Când îţi cântă lăutarii şi ai buzunarul plin, nici viaţa, nici moartea nu sunt mai presus decât politica! Cum tot românul s-a născut poet, atunci când mă mânii scriu o poezie, când sunt fericită fac la fel. Aşa-i românul de când istoria lui! La necaz aprindea focul din deal în deal, vestind năvălitorii, războaiele şi jafurile, la sărbători aprindea focul şi săreau flăcăii peste el. Extrag de aici un adevăr mic şi simplu: în faţa presiunilor doar cei slabi stau în genunchi. Eu tot am aruncat chibritul aprins, dar cine să priceapă că unitatea, ca să rămână finalitate, are nevoie de solidaritate. Că politicianul, oricine ar fi după neam, nu e un djinn preţios, iar poporul nu e un sclav, ca să-şi accepte condiţia ingrată ca pe o favoare. Ori poate că aşa stau lucrurile şi eu, în idealismul meu, insist să cred că puntea se va lăţi şi nimeni nu se va mai face frate cu dracul ca s-o treacă. Iată de ce nu mă pot aşeza confortabil în jilţul tăcerii ca să contemplu fiarele venite din junglă să-şi plimbe duhul urât mirositor între graniţe.
Presa e liberă să meargă pe sârmă! Eu nu pot scrie despre crime, câini comunitari, drogaţi, silicoane, violuri şi prostituţia de pe ecrane, când sunt atâtea teme serioase şi perene: patrie, patriotism, românism, unitate, credinţă, dragoste, moralitate, prietenie. Încerc să fiu o aparatură de înregistrare a condiţiei umane a poporului blajin şi tăcut. Dacă nu acum, poate mai târziu, românii vor avea gloria lor. Ei nu-şi pierd speranţa. Au anticorpi să meargă uniţi mai departe. Deşi ştiu cu toţii că la etajele superioare curtea găzduieşte un bordel de lux, unde matroanele nu sunt ţigănci, iar angajaţii şi cei care-l frecventează sunt jucători ori de alb ori de negru. Alba-neagra nu ţine! Amorezaţi de putere şi imoralitate ca de nişte năravuri de birt, se folosesc între ei, se creează, se refolosesc, se şantajează, se aliază, se recreează cu pronunţat simţ de avariţie şi stăpânire. Şi atunci, unde e suveranitatea noastră politică şi economică? La Washington şi Bruxelles. Autorităţile ne amintesc mereu că aderarea ne-a investit cu responsabilităţi. Da, dar toate se referă la cetăţenii de rând, nu şi la ei, când este vorba de adoptarea legilor în concordanţă cu normele europene.
Iaca ce ni s-a întâmplat dacă ne-am lăsat prea uşor duşi de valul integrării. Vârfurile Europei n-au venit la noi să ne mângâie pe creştet sau să ne laude cinstea şi inteligenţa. Ne-au instruit specialiştii care azi ricanează la adresa capitatului de unitate naţională, perfectând în anticamera picăturii chinezeşti paradoxul regionalizării, pardon, destrămării – fără a consulta poporul printr-un plebiscit, dacă vrea au ba! O manevră care loveşte în securitatea naţională, o parolă bună doar de deschis porţile secrete, mult râvnita regionalizare a Ţării se tocmeşte să apere cu străşnicie cazanul alchimiştilor şi piatra lor filosofală. Regiunile vor fi mai uşor de învârtit pe deget din intern şi din afară, iar populaţia, lesne de dus cu preşul. Uite-aşa, marile puteri cuceresc periodic noi avanposturi. Se vorbeşte că Uniunea Europeană în forma federalizată va cuprinde 150 de landuri, iar Bruxelles-ul va fi singurul centru de control şi comandă. Regionalizarea României va fi urmată de alte asemenea împărţiri autonome în Ţara Bascilor, Bohemia sau Moravia.
Cum valoarea monedei naţionale a ajuns să fie stabilită doar de speculaţiile de pe piaţa valutară, înseamnă că nu mai avem niciun strop de suveranitate şi nici urmă de mecanism economic propriu. În ţara noastră doar politicienii mai au industria lor de îmbogăţire şi de scandaluri în serie. Asta este tot ceea ce mai avem de exportat. Preacuvioşii din spiritualitatea banului românesc joacă ba ruleta, ba caritasul cu leul. La fel cum democraţia livrată de americani a înlocuit printr-un joc de interese cuvântul „patriot” cu „terorist”. Poate că nu peste mult timp, tot de la ei cetire, crimele împotriva umanităţii vor fi obiect de cartea recordurilor. Startul a fost dat de un senator american, specialist în numărătoarea celor ucişi de războiul lor. El se laudă nonşalant cu performanţa dronelor, care au ucis în Pakistan peste 4.700 de oameni. Să nu le iei jucăriile, să dai cu ele de pământ şi să le faci praf?
Maria Diana Popescu, Agero
