Jucării cosmice şi sublimul cătuşelor

0 930

Singurul lucru de care mai aveau nevoie românii, îngroziţi de vampirii Puterii de pe malul Dîmboviţei, era „Noaptea spiritelor rele” – „All Hallows’ Eve”. Marfa macabră, sosită în sicriele integrării, acompaniată de Christian Death, Killing Joke sau Necrophagia, ne aruncă peste bord, de la hore pînă la istorie, iar noi mergem şchiopătînd la noi acasă, intoxicaţi de foto-copiile păgîne „Look like dead party” sau Bloody Mary. Jupînii au considerat că popoarele din Balcani sînt needucate şi trebuiesc civilizate cu forţa. „Civilizatorii” au pătruns pînă şi în şcoli, iar „lecţiile” oferite tinerilor ţin de falsificarea identităţii româneşti. Cum să afle generaţia tînără, de pildă, despre cea mai mare colecţie de obiecte folosite în zborurile spaţiale, colecţie înscrisă în Guinness World Records, prezentată săptămîna trecută bucureştenilor, dacă halloween s-a întins ca o pelagră în presa internă! Cum să înveţe tinerii cîte ceva din programele educaţionale iniţiate de Dumitru Dorin Prunariu, singurul român care a zburat în cosmos, şi care astăzi amprentează cu reprezentativitate registrul spiritului românesc şi universal, cînd li se dă cu linguriţa „marfa” otrăvitoare din import?

Cum să înveţe în 50 de minute pe săptămână istoria neamului românesc, cînd pe coperta manualului nu mai scrie acum „Istoria Românilor”, ci simplu. „Istorie”… alternativ fabricată. Cine a trecut pragul ineditei expoziţii „Cosmos 2012 – Mit şi adevăr” a fost beneficiarul unor momente de neuitat. Au putut admira vasta colecţie de obiecte spaţiale, deţinută de Tasillo Romisch, fondator „Space Service Internaţional”: hrană şi băutură pentru astronauţi, jucării „cosmice”, praf selenar, roci, obiecte de igienă şi de dormit, echipamente originale ale programelor spaţiale europene, ruseşti şi americane (Sputnik, Explorer şi Apollo), costumul de zbor al cvadruplului cosmonaut rus Iuri Usaciov, o mănuşă a lui Iuri Gagarin…

Memorabil! Nu? Pentru că un memoriu îndreptăţitor de morală, „Daţi halloweenul afară din şcoli”, a fost trimis spre Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România de către Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România şi Asociaţia Bucovina Profundă Suceava. Pe scurt: biserica Poloniei critică şi ea practicile sataniste de halloween, ruşii vor să ne atragă ca un magnet, puterea americană nu-şi ia gîndul de la ruşi, Barosso zice că s-a pripit cu extinderea, legea e făcută pentru căţei, nu pentru dulăi, iar vîrful de lance al coloanei de ocupaţie financiară a ţării, manageriată de generaţia beneristă (băieţi unul şi unul, răsăriţi din mugurul putred al capitalismului) consumă bananele cu coajă cu tot, conform principiului maiorescian al „formelor fără fond”. Ceea ce înseamnă că indiferent de motive, diavolul stă ascuns în amănunte, adică în motive. Iar motivele au transformat populaţia bancherilor români într-un bazin olimpic de corupţi. Singurul colac de salvare ar fi dispariţia lor definitivă. Sindromul dispariţiei, pomenit de Michel Schneider, le va fi protecţie pentru a suporta sublimul cătuşelor.

Pe larg, am luat act de dovezile fraudei săvîrşite de vremelnicii care rînduiesc finanţele ţării doar pentru ei! Se răsucesc în morminte conducătorii străbuni, voievozii patrioţi, care şi-au sacrificat liniştea, averile şi vieţile pentru binele poporului. Cu ceva timp în urmă afirmam în „Extratereştrii şi bancherii” şi în „Băncile şi parastasul” că, în unităţile bancare de pe teritoriul ţării, se produc fraude de milioane de euro. Poate n-am avut credibilitate la vremea respectivă, însă, iată, DIICOT a dat la iveală săptămîna trecută o imensă fraudă bancară şi spălare de bani. Este vorbea de zeci de milioane de euro, respectiv obţinerea unui număr de 40 de credite de la 16 filiale bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate. Procurorii estimează că pagubele sînt mult mai mari. Au fost scotocite 16 sedii de bănci, au fost ridicaţi şi audiaţi 100 de suspecţi de fraudă şi spălare de bani: funcţionari ministeriali, directori şi vicepreşedinţi de bănci, directori în importante instituţii de stat sau private, vip-uri cu renume fals, dar cu experienţă în fraudele bancare. Şi asta pentru că sistemul bancar din România, complet virusat şi bolnav, este oblojit şi tratat cu surogat de mugurul artificial. Reiterez, în speţă, două dintre titlurile mele mai vechi: „Afară cu băncile din ţară”, „Bancherii şi recuperatorii sfidează naţiunea”. DIICOT a făcut doar o reprezentare de forţă publică, sînt convinsă, presa ni-i arată puţin cu cătuşe la mîini, apoi se lasă corupţia peste capetelor lor de acuzare. Cine plăteşte uriaşa daună? Păi, poporul care a împrumutat de la bănci şi i se face executarea silită a casei şi bunurilor, pentru că nu-şi mai poate achita ratele mereu crescînde din salariile mizerabile de nici 300 de euro pe lună, sau din îndemnizaţia de şomaj, dacă nu i s-a terminat şi acesteia perioada. De la împrumutaţi îşi trag băncile seva din care se hrănesc bancherii corupţi. În sînul băncilor din ţară (peste 40), trăiesc şi se îmbuibă grupuri infracţionale, sub coordonarea unor însemnaţi lideri. Mai aveţi vreun dubiu că suntem sclavi financiari?

În concluzie, aşa cum un cercetător a pus din buzunar un schelet în lanţul poveştii cu evoluţia darwinistă, tot astfel pentru Charles s-a fabricat o ramură artificială în arborele său genealogic, care să-i permită acestuia să ceară cît o vrea pămînt şi apă istoriei noastre. Mai în glumă, mai în serios, îmi puneam o întrebare: nu cumva Sandy a fost sincronizat din butoane cu ultima sută de metri a campaniei, pentru a-i asigura lui Obama propaganda necesară cîştigării cursei? Iată cum secolul vitezei a devenit un secol al neputinţei de a susţine marile adevăruri.

 

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php