Fotograful român arestat în Mexic a avut prima întâlnire cu judecătorul

0 727

Mircea Ioan Topoleanu, fotograful român arestat abuziv de poliţia mexicană în timp ce fotografia protestele împotriva noului preşedinte, a avut ieri prima înfăţişare, în faţa unui judecător mexican. După ce au fost sesizate autorităţile şi presa românească, alături de el au fost ieri la tribunal un translator, un reprezentant al Ambasadei României în Mexic şi avocatul plătit de familia sa.

Potrivit declarațiilor surorii sale, Ana Topoleanu, care se află și ea în Mexic, Mircea Topoleanu documenta protestele pentru a putea comunica mișcările de stradă stârnite de noul ales, Pena Nieto, urmând să trimită aceste fotografii spre diferite reviste mexicane și românești. Topoleanu a urmat un grup de protestatari din centrul orașului Mexico City, până pe străzile Doctor Liceaga și Doctor Lavista, unde un tânăr era supus violențelor din partea poliției. În timp ce făcea fotografii, Topoleanu a fost atacat de polițiști de la spate, fiind pus la pământ. Forțele de ordine l-au bătut, după cum declară sora luoi, și i-au confiscat aparatul foto, apoi l-au dus într-o dubă a poliției și transportat la Circa de Poliție 50, unde nu i s-a permis să ia legătura nici cu apropiații, nici autoritățile. De asemenea, i s-a interzis să contacteze un avocat, fiind obligat să primească unul din oficiu. După cum arată Ana Topoleanu, ”avocatul din oficiu l-a însoțit doar în timpul declarațiilor, fără a-și pregăti de dinainte pledoaria.” Fotograful nu cunoaște la perfecție limba spaniolă, însă autoritățile i-au interzis să aibă un translator.

Ieri, 4 decembrie, Mircea Topoleanu a apărut pentru prima dată în fața unui judecător mexican, iar în urma presiunii media și a autorităților consulare române, a fost însoțit de un translator autorizat, de un reprezentant al Ambasadei României și de avocații plătiți de familie. În fața Curții, Mircea a declarat că este fotojurnalist român freelancer și că prin imaginile lui urmărește să surprindă mișcări sociale, religioase sau culturale, unele dintre fotografii fiind vândute spre publicații internaționale. Fotografului român nu i s-au comunicat nici drepturile, nici acuzațiile, iar avocații care îl reprezintă îi cer judecătorului să retragă acuzațiile, atâta vreme cât nu există probe care să ateste că ar fi vinovat de ”atac asupra liniștii publice.”

Astăzi, judecătorului îi vor fi prezentate toate probele care să ateste nevinovăția lui Mircea Topoleanu, printre care și declarațiile a trei martori care se aflau în acel moment alături de fotograf. Unul dintre martori este directorul de producție al publicației Vice Mexico, revistă cu care Topoleanu a colaborat și căreia trebuia să îi predea fotografiile de la protest. Tot astăzi, autoritățile vor prezenta toate înregistrările video realizate în locul de unde a fost arestat Mircea, pentru a proba acuzațiile de vandalism.

Mircea Topoleanu este acuzat de tulburarea liniștii publice, conform Articolului 362 din Codul Penal mexican, acuzație pentru care sunt prevăzute pedepse între 5 și 30 de ani de închisoare, suspendarea drepturilor politice până la 10 ani, pentru ”utilizarea de substanțe toxice, incendieri, folosirea violenței extreme, insultarea persoanelor și a serviciilor publice.”

Sursa: totb.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php