Proorociri pentru vremea de acum – Vremurile de pe urmă
Dragii mei, fraţi creştini de pretutindeni,
În cele ce urmează o să evocăm o serie de proorociri pentru vremea de acum, căci vremea de acum este, conform sfinţilor lui Dumnezeu şi proorocilor, vremea de pe urmă a omenirii. Pare greu de acceptat acest adevăr, însă trebuie să-l acceptăm, căci proorocirile nu sunt trimise ca să ne înfricoşăm sau să ne tulburăm cu duhul, ci sunt trimise din dragostea şi marea milă a lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne pregătim duhovniceşte pentru a depăşi aceste vremuri tulburi, cu ajutorul harului Dumnezeiesc, bineînteles. Căci, dacă îl avem pe bunul Dumnezeu de partea noastră, Dumnezeu, care a făcut cerul şi pământul, tot universul adică, noi pământenii ce motiv am avea să ne temem?
O să încep prin a evoca pe scurt, cuvintele Părintelui Dionisie Ignat, care s-a mutat la Domnul şi care ne-a proorocit că vremurile de pe urmă sunt vremurile de acum. ”Nu sunt exagerări!” spune parintele şi că nu trebuie nicicum să ne infricoşăm”. Vin ani grei, dar nu vă temeţi, spune părintele. Căci cei care se tem “sunt neîndumnezeiţi”, aşa că să purceadă a se pregăti. Tot părintele susţinea că “proorocirile sunt ca să te pregăteşti” nu să te tulburi, căci Domnul Hristos va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor, aşa cum spune Sfânta Scriptură şi aşa cum ne-a promis El însuşi. Părintele Dionisie a spus să mărturisim aceste lucruri, fiindcă mulţi se vor trezi la realitate şi îşi vor salva sufletele, iar creştinii buni, vor fi şi mai buni, îmbunătăţindu-şi viaţa duhovnicească şi mai mult, cunoscând aceste lucruri.
Un alt părinte care ne vorbeşte despre aceste vremuri grele este părintele Arsenie Papacioc, care a luat atitudine cu privire la actele biometrice care conţin CIP, sau microcip. Părintele ne avertizează clar să nu primim asemenea acte deosebit de primejdioase, fie că ele se numesc buletin, paşaport sau card de sănătate biometric.
Toate aceste acte biometrice cu cip, nu fac altceva decât să ne înfiereze libertatea, sa fim monitorizaţi pas cu pas şi să se ştie orice şi totul despre noi, realizându-se în acest fel controlul total asupra noastră, îndosarierea noastră electronică. Tot acelaşi părinte, citindu-l pe patriarhul Greciei, se pronunţă cu privire la aceste acte că: “Miros a 666!!!”
Făcând o paranteză în continuare, vom analiza dacă primirea acestor acte are sau nu implicaţii duhovniceşti. Din capul locului trebuie să ştim că primind aceste acte nu are loc lepădarea totală de Hristos, prin lepădare înţelegând acţiunea voită, prin care omul se leapădă de Hristos, în mod conştient, primind în schimb avantaje materiale sau alte deşertăciuni, cu care îşi va lungi agonia acestei vieţi. Nu este vorba deci de o lepădare totală, ca aceea despre care vorbeşte Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, însă este o lepădare de Hristos, prin faptul că noi, creştinii, primim cu mare uşurinţă, pe actele de identitate ce conţin numele nostru creştin, darul de la Sfântul Botez, un cip, adică un lucru drăcesc, care ne afectează nouă libertatea şi implicit mântuirea. Fără nici un pic de atitudine primim lucruri demonice în viaţa noastră, singuri contribuind la propria noastră îndosariere prin primirea acestor acte. Cu alte cuvinte singuri ne batem cuie în talpă. Singuri ne periclităm propria mântuire. Acceptăm cu mare uşurinţă şi într-o mare ignoranţă aceste acte, grăbind prin acestea următoarea etapă: pecetluirea, împlantul în corpul uman al microcipului, care se identifică cu pecetea Antihristului, fără de care nu vom putea cumpăra sau vinde, despre care se vorbeşte în Apocalipsă.
Un alt părinte, de data aceasta în viaţă, care luptă împotriva acestor răutăţi, care înfierează vehement actele biometrice şi cipul, este părintele Iustin Pîrvu de la Mănăstirea Petru Vodă din Moldova. Părintele Iustin ne avertizează clar să nu primim aceste acte biometrice chiar dacă legea ne va obliga şi să le păstrăm pe cele vechi. La toate acestea, Părintele Iustin Pîrvu adaugă: “Antihristul e pe teren şi lucrează”.
Apoi să ne amintim de vrednicul de pomenire părintele Adrian Făgeţeanu de la Lainici, un mare mărturisitor al temniţelor comuniste alături de ceilalţi doi părinţi români citaţi deja, şi care ne avertizează şi el cu autoritate, dar şi cu dragoste, să nu primim aceste acte biometrice cu cip.
Alţi mari părinţi, care au luptat în scris şi în rugăciune, pe ceste vremuri, împotriva acestor acte, sunt părintii din Sfântul Munte Athos, ca şi Cuviosul Paisie Aghioritul, Părintele Petroniu Tănase, Părintele Ambrozie Lazaris, Părintele Porfirie, Părintele Hristodul Aghioritul, acesta din urmă descoperind în codul de bare de pe toate produsele, la nivel binar, codul 666. Părintele Hristodul are pe lângă demonstraţia inginerească a prezenţei codului 666 în codurile de bare cu citire magnetică şi demonstraţia duhovnicească a pericolului duhovnicesc, în cartea sfinţiei sale, “La apusul Libertăţii”.
Şi pe finalul acestui subcapitol, dacă vreţi, acela al marii primejdii a actelor biometrice, vă redăm câteva cuvinte din circulara Sfântului Sinod al Greciei nr. 2626/7 aprilie 1997, citită în toate bisericile din Grecia, în Duminica Ortodoxiei din anul 1997, circular ce conţine un adevărat mesaj de luptă în cuvânt, împotriva acestor mari primejdii:
“Pentru aceasta sf. Sinod se adresează Guvernului şi lumii politice a ţării noastre, Grecia şi consideră potrivit:
– A nu fi acceptat drept cod numeric al sistemelor electronice de stat pentru protecţia persoanei numărul 666.
– Să se facă o intervenţie la conducerea ţărilor membre UE şi să se ceară official înlocuirea numărului 666 în sistemul electronic central al UE cu oricare alt număr. Cu un atât de mare progres al electronicii, oare nu este posibil să înlocuieşti un cod numeric?
– Sub nici un motiv să nu se aplice drept cod numeric numărul 666 în noul sistem de identitate al ţării noastre, iar apartenenţa religioasă să fie specificată în mod obligatoriu între elementele înscrise pe noul tip de bulletin.
– Dăm slavă lui Dumnezeu pentru progresul civilizaţiei etc ………..” şi semnează Arhiepiscopul Serafim şi ceilalţi membri ai Sfântului Sinod.
Apoi, să amintim cuvintele P.S. Sebastian, episcopul Slatinei şi Romanaţilor, care, într-o conferinţă ASCOR afirmă că “pe zi ce trece se împlinesc semnele Apocalipsei” şi că aceste acte ,” tot la Apocalipsă ne vor duce”.
Să luăm apoi cuvântul proorocesc al părintelui Ambrozie Lazaris din Sfântul Munte, care spune că “vor veni ani grei, dar pe copiii săi Dumnezeu nu-i va părăsi, îi va păzi în mijlocul smintelii. În vremurile grele ce vor veni peste noi, ne întăreşte părintele spunând;” Iată, dacă n-ai ce să mănânci, te vei trezi dimineaţa, vei găsi o franzelă pe masă…. Dar trebuie să ai credinţă…Fără credinţă nu se face nimic”. Tot părintele spune
”Lucrurile se vor derula repede. Diavolul va stăpâni. Pe toţi aceia care se vor apropia de el îi va zdrobi. El nu are prieteni. Apoi: “toţi cei care vor primi pecetea lui Antihrist nu-şi vor găsi nici o clipă liniştea. Trebuie să vă câştigaţi o credinţă puternică, singuri, cu răbdare, cu bunătate, cu dreptate. Să nu ne pierdem credinţa. Ne-am găsit noi, sărmanii, în vremurile de pe urmă, monahi şi mireni. Dar lupta este luptă. Nu vei înceta lupta nici o secundă. Lupta până la sfârşit! Şi Domnul, care îi încununează pe oameni, îţi va dărui în ultimul ceas, nu lucruri mincinoase şi deşarte ale acestei cieţi, ci împăraţia veşnică”.
O mare proorocire despre vremurile de acum este a Sfântului Calinic de la Cernica. Sfântul Calinic, l-a văzut pe mântuitorul Hristos, care i-a spus: “7500 de ani de la Adam. Voi scurta vremurile acelea la mijloc, fiindcă păcatele oamenilor au întrecut orice închipuire”. Auziţi ce cuvânt infricoşat: “Voi scurta vremurile acelea!”. Ce înseamnă acest lucru. 7500 ani de la Adam înseamnă anul 1992 după Hristos. Mântuitorul ne spune că, acest an 1992, nu marchează sfârşitul lumii, ci marchează începutul unei noi ere în istorie, când “păcatele oamenilor au întercut orice închipuire”. Acest an marchează panta primejdioasă a omenirii, panta spre dezastru şi distrugerea ei. Voi scurta acele vremi, înseamnă foarte clar că totul se va derula foarte repede, extrem de repede. Şi ca să vedem că Duhul Sfânt adevăr grăieşte prin gura sfinţilor, menţionăm, spre întărirea celor spuse, ca în 1992, s-a anunţat “nevoia unei noi ordini mondiale”, de către preşedintele de atunci al SUA, marcând aşadar începutul instaurării unei noi ere, aceea a Apocalipsei, a vitezei maxime, a căderii maxime a omului şi a distrugerii.
Nu-i vom uita nici pe marii sfinţi contemporani nouă, din Rusia, Sf. Serafim de Viriţa, Sf. Lavrentie al Cernigovului şi Schimonahia Nilă, care toţi au proorocit despre vremurile pe care le trăim, adică despre vremea cea din urmă a omenirii. Toţi au proorocit că Domnul ne va hrăni în foamete, ne va adăpa în sete, ne va mângâia în prigoane şi în necazuri. Sfântul Lavrentie i-a spus unei tinere călugăriţe, prin anii 60, că acea călugăriţă, foarte probabil, o să apuce vremea lui Antihrist.
Un alt mare sfânt, Cosma al Etoliei, a proorocit: “Când va cădea ramura (postamentul crucii), va fi multă răutate. Şi când va cădea copacul va fi foarte multă răutate”. Practic în 1940 a căzut ramura şi crucea şi în 1947 a căzut copacul, fiind vorba de ţinutul Albaniei, distrus de războiul civil. Tot sfântul Cosma a proorocit despre războiul cel mare din Apocalipsă: ”Va înceta veacul al optulea, când vor fi acestea” adică jumătatea dintre 7000 şi 8000 de ani de la facerea lumii-adică anul 1992, prezis şi de Sfântul Calinic.
Sfântul Andrei cel nebun după Hristos a proorocit că: “va ridica şi sceptrul israeliţilor (prin Antihrist) ca să împărăţească în al şaptelea veac spre al optulea……(deci în a doua jumătate a veacului al şaptelea, adică după 7500 de ani de la facerea lumii).
Apoi, să vedem o proorocire a unui mare sfânt al dreptei credinţe, Sfântul Nil Athonitul, Izvorâtorul de Mir: “Pe la anul 1900, mergând spre jumătatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba şi se va face de nerecunoscut. Când se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va întuneca mintea omului de toate patimile cele trupeşti ale curviei, şi foarte mult se va înmulţi necredinţa şi fărădelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbându-se feţele oamenilor, şi nu se vor mai cunoaşte feţele bărbaţilor de ale femeilor, pentru neruşinata îmbrăcăminte şi a părului de pe cap”.
Sfântul Nifon are şi el o vedenie, în care, Dumnezeu, răsfoind cartea veacurilor omenirii, s-a oprit şi şi-a acoperit faţa cu mâna şi a zis cu mâhnire: ’’Voi curma la mijloc veacul acesta”, adică veacul cel care este plin de păcate 7500.
Pe final, vă expunem câteva cuvinte din enciclica “CATRE POPOR”, din şedinţa ordinară 5-8 octombrie 2010, ca reacţie la criza mondială de tip economic, care este numai o consecinţă a crizei duhovniceşti a omenirii:
“…….. Declarăm că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească a patriei noastre”. Sau
“……..Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist.”
În concluzie, acestea sunt doar câteva din proorocirile sfinţilor în ceea ce priveşte vremea de acum. Observăm că toate se referă la perioada de după anul 7500 de la facerea lumii, adică la perioada de după anul 1992, an ce marchează o nouă era în istorie, era când omul, prin păcate ce depăşesc orice închipuire, alunecă spre distrugere şi spre sfârşitul omenirii. Acest fapt demonstrează încă o dată că Duhul Sfânt a grăit prin toţi sfinţii aceleaşi adevăruri, aceleaşi proorociri, tocmai pentru ca noi să credem şi să ne pregătim duhovniceşte. In realitate proorocirile sunt mult mai multe, însă noi v-am redat numai câteva, pentru a justifica afirmaţiile de mai sus că VREMURILE DE PE URMĂ SUNT VREMURILE DE ACUM. Luaţi aminte! Procesul de globalizare este pe final. Antihrist este aproape! Foarte aproape, chiar şi va apărea dintr-o dată, având o viaţă ascunsă până atunci când va apărea, conform proorocirilor sfinţilor. Însă, NU VĂ TEMEŢI, CĂCI DOMNUL VA FI CU NOI PÂNĂ LA SFÂRŞITUL VEACURILOR. PREGĂTIŢI-VĂ DUHOVNICEŞTE TEMEINIC, ÎNTĂRIŢI-VĂ ÎN CREDINŢĂ ŞI RĂBDARE, PREGĂTIŢI-VĂ DE MUCENICIE. CĂCI MOARTEA NOASTRĂ TRUPEASCĂ NU ESTE DECÂT UNIRE CU HRISTOS ŞI VIAŢĂ VEŞNICĂ. ÎNTORCEŢI-VĂ LA SINGURA CREDINŢĂ ADEVĂRATĂ, DREAPTA CREDINŢĂ ORTODOXĂ, singura păstrătoare a învăţăturii Mântuitorului şi a Sf. Apostoli, nealterată şi neschimbată. Rugaţi-vă la bunul Dumnezeu şi vă va arăta acestea, vi le va descoperi, numai să cereţi. Aduceţi-vă aminte de sfinţii martiri de pretutindeni şi mai ales de Sfinţii Martiri Brâncoveni, care au mucenicit, nelepădându-se de dreapta credinţa ortodoxă şi dobândind cununa nestricăcioasă şi nepieritoare a muceniciei şi totodată veşnicia fericită cu Hristos. NU VĂ LEPĂDAŢI DREAPTA CREDINŢĂ! Fiţi stăruitori în rugăciune, în dreapta credinţă, mergeţi către scaunul Spovedaniei şi împărtăşiţi-va des cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. Trăiţi-vă viaţa în pocăinţă, în faptele milei şi dragostei creştine pentru toţi şi pentru toate şi în păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Şi Domnul ne va primi pe toţi cu braţele deschise pline de dragoste părintească şi ne va dărui împărăţia cerurilor care este veşnică. Hai Români, din moarte, înviaţi!
Pr. Andrei