitati trecutul si face-ti progrese catre viitor …. nimeni nu o sa mute Transilvania 400km mai la vest, tot acolo o sa fie si toata lumea din ue va avea acces sa o viziteze…. stati blanzi si incercati sa vedeti mai departe decat o singura bula de aer in care traiti …. in 10000 de ani acel pamant tot acolo va fi ! ….

    1. IQ100 says

      aiurea, asta e propaganda ieftina….ca in bancul ala vechi : nu suntem negri nu suntem albi, suntem albastri…acum cei albastr deschis sa treaca in fata…deci, asta cu suntem europeni e o vrajeala…europa e doar un nou imperiu austroungar unde pana de curand, maghiarii stateau bine….daaar, culmea, fiind mai nationalisti, de vreun an doi sunt mai rau vazuti de Imperiul actual….aici sunt de acord cu maghiariii…ca dau in cap si europenilor, nu numai noua…ca sa revin on topic, ca acum 1000 de ani…in rest, nu combati bine, nu e vorba de pamant ci de populatia care il ocupa…daca voi alungati sau maghiarizati romanii, soarta mea de roman care dispar nu mi se pare mai buna pt. ca ramane pamantul….maghiarii din Ro au crescut numeric, romanii din Hu au scazut…maghiarii din Ro vorbersc maghiara peste tot, romanii din Hu de -abia de mai stiu romaneste..

  17. Andrei says

    Mare istoric si acest Miodrag Stanojevic:
    Va pun doar o singura intrebare cati regi, imparatii romani au fost in ardeal?? ia enumeratii va -rog sa vedem ce nume au avut!!
    Ca doar regi au fost alesi dintre locuitori acelui regat , tara etc!! Si ar fi trebuit sa fie romani daca tot traiau romani pe acest teritoriu!!

  18. Andrei says

    Comentariul tău e în așteptare.
    Mare istoric si acest Miodrag Stanojevic:
    Va pun doar o singura intrebare cati regi, imparatii romani au fost in ardeal?? ia enumeratii va -rog sa vedem ce nume au avut!!
    Ca doar regi au fost alesi dintre locuitori acelui regat , tara etc!! Si ar fi trebuit sa fie romani daca tot traiau romani pe acest teritoriu!!

  19. Andrei says

    Trebuia sa repet inca odat acest comentaru asa de bine a scris autorul lui!
    Problema romanilor este ca nu inteleg ca defapt Maghiarii, si regautl Ungar sunt prezenti de 1100 ani. cest articol este dovada prostiei chinuite.
    Oricine vrea poate verifica apartenta Transilvaniei la Regatul Maghiar pana la 1699.
    “Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). ” Romanii nu cunosc isotria Transilvaniei doar momente culese, si defapt neimportante pentru acest teritoriu. Adevarata istorie poate fi citita cel mai simpu pe wikipedia. Uitativa la lista voievozilor si guvernaotrilor transilvaneni. Regatul Ungar nu a disparut in 1541, este un fals.O minicuna. Toti Regi Habsburgici au avut titlul de Rex Ungariae. sa nu vorbim de rascoalele Hajuk- Haiducii lui Bocskai, Rakoczy, Tokoly, care aveau ca obiectiv detronarea Habsurgilor din Regatul Ungar. Dar despre astea, despre Imparatul Romano-German Sigismund de Luxemburg, Regele Ungariei- inmormantat la Oradea langa idolul sau Sfantul Rege Ladislau al Ungariei despre asta nu stiu romanii nimic. Cum nu stiu nici faptul ca la Oradea sunt inmormantati 4 regi ai Ungariei. Romanii nu stiu nimic despre armatele romane ale Moldovei si al Valahiei care au luptat pe partea turcilor!!! sub Viena in 1683. Nu stiti nimic. Nu intelegeti ca Regatul Maghiar era feudal, si nu conta apartenenta etnica. Nu stiti ca Belgrad era cel mai important oras sudic al Regatului Ungar – Nandorfehervar. Nu stiti ca Severin este Soreny- iar cetatea Severinului era partea a Regatului Ungar. Nu stiti ca Croatii, Sarbii, Slovacii, Maghiarii, Polonezi au fost cei care au rezistat impotriva expansiunii Ottomane, in cetatile Regatului Ungar timp de 150 ani. Nu stiti nimic de alinantele Franceze ale lui Rakoczy, despre Bathory Istvan- devenit Rege al Poloniei, despre Sobieski- care a salvat Viena de turci. Romanii stiu doar basme si romane istoricesti fabricate in sec. XIX si XX. Mircea cel Batran a luptat sub steagul Regatului Ungar sub comanda Regelul Sigismund de Luxemburg, al carui vasal a fost. Nu prea aveti voie sa cunoasteti istoria reala si adevarat importanta. Doar citind sursele romansti nu veti afla niciodata adevarul.

  20. Ion says

    Domnule Vasile din Arad ,spune-mi te rog de cate ori ai fost intr-un sat din Odorheiul Secuiesc,de cate ori ai fost intr-un sat din Miercurea Ciuc?Astea nu-s basme te asigur stiu ca daca nu te lovesti de astfel de situatii ti-e imposibil sa crezi,dar asa este.Cat despre domnul „i secui” sunt convins ca este o persoana inteligenta,nu contest asta,dar in prezent Transilvania este in Romania si inca odata spun ca gestul facut de acesti „extremisti” mi se pare deplasat, o jignire adusa intregii tari…

  21. szekely says

    in sfarsit , dupa 3 zile de injuraturi ce am citit pe alte pagini unde desbat aceasi tema , am gasit si oameni civilizati care stiu sa discute omeneste , cu stima fata de voi , am curajul sa pun si un pariu ca sunteti ardelenii…cu parere de rau tin sa va spun, cu gandul si speranta ca va fi mai bine copiilor mei , ca ultima solutie, sunt alaturi de cei care vor autonomie locala PENTRU TINUTUTL SECUIESC, vreu sa mentionezi ca nu am nimic cu romani din zona , am niste prieteni , vecini dar si rude romani oameni pe cinste , oameni minunati , de incredere ne sprijinim reciproc ,ne ajutam reciproc, respectam uni pe altii , sa nu vorbesc ca vecinul meu venit din oltenia incearca sa vorbeasca pe ungureste cu mine , eu pe romaneste , nevastasa doctorita se trezeste noaptea daca am probleme cu copii, in tinerete am fost un mare hoinar , am umblat prin zeci de tari , dar cel mai tare ma surprins cand in ungaria (nordul ungariei ) intrun satuc mic la granita 3 batrine stateau la barfe pe 3 limbi diferite , unguroaica am inteles ce zicea , romanca la fel , al 3-lea habar nu am pe ce limba vorbea , se distrau de minune .am o famailie mixta ca vecini , barbatul secui nevasta romanca nascuta aici din stranepoti, mai cam tot timpul facem glume proaste pe seama nationalitati , (ne permitem) , ea se considera ardeleanca nu romanca , era revoltata dece numai copii secui din zona sunt obligati sa invete pe romaneste , drept ari fi ca si copii ramani sa invete pe ungureste sa aiba posibilitate in scoli sa invete limba maghiara , copii lor vorbesc 3 limbi perfect , cam asta ari fi o adevarata democratie , si sa nu pomenesc de zeci de otodocsi din localitatea noastra care vorbesc pe ungureste , pur si simplu nu stiu cum sa fac sai arat respectul fata de ei , oameni de tot respectul fata de ei , si sa nu permiteti sa faceti tradatori de natie ca la recesamani sau declarat romani , nu cred ca cei care ne conduc , in cei care mai avem incredere ca se lupta cu bun simti pentru drepturile noastre, vor autonomia fara acesti oameni , ca atunci eu ma pis in ochi lor . iar daca secuii vor sa ma condamne pentru atitudinea mea, au dreptul sa faca , sunt secui, sunt alaturi de miscarile lor , sunt mandru de drapelul secuiesc , detest pe cei care ne fac bozgori , urasc pe cei care nu stiu istorie dar pe acesti oameni (romani ) nu pot exclude din din viata mea , din viitorul meu din viitorul copiilor mei , fac parte din viata mea si asi fi mai sarac fara ei . SA TRAIASCA TINUTUL SECUIESC

    1. Ariana says

      d-le secui…..Andrei.Te respect pentru ca esti vecinul meu,apoi ca-i porti numele tatalui meu,care este maramuresan sadea.Eu sunt vecina ta ,din judet…dar n-am sa -mi invat copiii ungureste,clar !!! Eu imi invat copiii o limba internationala d-le Andrei,nicidecum limba secuilor.Ma faci sa rad…. Nici eu n-as putea sa exclud din viata mea maghiarii,asta ar insemna sa nu mai am prieteni din copilarie….,vecini buni,rude,etc A si inca ceva,si la noi pot barfii babele si in ungureste si in romaneste , cum o fac, de cand se stiu…

    2. IQ100 says

      traiasca , mai omule, daca asta te face mai bun pe tine si lasi romanii sa vorbeasca [si ] romaneste….eu unul nu ii inteleg de ce mai stau pe acolo…NU as veni cu drag la voi nici in vizita…si nici nu vin…nu ma simt primit bine…nici Kurtocolaci nu mananc nicaieri, nici cartofi sau vase de lut nu cumpar de la voi cand veniti in kvalahia sa vindeti…….doar mai cumpar , cu mare strangere de inima si de card, niste bere Ciuc, pt nevasta…nu pot sa uit cum au linsat militienii in 1989…sau de i-ati facut Sabinei care are si ea un drapel romanesc in tinutul secuiesc….pt mine, tinutul secuiesc e o realitate de facto…si va fi si e jure in viitorul apropiat… nu stiudaca asta te va face mai fericit…sau ii va face mai fericiti pe putinii romani ramasi pe acolo…eu unul nu m-as duce acolo cum nu m-as duce in Coreea de Nord, sau in Statul Islamic…n-am cum sa va iubesc…sa traiti acolo voi intre voi…asta cu romanii care se simt bine cred ca e vrajeala…

  22. szekely says

    mai revin cu niste istorie adevarata
    În 895 Impeeriul roman de Răsărit încurajează pe maghiari să pornească o campanie împotrivaţaratului bulgar. Aceștia au acceptat, au trecut Dunărea pe la Silistra și au ajuns la Preslav. Dar acest succes foarte rapid l-a neliniștit pe împăratul Leon al VI-lea care nu dorea să vadă o nouă putere barbară apărând în locul unei Bulgarii creștinate.

    Sub amenințarea bulgarilor şi pecinegilor ungurii sunt nevoiţi să traverseze Carpații prin trecătoarea Verețke, urmând cursul râurilor Nistru şi Tisa şi să se stabilească în Câmpia Panonică şi vestul Transilvaniei. Conform britanicului C.A. Macartney, specialist în istoria medievală a Europei Centrale, în acel moment singurii locuitori ai Transilvaniei erau secuii şi minerii bulgari şi existau mici organizări prestatale de slavi, vlahii nefiind menţionaţi în niciun document.

    În 1094, pretendentul Constantin Diogene ameninţă Constantinopolul cu o uriaşă armată cumană. Ana Comnena, fiica împăratului Alexius Comnenul, îi menţionează pe vlahi alături de cumani. Când împăratul bizantin îi respinge pe invadatori şi porneste o campanie împotriva lor, ajunge într-o localitate, Anchialos, situată în nordul munţilor Balcani. Aici un conducător vlah, Pudolos, îi sugerează acestuia să înainteze spre Dunăre, pentru a-i lua prin surprindere pe cumani. În acelaşi timp, alţi vlahi, familiarizaţi cu zonele muntoase ale Balcanilor, îi conduc pe soldaţii cumani pe cărări şi văi ascunse, până în spatele bizantinilor, producând mari pagube în rândul acestora. Întâmplarea a produs o puternică emoţie la curtea bizantină, care a pornit o adevarată vânătoare împotriva vlahilor.

    În acest context, coroborat cu deteriorarea condiţiilor din Serbia, unde dinastia Nemanizilor devenea din ce in ce mai puternica, grupuri tot mai mari de vlahi treceau Dunărea, apărând în Muntenia, Oltenia şi în Carpaţii Transilvăneni. Aşezaţi în zone înalte şi nepopulate, unde îşi creşteau animalele fără să deranjeze pe nimeni, vlahii au fost primiţi cu braţele deschise de regii maghiari. Cu un vocabular sărac, vlahii au preluat cuvintele ungureşti care le definea noul statut. Astfel „szallasadar”, care înseamnă „a primi un adăpost” s-a transformat în „a sălăşdui”, iar „befogadas”, care reprezenta promisiunea unei primiri a devenit verbul „a făgădui”.

    Cine ma contrazica sa vina cu argumente clare , nu abureli ca cel de sus.

    1. IQ100 says

      da, pare credibil…nu uita ca istoria e scrisa de invingatori si de carturarii acreditati…vlahii, cati au fost si pe unde au fost NU au avut nici carturai nici conducatori de osti; conducatorii au fost slavi si/sau cumani…deci daca nu scrie de ei nu inseamna ca nu au fost; puteau creste oi si in Carpati…sau puteau pendula intre Balcani si carpati, cum iialungau pradatorii…argumentele etimologice nu pot fi datate cu C14, iar limba romana scrisa nu avem pana la 1600 si ceva, poate imprumuturile lingvistice din maghiara sunt de 1000 de ani, poate de mai putin, dupa intarirea stapanirii maghiare.. ..dar limba romana actuala din valahia si Moldova este mai apropiata de latina decat cea a aromanilor din Balcani ( ti-o spun eu care am invatat usor franceza si ceva italiana, chiar si latina , cat a trebuit, dar nu inteleg nimic din aromana)..daca vlahii ar fi venit din Balcani in Carpati ar fi trebuit sa fie invers, maimlatina aromana decat romana…cert e ca vlahii au luat religia de la slavi si probabil conducatorii statali, de la cumani. Deci , revin si eu la intrebarea profului meu de istorie…admitand ca Transilvanica era goala de vlahi, CU CINE s-au batut maghiarii 200–300 de ani pana au ajuns la Carpati? Numai cu cumanii??Intreb, nu dau cu parul…..si daca maghiarii au fost primii, e europeneste sa le interzica drepturi romanilor de azi din secuime??alta intrebare, ca te vad om citit…cu SECUII cum e? sunt sau nu maghiari? a existat vreodata vreo limba secuiasca, alta decat cea maghiara??de ce s-a zis Unio Trium Natiorum , in care secuii si maghiarii erau natii diferite, iar azi secuii voteaza un partid maghiar (sau doua) ?la recensamant cati s-au declarat secui, cati, maghiari? ..in rest, scrii foarte bine in romana, inclusiv ca topica sau acord in gen…nu cred ca generatiile de secui de dupa tine o vor ma face…la multi ani!

  23. Laura Purdea says

    SINT alte tari cum este Canada sau in State unde oamenii trăiesc sub aceleași guvern si ne respectam unul cu altul cu toate ca suntem din alte părți ale lumii !!!!

  24. Alex says

    „Vezi că sunteţi proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe.”
    Sper ca in viitor conceptele de tara, patriotism, religie si tot ce desparte oamenii in mod artificial si in interesele unor smecheri care-i manipuleaza sa dispara.
    Europa Unita e un pas inainte.
    „imagine there is no country” – a fost scris in 1971. 43 de ani mai tarziu e înca prea devreme…

    1. IQ100 says

      si de ce internationalismul ar fi o chestie buna , iar nationalismul, una proasta? la 1848 se vedea invers…ca n-or fi altii si mai jmekeri care tocmai asta vor Europa Unita, pas catre Lumea Unita; ca asta n-o fi manipulare…..raposatul cu ” Imagine” era Flower Power , practic New Age , rau de tot ;textul e manea de manea,in caz ca nu i l-a sugerat cineva (nu ca muzica ar fi vreo realizare) l-am auzit de la lansare, si , desi eram copil ce abia buchiseam engleza, nu mi-a placut de atunci, mi s-a parut ceea ce si este, o manipulare nerealizata artistic…a si fost lansat cand momentul de gratie trecuse si artistul era sub papucul unei zarghite urate si rele; ca parca B. Epstein dinainte n-o fi fost de vreun neam bine ancorat unde te gandesti si unde nu te gandesti,,…o fi fost Lennon genial, dar pe alte coordonate si in alta echipa

  25. So says

    Paine,slanina si ceapa mi-a dat un Ungur de langa Gheorgheni HR. fara sa accepte plata, cand restaurantele romaniei se inchideau la 22 si la ora 20 nu puteai sa mai faci nicio comanda pentru bucatarie (in acea zona).E drept ca sunt vremuri vechi, era prin 1988 dar stiu ca am patit-o.
    Cine vrea relatii suplimentare am adresa de e mail (sorinir@gmail.com)

    1. rompez says

      hopp si dom` profesor cu lectii despre moralitate si comportament…..cred ca a prestat si el „istoriceste„ in loc de mersi pentru palinca primita…
      stimati concetateni….sa privim sa ne oferim o alta perspectiva ( dupa umila mea parere), in loc de injuraturi si „depanarea„ istoriei milenare……sa avem un codru de paine,o bucata de slanina si o ceapa mare rosie….unul pentru celalalt…..dumneata dl.sorin in plus ai si o palinca…..si …..stima ungurilor …..daca vezi faptele inaintea gargarei:)

    2. IQ100 says

      probabil era roman maghiarizat…daca nu el, taica-su…

  26. anonim says

    Se pare ca in comentariile astea sunt mai multi unguri decat romani. :))))
    Un sfat de bun simt, daca tot locuiti in Romania invatati sa scrieti si sa vorbiti romaneste pe langa limba voastra materna. Nimeni nu obliga pe nimeni ce si cum sa creada…dar este adevarat faptul ca triburile de origine fino-ugrica (printre care si ungurii) au cotropit tinuturi din Europa.

    1. rompez says

      pentru anonim de mai sus:sa scoata dom`le „boletinele„ si mai vorbim:)

  27. lorin says

    Si ati aparut voi domnilor unguri(ca secuii sunt altceva) in buricul Romaniei (Harghita si Covasna) ,spuneti le va rog motilor sau osenilor din Transilvania ,care va inconjoara, ca de fapt ei v au ocupat si ca sunt doar ,,de ceva vreme pe acolo,, asuprindu va si luandu va pamanturile. !!!

  28. Menumorut says

    Csibi Barna e un dus cu capul, înainte de a fi maghiar. Și foarte bine că nu i-a luat nimeni capul, ca nu te pui cu nebunii.
    Românii nu sunt „un popor imbecil de tolerant” (ce simplu e sa insulți pretinzând că „aperi”!), sunt pur și simplu un popor tolerant.
    Sârbul (profesor, nu zici, „citează” din cronici coreene nenumite) a reperat imediat un loc din SE Europei unde oamenii nu-și iau gâtul pentru te-miri-ce („vini istorice”, etc., preferabil pentru treburi care s-au întâmplat acum 1000 de ani) și e ferm decis să repare asta.
    Nici măcar nu se poate spune ce naiba vrea de fapt dom’ prefesor – evident, în afară de a îi insulta atât pe unguri cât și pe români, pe unii pentru că au x% din genele unora a căror unică „vină” e că au venit pe cai in Europa, ca mai toată lumea în afară de omul de Neanderthal, pe ceilalți pentru că deși au y% din genele altora care au venit pe jos, cu 1000 sau 16000 de ani mai devreme, dar nu știu dom’le să ia gâtul oricărui aburit care dă foc la o păpușă de paie.
    Pentru că sper că, atât de nebun cât e, nici măcar el nu vrea să convingă lumea că reacția „corectă” ar fi cea din ex-Yugoslavia.
    Altfel bine și la vară cald. Au ungurii cele mai drepturi tari dintre toate minoritățile lumii? Foarte bine, și 100 de bile albe pentru majoritate, că pot și sunt dispuși să facă asta.

  29. inxes says

    Daaa? si cum i-a pus la punct un cacat de sarb pe toti ungurii? ca pe Kosovo? Intodeauna nationalistii ajung la hazna ..gandeste-te ce fain va fi cand ajungi la destinatie~! Mai terminati cu nationalismele ca traim in sec 21 , idioti de doi lei va credeti mai sfinti ca papa si mai mari ca universul .Realitatea e umbrita grav de prostie

  30. dumitru says

    In concluzie, poporul roman este pe aceste melaguri din totdeauna si transilvania este a tracilor,dacilor si mai departe a Romanilor. Punct.

  31. Menumorut says

    Adevêr agrăiescu vouă, this Serbian teacher is not Croatian, but Hungarian. I pak.

  32. Andrei says

    Teologi de etnie nedeclarata sustin ca primii oameni au fost Arpad si Eva :)))))))))))

  33. Gogâie says

    Bun articol

  34. Ana-Maria says

    Eu nu gasesc rostul la ‘agitatia’ asta. Transilvania apartine Romaniei si punct. Eu nu cred ca e cazul sa ii bagam in seama prea mult. A gresit cumva vreunul? poc.. exista o lege, aplicati-o punct. Sunt o minoritate la noi in Romania si sa-si asume statutul. Daca nu, sa plece in Ungaria sau unde poftesc.

    1. tataru says

      Sunt unul din refugatii care in 1940 au fost obligati sa paraseasca Ardealul cedat. Am toata admiratia pentru ungurii cu care am copilarit in Oradea si Timisoara, pentru harnicia lor, pentru spiritul intreprinzator pe care il au, pentru felul in care isi respecta traditiile si altele si acstia reprezinta mmajoritatea.
      Consider ca profesorul, in articolul sau (chiar daca exista greseli gramaticale – prea aspru criticate) are dreptate cand sustine ca statul raman este mult prea tolerant cu manifestarile revizioniste, xenofobe si ultranationaliste ce au avut loc in Romania si probabil vor mai avea loc daca statul, in conditiile legii nu va lua nici-o masura.
      Mai cred ca nu ar trebui sa comentam atat de negativ aricolul profesorului, sa ne si contram unii pe altii, etc. ci sa retinem doar esenta aricolului care este real si regretabil

    2. alexe says

      corect! daca se aplica legea, nu se mai intamplau asemenea lucruri.

  35. roman says

    fara sa dau nume, multi va certati pe diferite teme in van…. domnul profesor a ridicat o problema si din pacate multi nu inteleg esentialul: suntem niste marionete fara coaie si ne lasam calcati in picioare si de unguri si de tigani si mai ales de politicieni…. Asta suntem ..

  36. gabriela says

    Dincolo de polemici consider totusi ca minoritatea maghiara are mult prea multe drepturi. Mi se pare inadmisibil ca un cetatean (etnic maghiar)al tarii sa nu cunoasca limba romana in conditiile in care pentr ca un strain sa obtina cetatenie romana trebuie sa cunoasca istoria Romaniei. Mi se pare inadmisibil ca in tara mea sa fiu discriminat doar pentru ca nu cunosc limba maghiara. Mi se pare inadmisibil ca in institutiile statului sa se vorbeasca o alta limba decat limba romana. Sunt de acord, exista minoritati. Au dreptul sa vorbeasca si in pasareasca daca vor, dar limba oficiala este romana pe care sunt obligati sa o cunoasca. Vor sa isi arboreze drapelul, nici o problema…o pot face la ei in sufragerie. Nu inteleg atitudinea oamenilor de a se purta cu manusi cu astfel de indivizi.

  37. eu says

    🙂 bravo gabriela exact asta vroiam sa spun si eu, lasand istoria sa fie istorie, in prezent maghiarii din sfantul gheorghe, cel putin, daca te aud vorbind romaneste se prefac a nu intelege, in schimb daca ii injuri inteleg tot 🙂 in toplita am intalnit un ungur rau si unul minunat diferenta de la cer la pamant intre cei 2, mai erau si vecini culmea, unul vanator, ura romanii (ne-ar fi vanat si pe noi cred) nu-i convenea nimic la noi, iar celalalt super saritor OM in adevaratul sens al cuvantului, nu ungur, nu roman, OM 🙂 traiesti in ROMANIA, asadar esti cetatean ROMAN deci ce limba vorbesti? :)) in timp ce alegi sa traiesti in Romania mi se pare patetic sa spui ca tu esti de fapt ungur, tigan, neamt etc. toti sunteti ROMANI !!!

  38. alexe says

    Adevarat. Iar Ponta se duce la evenimentele organizate de iredentistii care arboreaza steaguri ale tinutului secuiesc ??? care o fi ala? Va veni sper si vremea cand naparcile astea isi vor primi ceea ce merita, adica expulzarea din Romania, sau, dupa caz, sa raspunda penal pentru ceea ce fac.

  39. viking says

    daca cumva doriti sa aflati ce natie se afla in spatele numelor din aceste articole puteti afla in functie de limbajul folosit. cu cit mai violent, vulgar si abuziv cu atit mai romanesc

    Apropo limba ronana in aceste articole sunt amestecate / confundate o serie de definitii
    natiune, cetetean, cultura religie teritoriu geographic, putere politica

    cei care vorbesc UE spun NATO si vorbesc de federatie si regionalizare ca forma de aparare si conducere in interesele economice si culturale

    cei care vorbesc despre teritorii si natiune vorbect despre trecut cum sa administrezi o zona geografica (natiune) si din taxele luate de la cetateni saii fortezi sa accepte diverse modele politice de aparare sau expansiune teritoriala

    a fi patriot inseamna ca dai dreptul unui guvern (un grup de oameni) sa iti ceara sa iti dai viata ta si a copiilor tai pentru o cauza pe care guvernul respective nu este instare sa o resolve prin comunicare si este dispus sa isi sacrifice proprii lui membri/alegator/cetateni. Deci nu mai faci parte din decizie ci doar din executie (calau)

    a fi om inseamna ca poti trai intr-o societate cu alte cuvinte un grup pe care nu il poti controla dar pe care il poti modela contribuind cu deciziile,faptele, inteligenta, cultura, religia si celelatlte valori personale pe care le deti

    a vorbi o limba sau alta nu are de aface cu ati iubi tara. Vorbesti limba celor pe care ii iubesti cu cei pe care ii iubesti si vorbest limba celor care te platesc cu cei care te platesc penru a oferi ce este mai bun celor pe care ii iubesti

    In Canada autoritatile sint obligate sa vorbeasca si engleza si franceza si functioneaza

    Deci daca nu vorbim de care natiune ii aparine Transilvania atunci toate aceste discutii sint un nonsense

    Transilvania apartine oamenilor care locuisc in aceasta zona si doar ei au dreptul sa decida ce limbi vor sa vorbeasca si cu cine vor sa faca afaceri / sa munceasca

    am fost domn cind toti ceilalti erau tovarasi si nu vreau sa fiu roman cind toti romanii sint domni prin puterea legii

    1. bebe says

      ROMANI ;STATI UNITI SI IUBITIVA CU TOTI OLTENI MOLDOVENI ARDELENI BANATENI DOBROGENI MUNTENI SI ASA MAI DEPARTE ; SI NIMENI VA PUTEA RUPE ROMANIA SAU SA BAGI IN SEAMA O NATIE CARE ESTE MAI MICA IN NUMAR SI VISEAZA LA TRANSILVANIA DE PREA MULTA VREME LASA-I SA VISEZE CA TRANSILAVANIA RAMANE UNDE-I ESTE LOCUL LANGA CE- I DE SUS MENTIONATI ASA CA MA MAI REPET ODATA IN FELUL ACESTA IUBITIVA FRATZI ROMANIIIIIIIIII SI STATZI UNITZI SI SA CEREM OAMENILOR POLITICI SA NE REPREZINTE CUM TREBUIE ACOLO TREBUIE SA FACEM PRESIUNI SA NE FACEM AUZITZI SI SA NE FACA MANDRI CA SANTEM ROMANI PRESIUNE PE POLITICIENI CA CI DE ACEEA I ALEGEM ;TRAIASCA ROMANIA MARE

  40. Vasi says

    Lume… stai linistita! Se va dovedi faptul ca; la sfarsitul lumii ungurii din Romania vor invia tot intre romanii, asta este Crucea lor care trebuie dusa cu demnitate pana la capat, ca o vor face sau nu este alegerea fiecaruia dintre ei dar rezultatul este acelasi.

  41. RUSNEAC LUCIAN says

    TREBUIE SA VEDEM SI SA NU UITAM NICIODATA
    https://www.youtube.com/watch?v=HDHMaJi6H6E

  42. RUSNEAC LUCIAN says
  43. Anonimus says

    Domnilor,si doamnelor faceti o gresala mare ,inca traiti in trecut din pacate, vedeti ca sufla vinturi noi peste lumea intreaga

  44. Nadia says

    De ce e atat de greu sa traiasca impreuna in buna intelegere oameni din natii diferite si religii diferite. Nici unii nici altii nu sunt de vina pentru ca s-au nascut acolo unde s-au nascut si nu sunt de vina pentru ce a fost in trecut.
    Dar toti sunt vinovati atunci cand instiga la ura si rautate pentru cel de langa sau cand isi invata copiii, de mici, sa urasca pe cel care nu este ca ei.

  45. Alban says

    Istoric Sarb pune la punct pe Hunguri …. !! Ce pathetici sunt Sarbii astia …. !!!
    Pai ,,, cum el ataca hunguri la cea ce zic ei despre Romani cand ei sunt un fel de Hunguri si cu acelasi mentalitate scarboasa si neaga origina Ilira a Albanezilor doar sa le fure pamanturiile ….. Exact cum fac Hunguri …. !!!
    Du te ma si impusca te …..” Istorice Sarb ” !!!!

  46. Dionisie Valentin Emmy says

    poza este din filmul Mongol ( Ginghis Han)Temugin,,,poza nu are legatura cu unguri,cu romani cu dacii

  47. the tipiripi says

    Peaceful Hungaryball.

  48. Vasile says

    Românilor. cum vreți să ne fie bine când comentariile arată dezbinare între noi și asta le convine clasei politice și celor care vor Transilvania numai uniți putem scrie istoria si sa o lăsăm moștenire copiilor nostri

  49. Acasa in Romania says

    Specific romanesc, va porniți unul împotriva altuia. Ce ar trebui sa învățăm de la maghiari e faptul ca sunt uniti. Păcat că nu suntem în stare să copiem.

  50. Floreen says

    Mamá voastra de idioti……. Unul mai priceput ça altul…..

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php