O zi placută de Octombrie , cu un soare arzător, căruia nimeni nu i-a spus că iarna e pe aproape… Furat de frumuseţile locului, aproape că uit să mai apăs acceleraţia. Străbatem văi şi dealuri uitate parcă de lume. Nu rulăm mult şi un pâlc de castani ne întâmpină cu al doilea rând de flori. Nici lor nu le-a spus nimeni că e toamnă. Ajungem într-un vârf de deal, străbătând o pădure falnică de stejari. La poalele dealului, în vale, se zăreşte satul. Intrăm în sat pe un pod ce abia se mai ţine pe picioare. Ne izbeşte liniştea pustietăţii. Nu ştim dacă să fim întristaţi sau să ne bucurăm de liniştea ce ne aduce mai aproape de Dumnezeu. Străbatem satul printre ruinele caselor ce altădată adăposteau o comunitate prospera formată din saşi şi români. La marginea cealaltă a satului, ne aşteaptă bisericuţa căruia nu i-a mai trecut demult nimeni pragul. Întâlnirea cu lăcaşul de cult a fost o erupţie de simţiri. Bucuria întâlnirii este repede umbrită de dezamagire şi tristeţe, văzând starea în care a adus-o nepăsarea, indiferenţa şi reaua voinţă a unor oameni. Pot fi ei numiţi oameni? Abandonată şi uitată de foarte mulţi ani, biserica având hramul Sfântului Nicolae, construită în anul 1795, era într-o stare jalnică. Aşezată fiind la 
marginea unei păduri, aceasta, padurea, a pus stăpânire pe cimitirul şi curtea bisericii. Razele soarelui mai mângâiau ocrotitor doar acoperisul şi turla. Ne croim drum prin vegetaţie şi intrăm aplecaţi, pe uşa ce ne obliga la piosenie. Înăuntru ne întâmpină un miros acru de mucegai şi umezeala. Ultima renovare a fost abandonată înaintea terminării lucrarilor. Astfel, mare parte a bisericii este acoperita doar cu un rând de folie izolanta. Geamurile lipsesc, pereţii sunt plini de igrasie şi mucegai. Picturi pe panză, de valori inestimabile, sunt în mare parte compromise, altarul este vandalizat, icoane vechi pictate pe sticlă au fost furate sau distruse, podeaua de lemn este în putrefacţie, tencuiala interioară şi cea exterioară, compromisă. Ne cuprinde un sentiment de revoltă. Simţim acea chemare care ne obligă să nu fim indiferenţi la drama acestei biserici care, vreme de două veacuri, i-a ţinut 
pe oamenii locului mai aproape de Dumnezeu. Ne gândim în acelaşi timp la acelaşi lucru: o tabara de munca în care să aducem un minim de mângâiere acestui lăcaş pe care doar îndurarea Sfantului Nicolae o mai ţine în picioare. Poate că Dumnezeu a vrut să ne trimita paşii spre aceste locuri şi tot el a sădit în noi dorinţa de a nu sta nepăsători, asemeni multora. Am sunat camarazii din oraşele apropiate şi în scurt timp am hotărât să instalăm tabăra peste trei zile. Şi iată-ne astfel, 18 tineri inimosi din Braşov, Făgăraş, Sibiu şi Victoria, însufleţiţi de gândul că facem un lucru placut lui Dumnezeu. Uniţi în suflet şi simtiri, mânaţi din spate de puterea exemplului şi educaţia primită de la înaintaşii noştri, îndrumaţi de Părintele Neculoiu, dupa un moment de rugaciune, declarăm război mizeriei şi mucegaiului.
Pe durata taberei, împărţiţi în mai multe grupe, ducem la bun sfârşit mai multe lucrări. Fetelor le-a revenit sarcina de a face curat în interior. Baietilor de a face lucrările de defrişare. Ridicările topo, au cazut în sarcina celor doi specialisti din grup. Bucuria sufleteasca pe care ti-o dă conştientizarea că faci un lucru bun, ne-a urmărit pe toată durata. În momentele de odihnă şi chiar în timpul lucrărilor, am beneficiat de învăţăturile şi povestirile părintelui. Am încheiat tabăra cu o rugaciune şi cu un moment de relaxare , strânşi uniţi în jurul unei mese în inima naturii, nu înainte de a face planuri pentru viitoarele tabere de munca. Cu voia şi îngăduinţa lui Dumnezeu şi cu aportul unor oameni cu suflete curate, nădăjduim ca într-un timp nu foarte îndepărtat, sa putem participa din nou la slujbele oficiate aici. Dumnezeu să ne dea putere de munca!
Cătălin Beltechi
