Cuvântul “ŢIGAN” a fost INTERZIS în România! Zici “ţigan”, iei amendă 7.000 de euro!

1 853

Dacă foloseşti cuvântul “ţigan” când te adresesezi unui rrom poţi încasa o amendă de 7.000 de euro. Amenda pentru pronunţarea cuvântului “ţigan” în România s-a mărit, de 12 ori, săptămâna trecută, la presiunea Uniunii Europene, care consideră că drepturile rromilor sunt călcate în picioare în ţara noastră.

 

cuvantul-tigani-rromi1

Mare atenţie când vă adresaţi unei persoane de etnie rromă cu cuvântul “ţigan”. Rromii din România pot “aplica” amenzi de maximum 7.000 de euro oricărei persoane care li se adresează cu termenul “ţigan”.

Rromii sunt apăraţi crâncen de statul român şi de Uniunea Europeană, care a obligat Guverul României, vineri, să mărească de 12 ori amenzile pentru cei care pronunţă cuvântul “ţigan”, considerat jignitor şi discriminator la adresa rromilor.

Instituţia care îi amendează pe “discriminatori” se numeşte Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Aici rromii, dar şi orice altă persoană care se consideră discriminată, se pot plânge, iar angajaţii statului român taie amenzi de mii de euro.

Dacă amenda maximă pentru o persoană era de 3.000 de lei până săptămâna trecută, ea a crescut la 30.000 de lei. Insituţia care amendează a dat până acum sute de sancţiuni, cele mai multe de 1.000 de lei, unor persoane care au discriminat rromii sau alte categorii de persoane.

Amenda maximă poate să ajungă la 25.000 DE EURO pentru o firmă din România care discriminează “ţiganii”,  sau alte persoane, din motive rasiale, sexuale sau legate de un anumit handicap, potrivit noii legi, care a mărit sancţiunile.

Cum sunt numiti ţiganii in alte limbi?

Sursa: exclusivtm.ro

1 Comment
  1. Sorin ANDREI says

    Informatiile din acest material nu sunt reale. Trebuie citita legea deoarece aceasta nu prevede mai nimic din ce s-a spus aici sau cum s-a spus aici. Discriminare, d.p.d.v. al legii cu pricina, inseamna cu totul altceva decat faptul ca-i spui tiganului pe nume – adica tigan.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php