Eroul Ilie Ilaşcu, dat afară din casă de guvernul român

0 480

Ilascu_in_detentieFostului deţinut politic al regimului de la Tiraspol i s-a cerut să elibereze apartamentul oferit în folosinţă de executivul de la Bucureşti.

Fostul senator român Ilie Ilaşcu este revoltat de decizia prin care este forţat să predea cheile de la apartament. „Nu mai înţeleg ce se întâmplă în ţara asta. Această locuinţă mi-a fost oferită cu chirie de către Guvernul României. Decizia a fost semnată încă de premierul Adrian Năstase. A venit acum alt guvern şi decide că eu trebuie să eliberez apartamentul, deşi nu am nicio datorie pentru chirie şi întreţinere“, a comentat pentru „Adevărul“ Ilie Ilaşcu.

„Mă mut la Tiraspol!“

„Nu a fost vrerea mea ca să mă mut în România. A fost o înţelegere între serviciile secrete ruse, române şi cele de la Chişinău. Acum nu îmi rămâne decât să revin la Tiraspol, unde am avut o casă“, s-a declarat revoltat de acţiunile autorităţilor de la Bucureşti fostul deţinut politic, patriot român, decorat cu cu cele mai înalte distincţii în dreapta şi în stânga Prutului – „Steaua României“ şi „Ordinul Republicii“.

Ilie Ilaşcu figurează cu un apartament de 132,8 metri pătraţi, pentru care achită chirie de 429,73 de euro, într-o listă cu sute de chiriaşi ai Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), făcută publică miercuri după-amiază de Guvernul României. Lista conţine numele celor care stau în casele statului, îndreptăţiţi şi neîndreptăţiţi, suprafaţa utilă deţinută şi sumele pe care le achită.

Basarabeni în lista chiriaşilor

La poziţia locuinţe pentru persoane fizice repatriate, alături de fostul deţinut din temniţele de la Tiraspol se regăsesc şi alţi basarabeni: ex-deputatul moldovean Valeriu Matei (chirie de 193,7 euro pentru 68,33 metri pătraţi); Iuliana Gorea-Costin, fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova la Consiliul Europei (chirie de 216,02 euro pentru 78,8 metri pătraţi); Ion Ungureanu, fost ministru al Culturii (111,9 euro pentru 48,6 metri pătraţi) şi Nicolae Mătcaş, ex-ministru al Educaţiei (546,5 lei româneşti pentru 66 metri pătraţi).

Şi fostul consilier prezidenţial Eugen Tomac, deputat în Parlamentul de la Bucureşti, deţine o locuinţă de serviciu de 72 de metri pătraţi, pentru care achită o chirie 578 de lei româneşti.

Iuliana Gorea-Costin ne-a răspuns că locuieşte în bază de contract într-un apartament de stat şi că nu are nicio restanţă la plata chiriei. Ion Ungureanu este bolnav şi nu a putut comenta apariţia acestei informaţii, iar telefonul lui Valeriu Matei era închis.

Guvernul român vrea să vândă averea de sute de milioane

Premierul român Victor Ponta a anunţat că numărul locuinţelor de serviciu ale RA-APPS ar trebui redus la 20-50 de apartamente pentru demnitari, zece vile de protocol pentru şeful statului, preşedinţii Parlamentului şi prim-ministru, iar restul activelor să fie vândute. RA-APPS deţine circa 650 de locuinţe de protocol şi de serviciu, peste 75 de vile şi mai mult de 250 de hectare de teren, moştenite de la fosta gospodărie de stat a PCR şi ocupate de actuali sau foşti demnitari, ori chiar de rudele acestora. La toate acestea se adaugă zeci de spaţii comerciale, ferme şi unităţi turistice. Toate bunurile, folosite de instituţii publice, ambasade şi partide, sunt evaluate de stat la doar 226 de milioane de euro, cifră stabilită pe baza bilanţului contabil din 2004, cu mult sub valoarea de piaţă reală a proprietăţilor.

grupul-ilascuCondamnat la moarte

Ilie Ilaşcu, alături de Petru Godiac, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Tudor Petrov-Popa s-au numărat, în perioada 1990-1992, printre membrii filialei din Tiraspol a Frontului Popular din Moldova. Aceştia se opuneau separării Transnistriei de Republica Moldova, declarându-se români. La 2 iunie 1992, Ilie Ilaşcu împreaună cu alţi membrii ai grupului de rezistenţă au fost arestaţi şi judecaţi pentru acte de terorism de un tribunal transnistrean. Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte, Alexandru Leşco la 12 ani de închisoare, iar Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa au primit câte 15 ani de închisoare. În urma presiunilor internaţionale şi a unor înţelegeri între serviciile secrete, Ilie Ilaşcu a fost graţiat şi eliberat la 5 mai 2001, după nouă ani de detenţie. În 2004, a fost pus în libertate şi Alexandru Leşco, la expirarea termenului de detenţie. În acelaşi an, după ce fusese sesizată de Ilie Ilaşcu, CEDO a condamnat R. Moldova şi Rusia şi a cerut punerea în libertate a ultimilor doi membri ai grupului. Tudor Petrov-Popa şi Andrei Ivanţoc au fost eliberaţi în iunie 2007. De Ion Preasca – Adevarul

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php