După Strauss-Kahn, din nou vâlvătaie, percheziţii, indicii. Regele banului F.M.I. la gard e pus de lacheii cu vicii, gata-gata să-şi piardă coroana şi sceptrul! Rând pe rând, în ziare, îşi dau arama pe faţă mişeii. În ţeapă sunt traşi la buletine de ştiri. Şi atât. Uite cum se scoate din maşina stricată câte-o piesă de lux, pe linie moartă, la gard. F.M.I. redeschide sezonul de bal! Foarte bine! Se vor duce cu toţii pe fund de ocean, cu ecou scufundat, ca nişte cutii de conserve golite, nu pline. Istoria se repetă! Ce mică e lumea! Senzualul f.m.i. ne vrea jupuiţi de bani şi de vii, stropiţi cu noroaie la modă. Măi să fie de bal, concept anapoda e pentru ei demnitatea! Corupţia e pe val, libertatea hoţiei, în vogă, eu, scribul modest, militant pentru bine, săracii, românii, hamali în porturi străine. Banalitate, zic unii. Cu furie şi groază în primejdii mă-mbăt, stau de pază. Nu-i bai! Bal să fie, de-i bal, între hoţi, la ceasul fixat. Într-un fel de antreu izolat, aşteptam de mult pe la gard cu condeiul în mână. Pe scrisul meu n-am prea luat leţcaie, nu am nici opulenţă în odaie, am o lumină şi-o spăl zilnic, ce să zic?, pe cinstea mea, nu-mi trebuie nimic. Nici nu mă plâng, am Patria în suflet şi-n cuvânt.
Pe la Guvern ne trebuie un ciomu, cu un alt bisturiu. În sărăcie poporu-i vârât ca-ntr-o teacă, acum pirpiriu, o barcă răsturnată, România, în U.E., se-apleacă. Sărăcia umple uriaşe distanţe, în popor doar speranţe, tot mai mulţi nevoiaşi, mai bolnave toiege, românii. Corupţii se umflă în talii, palate-şi înalţă! Oho!, săracii, pe uscat se zbat, precum caii, în spinare cu sacii. Paraziţii se-aşează în istorii de drum. Să-i sari nici n-ai cum. Corupţia-i pe masă, fierbinte, gustoasă! Afaceri murdare, remize nedrepte, românii n-au cum să vă ierte. Jos de pe trepte! În Parlament, pe canapele, paiaţe, sub cravate pitiţi năduşeala îi trece, România-i pe hartă, cu sângele rece, un cerb împuşcat. Pe scaune moi dorm trântori cu minţile blege, capitalişti trufaşi şi frustraţi, miniştri proaspăt frezaţi, vorbesc în şoaptă şi semne, despre criză, pesemne. Pălăvrăgesc şi atât. Dau zor cu reforme diforme, cu hoţia dau zor, îşi chinuiesc ţeasta, săracii! Ce-i aia, criză, îşi zic? Ce e asta? Ridicându-şi palate în ţară, la fel ca omul de rând au să moară.
Trimiteţi urgent un detaşament afară să-i dea din avere, cusuţi la dosar, şnuruiţi, prinşi cu clame, capsaţi, puşi în rame, la r.e.m.a.t. cu îmbătaţii de glorii! O coajă de pâine şi curaj, patriotului îi sunt de ajuns să-şi reia, după tragerea-n ţeapă a hoţiei, mersul lui legendar. Ce exemplu ne dau vânzătorii de cai de pe scenă? Ni se bagă pe gât modelul francez, englez, în fine, ce dilemă? Cum să nu fie pusă la gard, dacă l-a ajutat pe Bernard, iar acesta, atent, urmărind virulent în el însuşi, victorii. Nu-i glumă. Şef F.M.I. nu putea fi uns decât infiltratul cu afaceri de stat în afacerea lumii. Mi se pare corect… Întru-un fel, legal şi perfect. Vă spuneam mai demult, obiectele muncii F.M.I. au fost aceleaşi mereu, corupţia şi cămătăria la zi şi la greu. Alo, Bruxelles-ul! Scoateţi România şi Bulgaria de pe primele pagini. Dedicaţi-le stimaţilor care abuzează de funcţie, înşeală şi dispun, după plac, de finanţele lumii.
Dintr-un ritm în altul, mi-am adus aminte de inteligenţa dobitoacelor. Cu toate că nu-mi pot închipui o gâscă înfuriată, stând şi socotind un pic, mi-am dat în cele din urmă seama că lucru curat la mijloc nu-i, din moment ce mezina pe frunza verde dă vina, şi pe suratele din Bruxelles. Cum să-şi vadă musca de pe căciula proprie, când a fost lăsată pe întuneric la Târgu Mureş? Pătrunsă de solemnitatea parvenitului a continuat măcănitul în beznă, susţinându-şi surata falită: două gâşte au făcut găluşte, un gânsac a pus în sac. Vorba ceea: Anglia are faliţii ei, Franţa are faliţii ei, Uniunea are faliţii ei şi, iacă, după 100 de ani Faliţii lui Caragiale sunt tot aici. Adică, nu-i glumă deloc. Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi? Iată ce zicem: această stare de lucruri nu mai poate fi tolerată! Hai să scăpăm de palavragiii ăştia care se cheltuiesc în berbantlâcuri, recepţii şi mondenităţi? De-ar fi fost belşug, bunăstare şi voie bună în ţară, n-ar fi avut nimenea, nimica, cu ele, cu ei, şi cu mandatele lor. Să las acestea toate în seama istoriei! De suduit, oricum îi suduie lumea.
Aşadar, îmi trebuie oameni să scutur niţel regimul, cu tot ce-i în el. Nu-i uşor protestul, va spun pe cuvânt, de căruţă rămâi şi te pierzi când eşti singur, chiar de ai în condei lumină şi plumb.
Maria Diana Popescu, Agero
