Vara politică românească a anului 2012 a fost una de-a dreptul halucinantă. Am asistat la un circ politic cu episoade care mai de care mai nebuneşti, dar în cele din urmă revelatoare. Cu acest prilej au ieşit la iveală cum nu se putea mai bine toate deficienţele de caracter, toate ticăloşiile şi manevrele oneroase de care este capabil politicianul român. Politician care, într-un fel, este şi o oglindă a alegătorului care l-a propulsat acolo unde se află.
Lupta aceasta politică iresponsabilă lasă o ţară în ruine, fără învingători reali, cu o imagine terfelită până la limita imaginabilului. Cei care au pus la cale suspendarea preşedintelui nu se pot considera învingători dacă nu-şi vor atinge scopul. Orice alt rezultat, indiferent de cauze, reprezintă pentru ei o înfrângere. Crin Antonescu, a declarat chiar (în vremea în care era sigur de succes) că în asemenea condiţii el se va retrage din politică. La fel ca tovarăşul său, premierul “copy-paste” Victor Ponta, şi el face parte din tagma actorilor politici cu şoricul extrem de gros. Demisia de onoare le este o noţiune complet străină.
Nici preşedintele ex-suspendat, Traian Băsescu, nu se poate considera învingător, chiar dacă aa revenit la Cotroceni. Peste şapte milioane de români îl vor plecat de acolo. Indiferent dacă motivele invocate pentru suspendarea sa sunt constituţionale sau nu, indiferent de legalitatea demarării, organizării şi evaluării rezultatelor referendumului (toate aceste etape denotând grave încălcări ale regulilor democratice şi ale bunului simţ), Traian Băsescu se află la o cotă de un minim absolut în ceea ce-i priveşte popularitatea. S-a dorit a fi “preşedinte jucător”, cu un guvern la remorca sa, exact într-o vreme în care (influenţat puternic de criza mondială) nivelul de trai al populaţiei a scăzut dramatic. Tăieri de salarii şi de pensii la un nivel de neimaginat în ţarile civilizate au afectat puternic largi pături sociale. În fine, în urma întregului circ politic care i s-a servit, a pierdut în primul rând poporul român. Distracţia unora îşi are costul ei: leul s-a devalorizat, neîncrederea externă în mediul politic românesc a crescut. Circul nu ţine nici de foame, nici nu dinamizează economia. Dar, mai ales, poporul român a pierdut pentru că se pare că va fi condus în continuare de aceiaşi politicieni: nimeni nu se dă dus de la ciolanul puterii. Posibila coabitare “Ponta-Băsescu” poartă în ea deja conflicte programate. Sau, în alţi termeni, există suficient material pentru viitoare episoade ale circului politic, care le este oferit românilor în loc de pâine. Pornind analiza de la această stare de fapt, ne întrebăm cum ar fi trebuit să arate deznodământul actualei lupte pentru putere încât finalmente să câştige cine trebuie, adică poporul român?Ar fi câştigat românii dacă Traian Băsescu ar fi fost demis? Urmând a fi conduşi pe faţă de oameni cu retorică găunoasă, de plagiatori şi chiulangii, despre care Occidentul remarcă faptul că joacă murdar până şi pentru “standardele româneşti”? Pe de altă parte, liderul din umbră ar continua să rămână Felix-Voiculescu, mogulul antenelor unei propagande nămoloase şi otrăvite. Ar fi fost oare mai bine dacă toată lumea interlopă de sub mantia acestei alianţe politice şi-ar fi văzut în tihnă de afacerile pe spinarea ţării, fără teama de a da socoteală? Trebuie spus că, din păcate, la noi justiţia şi procuratura sunt mai ales arme împotriva adversarilor politici, care reacţionează mai mult la comandă şi mai puţin ca instituţii cu adevărat independente. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, ele au devenit în ultimii ani spaima corupţilor, de orice orientare politică. Figuri de prim rang au ajuns după gratii, cum s-a întamplat cu Adrian Năstase sau Sorin Ovidiu Vântu, altele au fost scoase pe linie moartă (Mircea Geoană) sau aduse într-o poziţie extrem de precară prin dezvăluirea plagiatului şi posibil şi a altor ilegalităţi cu prilejul referendumului (Victor Ponta). Ne-am fi dorit desigur ca cel care a tăiat aceste capete ale hidrei să fi fost vreun Făt-Frumos, iar nu un trădător de neam. Dar realitatea asta este.
O demitere a lui Traian Băsescu în acest moment ar fi însemnat un triumf total al sistemului nonvalorilor, corupţiei şi ticăloşiei. Oamenilor acestora le e străină orice noţiune de cinste şi de “fair play”. Iată motivele reale pentru care Occidentul (atât UE cât şi americanii) găsesc de cuviinţă să se “amestece în treburile interne” ale României, scriind scrisori îngrijorate (care se cer traduse din limbajul diplomatic) sau trimiţând emisari ca să pună la punct actuala conducere iresponsabilă a ţării. Conducere care reacţionează cu o ţâfnă pseudo-naţionalistă, clamând că România se conduce doar de la Bucureşti. Au vorbit serios? Să ni se dea atunci un exemplu în care Ponta-Antonescu ar fi luat o măsură contrară “cerinţelor” din exterior. L-au graţiat cumva pe Adrian Năstase, atunci când li s-a cerut să n-o facă? Nu, n-au făcut nimic contrar “directivelor” din afară, care de cele mai multe ori nu erau decât cerinţe de bun simţ, fără niciun fel de conotaţie ideologică, la care subscrie orice român responsabil. S-a cerut în primul rând respectarea unor reguli, iar nu schimbarea lor după bunul plac şi interesul de moment. Prin aceste ieşiri pseudo-naţionaliste jalnice, de fapt pură demagogie de uz intern, cuplul Ponta-Antonescu nu face decât să coboare şi mai jos (oare unde o fi limita minimă?) pe scara respectului în ochii lumii civilizate. Reamintim că jocul politic al USL a fost caracterizat drept “murdar” până şi pentru aceste standarde. Nu este însă mai puţin adevărat că o stagnare a României la aceste standarde băsesciene ar fi fatală. Trebuie să mergem înainte, să ne recâştigăm respectul: ca ţară şi clasă politică naţională. Atunci când nu găseşte parteneri demni de respect, acolo unde are totuşi interese evidente, Occidentul îi tratează pe politicienii respectivi drept nişte “slugi”. Le tolerează o relativă abdicare de la standardele de “fair-play” care în Occident au rămas în mare măsură ca o moştenire mentală a “onoarei” cavalereşti, dar în schimb le cere supunerea fără crâcnire la anumite “directive” , care nu sunt întotdeauna în interesul românilor. E preţul pe care românii îl plătesc pentru că se lasă conduşi de actuala clasă politică. După tot acest circ, fie că vom asista la o coabitare, fie că vor cădea capete politice, toţi liderii României, de la Ponta, Antonescu la Băsescu, vor avea o imagine extrem de proastă în ochii Occidentului (cu nuanţele de rigoare, de la caz la caz). Dar, în orice caz, vor fi degradaţi la statutul de “vasali” şi nicidecum nu vor fi priviţi drept nişte parteneri credibili. Iar vasalul, pentru a câştiga bunăvoinţa “stăpânului”, face temenele, încredinţează contracte păguboase pentru statul român (gen Bechtel, Roşia Montană), într-un cuvânt se ploconeşte şi sacrifică interesele românilor, pe care nu este în stare să-i reprezinte cu demnitate. Pe termen scurt, oricum am lua-o, e de rău. Pare paradoxal, dar interesul pe termen lung al poporului român implică şi faptul ca actualii actori politici să se decimeze reciproc, să se arunce treptat unii pe alţii peste bord. Ultimul care sare (sau este azvârlit) peste bord fiind, desigur, căpitanul navei … Nu pare a fi altă soluţie, din moment ce încă nu s-a coagulat o grupare onestă şi competentă, de un radicalism moral lucid, care să ţină piept unei clase politice de cea mai proastă calitate imaginabilă. Căci, până la urmă, românii au nevoie de altceva. În primul rând să-şi recâştige demnitatea, pentru a putea impune respect în afară. Trebuie să ne pese de atitudinea “străinătăţii”? Sigur că da! Numai că în primul rând trebuie să ne preocupăm de noi înşine, de mentalitatea noastră. Aici se află cheia problemei pe care vor trebui să o dezlege acei posibili/viitori politicieni, care doresc să scoată România din mocirla în care au aruncat-o actualii ei conducători, de toate culorile.
Sursa: http://fgmanu.ro/permanente
Tendentios, absolut tendentios. Articolul postat de Sorin Pura are mai degraba onestitatea d-nei Pora si consistenta adevarului american in care sunt amestecate franturi de adevar cu minciuni doldora. Intamplator figurile trimise dupa gratii de catre justitia romana sunt inamici deschisi ai marinarului care a avut grija in 2 mandate sa-si stranga in pumn justitia, SRI, partidul PDL si sa divizeze societatea civila romaneasca. Singura legatura a Basescului cu strainatatea (de fapt cu vestul corupt si putred) o reprezinta interesele in proiectele gazului de sist si Rosia Montana, al carui singur sustinator e malaimarele incotrocenat (Bechtel -si nu numai-, e afacerea impusa de FMI- vezi cazul Bechtel din Ecuador). Obedienta clasei politice, demagogia, etc, sunt bine reprezentate in istoria Romaniei chiar si in vremea domniei Principelui Carol I. El stia si simtea f bine curentul vremii dar datoria lui era ca tara sa prospere. Asa ca de fiecare data cand gresea, guvernul era schimbat. De acord, nici Ponta nici Antonescu nu reprezinta cine-stie-ce valori politice romanesti (nici macar la „standardele noastre” – iarasi o sintagma cu care nu pot rezona defel), dar corect era ca Basescu sa fie demis. Apoi daca dadeau in gropi se puteau taxa in alegerile generale din decembrie. Pana una-alta ceea ce era previzibil se contureaza iata – vanatoarea de vrajitoare. Se pare ca incotrocenatul pre multi vrea sa popeasca. Si da, romanii au nevoie de altceva!