Virgil Velescu este o personalitate de primă importanță a Mișcării Legionare, prin faptul că, în urma unei îndrăznețe inițiative, a determinat obținerea din partea autorităților americane din Europa de Vest a unui statut de imunitate penală și politică pentru legionarii aflați în acea regiune a continentului. Printr-o audiență desfășurată la cartierul general al trupelor americane de la Frankfurt am Main la scurt timp după capitularea Germaniei din 9 mai 1945, Virgil Velescu a înmânat lui Robert Murphy, consilierul generalului Eissenhower – comandantul trupelor americane de ocupație și viitor președinte al comisiei de anchetă a Tribunalului de la Nurnberg, un memoriu în care arăta adevărata doctrină a Mișcării Legionare, precum și suferințele îndurate de legionari în lagărele hitleriste. El a obținut de la Murphy asigurarea că legionarii nu vor suferi nici un fel de represalii în zona controlată de SUA, bucurându-se de deplină libertate de exprima și acțiune. Din această perspectivă, Virgil Velescu a schimbat radical pespectiva viitorului Mișcării Legionare, aceasta nefiind condamnată la Tribunalul de la Nurnberg, iar liderii ei din Occident nefiind extrădați sovieticilor, așa cum s-a întâmplat cu liderii altor grupări naționaliste din țările Europei de Vest.
Florin Dobrescu
____________________________
S-a născut la 10 martie 1914 în comuna Traian la 10 km de oraşul Bacău. A urmat liceul teoretic la Roman, după care s-a înscris la Universitatea Politehnică Bucureşti. Aici majoritatea studenţilor erau legionari. Dumnezeu a vrut aşa, după cum el mărturisea, ca din 1934 să păşească în rând cu cei mulţi, cu legionarii.
După ce şi-a luat diploma de inginer, în scurt timp a reuşit să-şi demonstreze profesionalismul şi va fi angajat la Ministerul Lucrărilor Publice. Ajuns în această poziţie, Ion Moţa îi cere ajutorul în refacerea măsurătorilor pentru construirea Casei Verzi, Sediul Central al Legiunii.
În timp ce se lucra, planurile clădirii au dispărut în condiţii necunoscute, dar inginerul Virgil Velescu le-a refăcut.
Cu această ocazie l-a cunoscut pe Căpitan, pe Ionel Moţa şi pe mulţi lideri ai Mişcării Legionare.
Inginerul Virgil Velescu s-a aflat de două ori în pericol de moarte.
În septembrie 1939, după asasinarea primului ministru Armand Călinescu de către o echipă de legionari condusă de avocatul Miti Dumitrescu, regele Carol al II-lea, prin generalul Gheorghe Argeşeanu, dezlănţuie o mare represiune împotriva legionarilor, ucigând aproape 300 de oameni fără judecată, fără vină, expunând cadavrele lor în pieţele publice pentru a îngrozi pe români. A pierit atunci cea mai mare parte din elita legionară. Inginerul Virgil Velescu era trecut şi el pe acele liste de către Siguranţa Statului, dar a fost salvat de către Ministrul Lucrărilor Publice, Mihail Ghelmegeanu.
A doua oară la 21 ianuarie 1941, dar a scăpat cu fuga în Germania.
Datorită faptului că stăpânea bine limbile germană, franceză, şi engleză a fost angajat la Ministerul Propagandei celui de-al treilea Reich, unde a lucrat până la 15 septembrie 1942. În timpul cât a lucrat la Ministerul Propagandei a avut ocazia să culeagă o serie de informaţii din care se desprindea indubitabil că, nemţii dacă vor câştiga războiul, teritoriul fostului imperiu austro ungar va reveni Germaniei iar românii vor fi împinşi spre răsărit, spre Transnistria, România rămânând o ţară agricolă. De aceea nu putea să-l iubească pe Hitler, conducerea Mişcării intrând la gânduri pentru viitorul ţării.
La finele anului 1942, împreună cu alţi camarazi este arestat şi depus în lagărul de la Buchenwald. Motivul aceste arestări a fost evadarea lui Horia Sima, comandantul Legiunii, de la Berchenbruch şi plecarea la celălalt capăt al axei în speranţa că poate va găsi acolo mai multă înţelegere pentru soarta României în Italia. Dar Mussolini era la remorca Germaniei şi l-a returnat pe Horia Sima lui Hitler, lucru pe care Virgil Velescu îl ştia când lucra la Ministerul Propagandei şi pe care l-a comunicat şefilor Mişcării.
Arestarea inginerului Virgil Velescu a fost o lovitură grea pentru legionarii din exil, fiindcă era unul dintre oamenii de legatură între Horia Sima şi legionarii din libertate.
Cu Horia Sima se cunoştea din anul 1940 şi era în relaţii de colaborare când se pregăteau marile manifestaţii legionare din faţa Palatului Regal pentru doborârea lui Carol, în toamna anului 1940. La 3 septembrie 1940, împreună cu un grup de 20 de legionari, ia parte la acţiunea de la Braşov pentru ocuparea postului de emisie Radio-Bod, a telefoanelor şi Jandarmeriei. Aici va fi rănit. În Germania, ne spune Velescu, un timp Horia Sima putea ieşi clandestin din lagăr periodic pentru a a da ordine, sau când nu putea, trimitea pe profesorul Cosntantin Stoicinescu.
În lagărul de la Buchenwald erau deţinuţi circa 50 de mii de oamnei, majoritatea ruşi, polonezi, şi evrei. Românii au fost reţinuţi în barăci separate şi obligaţi să lucreze. Deşi erau ţinuţi într-un regim mai bun, ei sufereau pentru faptul că erau privaţi de libertate şi expuşi morţii din cauza bombardamentelor.
După evadarea lui Horia Sima au fost duşi la Buchenwald şi ceilalţi tineri legionari. Horia Sima a fost ţinut de unul singur în lagărul de la Schenhausen pentru a nu mai putea avea legătură cu ceilalţi legionari.
A fost ţinut acolo până la 23 august 1944 când România a întors armele împotriva Germaniei. Atunci Hitler a dispus eliberarea tuturor legionarilor, deoarece nu mai puteau fi folosiţi ca „material” de şantaj împotriva lui Ion Antonescu. Cu o zi înainte de eiberarea legionarilor pe 22 august 1944, lagărul a afost bombardat de americani. Au ucis şase legionari iar peste 40 au fost răniţi.
Toţi legionarii din lagăre au fost transportaţi cu trenul la Viena, unde la 24 august 1944 au înfiinţat Guvernul Naţional Român condus de Horia Sima. Tot la Viena a luat fiinţă Armata Naţională condusă de generalul Platon Chirnoagă.
Guvernul Naţional şi Armata Naţională şi-au încetat activitatea după capitularea Germaniei: Nu mai era nici o speranţă de a salva ţara de cotropitorul ruso-comunist.
În aceste împrejurări, după ocuparea Germaniei de către trupele aliate, Virgil Velescu a întocmit un memoriu în limba franceză în care a expus suferinţele ce le-a îndurat Mişcarea Legionară atât din partea lui Ion Antonescu cât şi a Reichului german, pe care l-a înmânat lui Robert Murphy, consilierul diplomatic al generalului Eisehower, şeful cartierului general al aliaţilor, amplasat la Frankfurt pe Main. În discuţia cu primitorul memoriului, Virgil Velescu l-a convins că Mişcarea Legionară nu face parte din grupările care au colaborat cu naziştii. Avizul său pe memoriu l-a făcut pe general să nu-i prigonească pe legionari, i-a cosiderat în afara grupărilor „colaboraţioniste”. În virtutea demersului făcut de Virgil Velescu, legionarii s-au putut mişca liberi.
Inginerul Virgil Velescu se înscrie la Facultatea de Economie Politică a Universităţii din Munchen şi obţine titlul de doctor în această specialitate.
A lucrat un timp în Franţa iar din 1964 a devenit redactor al secţiei în limba română a postului de radio Deutsche Welle, de unde va ieşi la pensie. În anul 1993 s-a întors pe pământul strămoşilor săi, după un exil de 53 de ani, rămânând loial ţării şi neamului său de care nu s-a îndepărtat. L-a iubit şi l-a servit cu toată dragostea şi cu toată puterea sufletului său.
După repatriere, Virgil Velescu s-a implicat cu toată energia sa, investind absolut toate veniturile sale rezultate din pensia primită de la statul german în revitalizarea Mișcării Legionare, activând în cadrul Partidului “Totul pentru Țară” (Pentru Patrie) și Fundația Buna Vestire. O mare parte a sediului central al PPP/TPT a fost ridicată cu banii acestui comandant legionar, el susținând de asemenea o mare parte a monumentului foștilor deținuți politici din Parcul Cancicov – Bacău, a susținut integral lucrările de refacere a troiței închinate foștilor deținuți politic morți la penitenciarul Târgu Ocna, apariția ani de zile a publicației naționaliste lunare “Crezul nostru” și a pus la dispoziția filialei băcăuane a Partidului “Totul pentru Țară” un apartament proprietate personală pentru utilizarea ca sediu.
Vai de inima patriotului care, alungat pe pământ străin, îndură dorul de patrie şi de cei dragi. Inginerul şi doctorul în ştiinţe economice Virgil Velescu a trăit această durere, dar nu s-a lăsat copleşit. Oriunde, el şi-a făcut datoria către cei rămaşi, şi-a respectat jurământul de legionar. Dumnezeu a voit şi l-a învrednicit ca aici pe pământ, pe drumurile vremii trecătoare să-l cunoască pe Căpitan, pe eroii Bisericii Creştine Ionel Moţa şi Vasile Marin şi alţi mucenici şi să-i încununeze viaţa şi faptele cu crezul legionar, nimb de strălucitre fără apus de care el nu s-a dezis.
Anonim şi tăcut pe drumul de foc şi de jertfă pe care de bunăvoie şi l-a ales, el scrie pentru destinul Mişcări Legionare o pagină de istorie pe care nimeni nu o va mai putea da înapoi.
Petru C. Baciu – fost deținut politic
