Despre mîntuire şi despre cum putem să dobândim raiul lui Dumnezeu

În cele ce urmeaza vă vom prezenta cîteva elemente pe care noi creştinii trebuie să le cunoaştem şi care sunt indispensabile mîntuirii noastre, elemente esenţiale fără de care nu putem să ne mîntuim: 1. Spovedania deasa – o recomandăm la 40 zile şi mai des 2. Impărtăşania cu însuşi Trupul şi Sângele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos cel putin în cele 4 posturi rînduite de Biserica Ortodoxa şi 3. participarea fără să lipsim la Sf. Liturghie  în Duminici şi Sărbătorile marcate cu culoare roşie în calendarul ortodox. Aceste trei elemente sunt indispensabile mîntuirii noastre, condiţia ca să ne putem spovedi şi împărtăşi cu preacuratele taine fiind aceea a botezului  creştin ortodox în prealabil (şi bineînţeles Mirungerea cu Sf. Si marele Mir), botez prin care devenim fii ai Bisericii. “Caci cel ce nu se naşte din apă si din Duh ( Sf. Botez), nu intră în împărăţia lui Dumnezeu”, spune sf.Scriptura. Bineinteles menţionăm că  toate tainele bisericii sunt foarte importante şi că trebuie, de asemenea să trăim o viaţă curata, virtuoasa, cu fapte bune, sa facem tot binele pe care il putem face, păzind cu toata inima şi puterea noastra, poruncile lui Dumnezeu. Dar fără aceste trei elemente, mîntuirea noastra nu este posibila.

Spovedania este Taina prin care păcatele noastre sunt dezlegate de către preotul duhovnic şi iertate de bunul Dumnezeu dacă nu mai sunt repetate. Aşadar, noi creştinii trebuie să ne prezentăm la preotul duhovnic spre a ne mărturisi păcatele noastre şi a primi canon (daca sunt păcate opritoare la sf. Împărtăşanie) sau dezlegare spre a ne împărtăşi cu preacuratele taine ale lui Hristos, atunci cînd nu sunt păcate opritoare la sf. Împărtăşanie. Canonul este o datorie a noastra catre Dumnezeu, o perioada de pregatire a noastră în care primim de la preotul duhovnic o serie de prescripţii-rugaciuni, metanii, diverse fapte bune de înfăptuit, lectură duhovnicească, cugetare la cele veşnice, etc. Am spus pregatire, întrucât noi ne pregatim practic în această perioadă de timp pentru întîlnirea cu Hristos, în Sf. Taină a Împărtăşaniei. De subliniat ar fi faptul că se pot împărtăşi numai creştinii ortodocşi care au primit dezlegare de la preotul duhovnic spre a o face, în caz contrar nu avem voie să ne împărtăşim.

Această Taină a Spovedaniei a fost instituită de însusi Mîntuitorul Nostru Iisus Hristos care a suflat în feţele Apostolilor săi şi a zis: Luati Duh Sfint, cărora le veţi ierta pacatele, vor fi iertate şi în ceruri şi cărora le veti ţine, tinute vor fi”. Aşadar, vedem dragii mei, că preotul duhovnic a primit harul necesar dezlegării păcatelor, har ce s-a transmis în mod continuu prin succesiune apostolica pîna în zilele noastre, de-a lungul multelor generaţii de episcopi şi preoţi ce s-au succedat de-a lungul istoriei. Singura persoana ce are acest har este deci preotul, care a primit harul dezlegării la hirotonia şi hirotesia sa în preot duhovnic.

Unii membri ai diferitelor secte sunt împotriva preoţilor, a preoţiei sacramentale. Gresit, foarte gresit!!!!!! Mîntuitorul Iisus Hristos a instituit preoţia, învestindu-i  cu acest har numai pe cei vrednici de acest dar şi har, dar şi de această mare răspundere. Sfîntul Apostol Pavel spune în acest sens: “Oare toţi sunt prooroci, oare toţi sunt Apostoli, oare toţi au darul facerii de minuni?” Categoric nu. Bunul Dumnezeu a rînduit ca fiecare om să aiba o chemare: unii sunt doctori, altii ingineri, altii preoţi, alţii simpli cultivatori ai pământului. Dar toţi au o chemare precisa, iar  preoţia este o înalta chemare, spre a călăuzi oile Domnului către mîntuire. Totodata, bunul Dumnezeu a rînduit ca preotul să fie om ca şi noi, cu slabiciuni şi cu neputinţe omeneşti, spre a întelege neputinţele celorlalti. De aceea preoţia nu a fost data îngerilor ci numai oamenilor. Un alt amănunt ar fi acela că nu este păcat de neiertat în faţa lui Dumnezeu. Toate păcatele se iartă daca avem pocăinţă sinceră în faţa Domnului.

Apoi, dupa ce ne-am spovedit şi nu am fost opriţi de către preotul duhovnic la Sf. Împărtăşanie, mergem să ne împărtăşim cu însuşi Trupul şi Sîngele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. In potirul cu care iese preotul la Sf. Liturghie se afla însusi Trupul şi Sîngele Mîntuitorului Hristos, care se dă în dar tuturor credincioşilor vrednici de împărtăşire, prin mîna sfinţită a preotului. Această taină a împărtăşirii a fost instituită tot de mîntuitorul nostru Iisus Hristos, la Cina cea de Taină, cînd a prefăcut pîinea şi vinul în însuşi Trupul şi Sîngele Său. De atunci,  Hristos Domnul nostru a transmis acest har al prefacerii pîinii şi vinului în Trupul şi Sîngele Său, prima data la apostoli şi apoi, prin aceştia, la episcopi şi preoti. Referitor la necesitatea împărtăşirii noastre, Iisus ne adreseaza urmatoarele cuvinte: “Cel ce nu manîncă Trupul Meu şi nu bea Sîngele meu, nu este în Mine, iar Eu nu sunt în el şi nu are viaţa în sine.” Prin sfînta Împărtăşanie omul se curăţă de păcate, se luminează şi se Îndumnezeieste, devenind fiu al lui Dumnezeu şi părtaş al dumnezeirii Lui. Prin sfînta Împărtăşanie noi creştinii moştenim treptat viaţa cea veşnica, curăţindu-ne de păcate în mod continuu. Caci nimic spurcat nu intră in împărăţia lui Dumnezeu.

Al treilea element deosebit de important, vital pentru mîntuirea noastră este participarea la sfînta şi dumnezeiasca Liturghie. Lipsirea de la dumnezeiasca Liturghie  nu trebuie sa aibe loc decît atunci cînd sunt pricini binecuvântate, cum ar fi boli grave care să impiedice cu desăvîrşire deplasarea noastra la Sfînta Biserică sau alte pricini de talia aceasta. Creştinul îşi ia seva vieţii celei vesnice numai din sf. Biserica. Această slujbă este dumnezeiască, fiindcă preotul nu se roaga singur, ci împreuna cu îngerii, cu Sfinţii, cu Maica Domnului şi cu însusi Hristos, prezent cu noi, în chip real, nevazut, pe Sf. Masa, in Sf. Altar. Toţi aceştia vin pentru noi, pentru curăţarea noastră de păcat, pentru înnoirea noastra, iar noi nu trebuie să lipsim, întrucât ne păgubim incomensurabil de mult. Ne lipsim de viaţa cea veşnică şi de cuvântul lui Dumnezeu, care este cuvintul vieţii celei vesnice. În sfînta Biserică dobîndim veşnicia şi ne împărtăşim de dulceata cântarilor îngeresti. Numai în Sf. Biserică.

Ascultarea Sf. Liturghii la radio sau vizionarea la TV nu se compară nicidecum cu prezenta la sf. Liturghie, caci numai în biserică sunt Sf. Taine şi numai aici ne îmbogăţim de harul şi puterea Creatorului nostru. Nici nu suportă comparatie! Deci trebuie, fraţi creştini să fim în Biserică, în Sf. Duminici şi în Sărbători, alături de toţi creştinii, de Maica Domnului, de sfinţi şi de îngeri şi de însuşi Hristos, Domnul nostru.

Un caz special il constituie creştinii ortodocşi aflaţi în străinatate, care nu au biserici ortodoxe în apropierea lor. Acestia să mearga la Sf. Liturghie macar o data la trei săptămâni, deci o data pe luna, ca să nu cada sub blestem, asa cum spun Sfintii Parinti. Să se spovedească şi să se impartaseasca cel putin în cele patru posturi de peste an, sau chiar mai des daca pot face acest lucru. Să-şi boteze copiii numai în Bisericile Ortodoxe şi nu în alte biserici. Sa participe numai la slujbele ortodoxe, în nici un caz la cele catolice sau protestante. Să-I respectam pe toti oamenii, sa-I iubim, dar să ne păstrăm credinţa cea adevărată, care este ortodoxia, dreapta credinţă adica. Ceilalti nu se afla în adevar. Numai credinţa ortodoxa este cea adevarata, numai aici gasim adevarul. Şi dovezile în acest sens sunt multe: lumina dumnezeiasca de Pasti de la Ierusalim, din Biserica Sf. Mormînt ,venită din  cer, care vine numai la ortodocşi, aghiasma mare care nu se strică niciodată, moaştele sfinţilor, etc.

Atunci când românii aflaţi în străinatate nu pot ajunge la biserică din cauza situaţiei financiare precare sau a distantei prea lungi, aceştia să faca un efort să ajungă de cîte ori au posibilitatea, să se spovedească şi să se împărtăşeasca de cîte ori pot. Să facă şi rugaciune zilnică şi să citească vieţile sfinţilor, la ei acasa, acolo unde sunt stabiliţi. Să nu uite dreapta credinţă şi istoria neamului acesta atît de iubit de Dumnezeu. Să facă tot binele pe care îl poate face,  să propovăduiască şi altor români şi străini cuvântul lui Dumnezeu şi să mărturiseasca dreapta credinţă  ori de cite ori va fi nevoie. Nu în sens prozelitist, ci frumos şi firesc, când situatia o va cere, sau când simţim noi că trebuie să împărtăşim şi altora aceste lucruri, cu dragoste multă. Să ne îmbogăţim în Dumnezeu zi de zi. Să adunam comori în cer unde nu le manâncă rugina sau cariul şi aceste comori sunt faptele noastre cele bune. Sa postim şi să ne rugăm dupa puterile noastre, cu nădejde tare în dragostea lui Hristos pentru noi oamenii. Sa priveghem, ca nu ştim cînd vine ziua sau ceasul, când trebuie să plecam la ceruri, să dăm socoteală pentru cele ce am lucrat aici pe pamânt. Sa ne învrednicim de raiul lui Dumnezeu, căci niciodată nu este prea tirziu. Şi Domnul nostru ne va primi cu toata dragostea în braţele sale părinteşti şi în patria sa cea cerească.

Cu dragoste, acelaşi al dvs., Pr.Andrei