S-a deschis sezonul la vânătoarea de torționari. Zeci de gardieni ai temnițelor politice vor fi anchetați

1 725

tortionar_38184000

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a declanșat procedura de investigații în cazul a 35 de persoane care au deținut funcții de conducere în aparatul represiv şi care sunt suspectate de comiterea unor crime politice în timpul regimului comunist.

 Octogenari respectabili

Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 și 99 de ani și locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor și adreselor exacte ale persoanelor în cauză. În momentul finalizării investigațiilor, IICCMER va notifica organele de cercetare penală, urmând să transmită Ministerului Public toate datele și probele rezultate în urma cercetărilor.

Rezultatele, în câteva săptămâni

„În ultimele luni ne-am concentrat eforturile pentru identificarea torționarilor din sistemul penitenciar comunist. În acest sens, am demarat procedura de investigații pentru 35 de persoane pe numele cărora există indicii că au comis fapte de omor. În săptămânile următoare, ne vom adresa Parchetului cu solicitarea de începere a urmăririi penale.” a afirmat Andrei Muraru, Președinte executiv al IICCMER. Potrivit cadrului legal de funcționare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii științifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept.

Autor:  Virgil Burlă
Sursa: www.evz.ro

1 Comment
  1. TAPUS CONSTANTIN Luptator in rezistenta anticomunista says

    Cosider ca aceasta actiune a IICCMER este o mare diversiune si explic si de ce ; institutia se lauda ca a demarat procedura de investigatii a 35 de persoane cu varste cuprinse intre 81 si 99 de ani ( Parchetele militare de ce nu fac numic in acest sens ????) dar nu sufla nici macar o vorba si nu actioneaza impotriva fostilor tortionari securisti din ultimii ani ai regimului comunist responsabili de luarea unor masuri dure impotriva celor care intr-o forma sau alta s-au impotrivit regimului criminal comunist si amintesc aici cateva persoane care au avut de suferit din cauza lor ; Paul Goma , Vasile Paraschiv , Gheorghe Ursu .

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php