În pană de soluţii concrete pentru relansarea reală a Rusiei (după o perioadă în care vecina sa China a întrecut-o în mai toate privinţele), Putin a repus pe tapet, în octombrie 2011, în preajma campaniei electorale, ideea construcţiei imperiale a Eurasiei. Preluând ideea pornită de cneazul Trubeţkoi în 1920, de la geopoliticianul Alexandr Dughin, Putin a încercat o revenire spectaculoasă la Kremlin oferindu-le ruşilor, dintre care peste 60% regretă fosta URSS, visul marelui imperiu care să se întindă de la Atlantic la Pacific şi care să fie condus de „împăratul rus”; un imperiu rusesc construit, cum altfel, prin şantajul energetic. O primă etapă a acestuia ar fi Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) cu majoritatea fostelor republici sovietice, în care toţi ar fi egali dar votul ar fi ponderat după puterea economică. Votul Rusiei, statul de departe cel mai puternic, ar controla cel puţin minoritatea de blocaj, ceea ce i-ar asigura acesteia controlul relaţiilor comerciale ale tuturor statelor cu Uniunea Europeană şi pe de altă parte ar putea bloca toate celelalte variante ale UE de a scăpa de şantajul gazului rusesc. Este adevărat că un astfel de proiect ar putea fi o contrapondere şi la dezvoltarea Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai pe care oficialii ruşi îl privesc ca pe instrument de creştere a influenţei economice chineze. Un soi de doi iepuri dintr-o lovitură, cu Moscova stăpână pe circa 35% din rezervele mondiale de gaze.
Posibilitatea ca UEE să devină realitate este însă extrem de redusă. Rusia nu a reuşit să convingă pentru un alt proiect – Uniunea Vamală – decât Belarusul şi Kazakhstanul, care, ulterior intrării în uniune au înregistrat creşteri mari de preţuri la importuri. Un proiect, probabil şi de dorit, iluzoriu pentru situaţia în care se află în acest moment federaţia, după ce Putin a pierdut două dintre cele trei pariuri şi e pe cale să-l piardă şi pe al treilea. Cum să construieşti ceva mult mai mare decât altceva ce ai şi pe care nu reuşeşti să-l opreşti de la a se nărui?
Pariul 1 – Reforma statului, războiul tehnologic
Mâna, zisă de fier, a ex-kgb-istului nu a reuşit să vindece, ci doar să încetinească boala Federaţiei Ruse. A mai luat din dureri: viaţa s-a îmbunătăţit, mai ales în zona europeană şi cu precădere la Moscova şi în alte oraşe mari; s-a mai făcut ceva ordine, s-au mai lansat rachete, s-a reluat producţia de armament sofisticat. Dar totul pe baza resurselor naturale, nu a unei reinventări sănătoase a statului. Mafia şi aparatul de stat controlează şi beneficiază de resurse. Rusia nu a câştigat prin competitivitate, ci prin şantajul cu acestea. Relaţia stat cetăţean nu a fost nici ea reformulată. Democraţia de paradă cedează puţin câte puţin sub ameninţarea nemulţumirilor formulate tot mai precis şi mai virulent. Interzicerea întrunirilor nu ajută; ori le rezolvi, ori repui în drepturi dictatura cu toate mecanismele ei. După feudalismul ţarist şi feudalismul comunist, Rusia încearcă astăzi formula combinată a unui feudalism ţaristo-comunisto-mafiot, care ia mai curând relele din ambele formule anterioare şi le combină cu noul condiment usturător al clanurilor crimei organizate.
În ceea ce priveşte economia, Rusia nu a trecut mai departe de satisfacerea parţială a unor nevoi interne, fiind, în afara domeniului militar, practic inexistentă pe piaţa internaţională a produselor industriale. Şi mai cu seamă în domeniile cele mai dinamice şi mai profitabile, care chiar şi în condiţiile crizei au marcat dezvoltări importante; telecomunicaţiile şi IT-ul. O ştire ne anunţa nu demult că un colectiv de circa 30 de ingineri a primit 25 milioane de euro pentru a construi un telefon inteligent; adică smartphone-ul cu care se va face primăvară. O alta, din 14.02 că guvernul rus vrea un brand auto de lux autohton care să concureze BMW şi Mercedes. Exact ca în perioada comunistă. De fapt, în continuare importatoare de tehnologii, federaţia nu a reuşit să mai revină în acest război pe care l-a pierdut de mult.
Pariul 2 – Demografia şi „invazia” străinilor
Din cauza prezenţei masive a mafiei în administraţie şi economie, Rusia este considerată printre ţările cu cel mai ridicat risc pentru mediul afacerilor. Dacă la toate acestea se adaugă şi îmbătrânirea populaţiei, numărul tot mai mare de alcoolici, bolnavi cronici, emigraţia forţei de muncă, declinul economiei ruseşti pe termen mediu şi lung este considerat ca inevitabil
Datele interne şi externe vorbesc despre o adevărată catastrofă demografică. Populaţia federaţiei scade cu circa un milion de persoane anual, creşte rapid procentul populaţiei în vârstă şi povara asupra sistemului de pensii şi de sănătate. Dar scăderea nu afectează pe toată lumea: în timp ce, în ultimii 15 ani, populaţia slavă a scăzut permanent, populaţia musulmană a crescut cu 40% ajungând la peste 23 de milioane. Alte circa 6 milioane de imigranţi clandestini provin din fostele republici sovietice. În Rusia sunt înregistraţi peste 4,6 de alcoolici, 2,9 milioane narcomani, 1 milion de persoane cu dizabilităţi mentale, 1 milion de persoane infectate HIV, 0,9 milioane de tuberculoşi. Mortalitatea este de 14,1 comparativ cu media europeană de 10,2. Prostituţia a ajuns a doua ocupaţie în rândul femeilor, avorturile au depăşit cifra (oficială) de 8 milioane pe an. Rusia produce cea mai mare cantitate de heroină dintre care circa 90 de tone se consumă în ţară.
Depopularea şi concentrarea în oraşe au ca efect dispariţia oraşelor mai mici şi a satelor. Dintre cele 157 895 de localităţi, 40 de mii au rămas pustii. În ultimii zece ani au dispărut 214 oraşe şi 13 740 de sate şi numai în 2011 federaţia a pierdut 3 000 de localităţi. Teritoriile uriaşe rămase pustii sunt mai greu de controlat şi de apărat. De la Urali până la Pacific sunt tot mai puţini locuitori şi mulţi dintre ei nu sunt ruşi.
În tot acest timp, alături creşte, atât ca populaţie, dar şi economic şi militar, China. “Rusia îşi va apăra Orientul ei Îndepărtat în faţa expansiunii statelor vecine” a declarat în 12 august 2012 premierul Medvedev, care a înfiinţat şi un minister pentru problemele din Orientul Îndepărtat. Dar cum să aperi un teritoriu atât de mare şi o frontieră de mii de kilometri cu un minister. Enclavele cu populaţie sosită din afara Rusiei, majoritar chinezească, sunt deja o realitate. Infiltrările chinezilor în Siberia sporesc, chiar dacă se încearcă un control sever. Oficial, relaţiile dintre tot mai mignona Rusie şi ponderalul său vecin sunt bune, iar statul chinez nu încurajează emigrarea clandestină a cetăţenilor săi către nord. Dar nici nu o poate opri. Şi nici nu vrea. Pentru că ştie că dacă nu mâine, atunci poimâine, sau răspoimâine Siberia îşi poate schimba proprietarul.
Explozie va fi şi în Caucaz; atunci când stăpânul de azi va fi suficient de slăbit şi când va fi lovit din mai multe părţi. Republicile federale (21), cu un alt fond etnic decât cel slav, puse deocamdată înapoi în cuşcă cu spectacole de sunet şi lumină organizate de armata rusă, nu sunt însă, cu toată deplasarea de populaţie rusească, nişte prieteni către care să dormi cu spatele. Şi nu numai ele, dar şi unele regiuni, ţinuturi sau raioane.
Şi să nu uităm, pe un astfel de fundal, ambiţiile oligarhilor şi mogulilor, mai ales ale acelora din zone bogate, care ar putea să profite pentru a-şi construi fiecare câte o mică republică proprie.
Pariul 3 – Putin contra Putin
Putin de azi nu mai este cel de acum 15 ani când ajungea preşedinte. A reuşit cu o mână destul de fermă să reechilibreze federaţia aruncată în haos şi mizerie la începutul tranziţiei. A schimbat nişte oligarhi cu alţii, dar a şi impus nişte reguli ce au adus stabilitate şi o oarecare dezvoltare. A fost mult mai activ în exterior, reuşind să transforme petrolul, apoi gazele într-o armă de temut şi un atu comercial şi geopolitic decisiv.
A reuşit însă prea puţin pentru o perioadă atât de lungă. Resursele naturale au fost folosite prea puţin pentru dezvoltare, pentru investiţii, pentru victorii în războiul tehnologiilor. Ele s-au dus mai mult către buzunarele mafioţilor-miliardarilor clienţi ai regimului, către cele ale demnitarilor şi funcţionarilor, către salariile bugetarilor. Dar resursele naturale nu sunt un izvor inepuizabil, iar tehnologiile noi le reinventează atât la nivel macro – gazele de şist, de exemplu, energia solară etc. – cât şi la nivel micro, al locuinţei personale. Astfel creşte şi independenţa statelor şi a indivizilor faţă de resursele ruseşti. Mâine ele vor avea o valoarea strategică mai mică şi de aici şi una de piaţă mai mică. Decalajul tehnologic continuă să crească. Bani sunt, dar ei ori sunt deturnaţi, ori sunt prost folosiţi, ori rămân chiar nefolosiţi. Statul nu a fost reformat. Greu de crezut că va mai fi. Dar marele inamic al ţarului-prim secretar e vârsta. Nici chiar el nu e veşnic. Nu cât i-ar trebui ca să facă Eurasia. Recent a dat rateuri şi oricât de secret este totul la Kremlin, s-a aflat, s-a văzut. Oricât ar poza Putin în marele sportiv şi marele temerar, sportivii înşişi îmbătrânesc, se îmbolnăvesc şi chiar mor.
Ce va fi după el? Cine îl va moşteni? Va mai fi o mână forte? Medvedev a încercat să pozeze într-un personaj ferm şi vizionar, dar a fost mereu dărâmat de pe soclu de şeful său. Ce vor face oligarhii? Ce vor face mogulii regionali? E foarte posibil ca, după o perioadă de conducere de forţă, lucrurile să scape de sub control, să existe lupte pentru putere, aceasta să se disipeze.
Germania a primit mandatul tacit de a încerca să îmblânzească ursul rus, să-l eficientizeze, să-l facă prietenos şi folositor Europei. Dar acest lucru nu se va putea face împotriva voinţei celor care cu adevărat deţin puterea.
Roma nu a ajuns dintr-o dată un oraş fără apărare în faţa năvălirii barbarilor. Imperiul Roman s-a restrâns şi s-a restrâns până când a rămas doar un oraş şi ceva teritorii înconjurătoare. Fenomenul s-a petrecut, e adevărat, pe o perioadă de timp mult mai lungă. Dar astăzi totul este accelerat şi continuă să devină tot mai rapid. Războiul tehnologiilor, inclusiv a celor financiare, e fără pauză, fără milă, fără prizonieri pentru că nu mai este un război al oamenilor. Timpul Imperiului Rus a trecut, chiar dacă locuitorii lui şi conducătorii lor nu înţeleg acest lucru.
În această conjunctură, în care estul şi sudul îi vor fi posibil neprietenoase, Rusia de mâine va avea nevoie de prieteni şi nu de duşmani în mai puţin sălbatica şi mai stabila Europă, începând cu fostele state comuniste, între care şi România. Aici, nimic nu e încă prea târziu; românii, de exemplu, sunt băieţi buni şi iertători. Le dai o bere, te şi pupă. Dar, din păcate, probabil că Moscova va trebui să repete destinul Romei. Din acest motiv nici nu mai sunt supărat pe ea; în faţa morţii dispar resentimentele. Îmi pare doar rău că, în locul frăţietăţii ortodoxe profeţite de Dostoievski, avem parte de prostia, deşertăciunea şi bădărănia trufiei omeneşti.
*fragment din “Rusia, faza terminală a ultimului imperiu colonial”;
autor: Paul Ghițiu
Sursa: foaienationala.ro
