Ave Imperator, morituri te salutant! Robia care eliberează – Târgu Ocna 2013

Perspectivele existenţiale ale condamnaţilor din arenele romane erau evaluate discreţionar de către Cezar. Viaţa şi scopul ei, libertatea şi arealul ei erau la dispoziţia senzorială a împăratului, care nu întotdeauna întruchipa atributele consacrate ale unui suveran echilibrat. În arenă, oratoria damnatului cuprindea o formulă de salut a cezarului („Ave Imperator, morituri te salutant!”), care sub aspect sintactic era invariabilă, dar credem că semantica varia în funcţie de conformaţia spirituală a celui care o rostea.

Căutând, în mulţimea robilor care era destinată a satisface pofta de sadism a organizatorilor, un cuget creştin, am putea identifica următoarea semnificaţie pe care salutul o cuprindea în subsidiar: „La nivel raţional, sunt încuviinţat de reprezentarea pe care o am în faţa ta. Îţi recunosc puterea de viaţă şi de moarte pe care o ai asupra mea, precum şi nulitatea oricărei încercări personale de modificare a acestui statut stihial. Dar, cu superioritarea libertăţii inefabile pe care mi-o dă dimensiunea imaterială a existenţei mele, în care m-am regăsit dupa înlănţuirea trupului, te privesc aşa cum eşti, un tolerat prin care îmi împlinesc sensul hristologic al vieţii creştine.” Nu este nici aroganţă, nici sfidare, este valenţa creştină dată suferinţei.

De multe ori, în istoria creştinismului, dimensiunea aceasta spirituală a asupriţilor social sau politic, inexistenţa ca manifestare exterioară, dar neîncăpătoare ca prezenţă lăuntrică, a scăpat vigilenţei celor care se identificau cu autoritatea politică, culturală sau chiar religioasă.

Reverberaţiile acelor evenimente pot fi asociate prezentului. Perimetrul în care pot activa cei care posedă năzuinţe aidoma omului Valeriu Gafencu, evenimentele cu scop dihotomic care au dat naştere acţiunilor de solidarizare, în plan social, cu Valeriu Gafencu, influenţa cercurilor concentrice ale structurilor de interese transnaţionale, prerogativele pe care le deţin forurile care stabilesc statutul juridic sau politic al tuturor neconformaţilor la paradigma globalistă reprezintă elemente care reconstruiesc aievea arena din care cezarul, multiplicat în directori de institute sau oameni politici, îşi primeşte salutul. Condamnaţii nu-s greu de identificat.

Concentrând atenţia asupra conotaţiilor creştine, prin recurgere la mistica ortodoxă, se pot învedera trei stadii ale vieţii spirituale: purificarea, iluminarea şi desăvârşirea. Valeriu Gafencu, căci el este motivul acestei scrieri, le-a parcus având ca mijloc de ridicare spre Dumnezeu sensibilitatea (regăsită şi sub forma renunţării la streptomicina în favoarea evreului), anticipând prin desavârşirea dobândită viaţa viitoare. Analogia anterioară se regăseşte, în toată sinceritatea ei, comprimată în rugăciunea prin care şi-a pecetluit desăvârşirea: „Doamne ia-mi libertatea care mă înrobeşte şi dă-mi robia care mă eliberează”. Astfel, a strecurat în spaţiul profan un ciob din inefabila dimensiune duhovnicească.

Ferit de formatul unei relatări pios-ditirambice, inadecvate prozaicului dominant, cititorul acestor rânduri va afla că, în 16 februarie, cimitirul Bisericii din Târgu Ocna, locul comemorărilor anuale (realizate de Asociaţia Prezent) ale lui Valeriu Gafencu şi ale celorlalţi deţinuţi care s-au petrecut în penitenciarul locului, a înregistrat o particularitate faţă de anii anteriori, prezenţa a câtorva sute de creştini. Diferenţa numerică pozitivă a fost expresia prelungirii solidarizării iniţiate de Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu pentru denunţarea intenţiei de calomniere post-mortem a Sfântului Închisorilor. Prin predica audiată, celor prezenţi li s-au revelat solicitările dimensiunii duhovniceşti intangibile, care poate asigura libertatea în robie, dobândită de creştinii din arenă sau din temniţă.

Răstimpul celor 23 de ani de la prăvălirea pietrei obligă fiecare conştiinţă care a primit vestea mărturisirilor. Sub formatul responsabilităţilor, testamentul lui Valeriu Gafencu se împlineşte în spaţiul real, dincolo de fruntariile conceptuale curtate prin lectură sau reverie, la limita străjuită de lipsuri materiale, izolare socială sau oprobriu nedrept.

Alexandru Costache