Fenomenul globalizării nu este nou. Doar forma sa agresivă şi ignorarea oricăror principii de umanitate şi drepturi sociale ale populaţiei, indiferent de naţiune, ne face să remarcăm nocivitatea evoluţiei sale actuale. Egoismul, radicalismul, precum şi totala lipsă de răspundere pentru acţiunile financiare ale unora, îndreptate spre realizarea unor profituri cât mai mari pe spi¬narea celor săraci şi slabi, ne face să tresărim uimiţi de rezultatele deosebit de dăunătoare pentru econo¬miile naţionale, dar şi pentru fiecare cetăţean în parte. În plus, anonimitatea sub care se desfăşoară aceste acţiuni bursiere de speculă şi centralizarea capitalului, trebuie să ne dea de gândit. Practic nici nu şti cine te stoarce la maximum, pentru a te azvârli după aceea în şomaj, sărăcie şi disperare totală. Nişte „fonduri” cu cele mai misterioase denumiri, notate la bursă, dar fără altă identitate decât valoarea obligaţiilor emise de băncile corespondente, sunt noii investitori în mai toate sectoarele economiei. De multe ori nici directorii acestor fonduri nu-şi cunosc adevăraţii stăpâni. Aceste „lăcuste”, cum le-a denumit şeful Partidului Social – Democrat din Germania, sunt extrem de periculoase pentru tot echilibrul social, atât la nivel naţional cât şi internaţional. Ca să ne dăm seama de consecinţele unor asemenea procese socio-economice arbitrare, se recomandă căutarea unor situaţii similare de-a lungul istoriei. Şi iată aici una asemănătoare: După bătălia de la Waterloo (Belle Alliance), din 18 iunie 1815, în care Napoleon I a fost definitiv învins şi armata franceză destrămată, Imperiul Britanic rămânând atunci singura mare putere militară şi economică din lume, o serie de bancheri şi mari armatori şi comercianţi din Anglia, sub conducerea lui Alexander Baring, s-au gândit cum şi-ar putea spori averile în mod vertiginos şi cât mai profitabil. După ample cercetări şi evaluări pe piaţa internă în relaţie cu cea internaţională, au găsit o soluţie aparent liberală şi logică, în realitate un instrument de exploatare crâncenă a celor loviţi de soartă prin circumstanţele crea¬te de dezechilibrul de forţe pe plan mondial.
În anul 1820, Parlamentul Britanic a hotărât adoptarea doctrinei economice a „Comerţului liber”. Trebuie să vedem, însă, care a fost intenţia reală a acestei măsuri foarte subtile, cu o evoluţie de perspectivă foarte bine calculată şi perfect muşamalizată spre exterior. Cu peste o sută de ani în urmă fuseseră introduse aşa numitele „Corn Laws”, legi menite să protejeze agricultura autohtonă faţă de importuri mai ieftine din alte ţări. Acum însă, prin această presupusă „liberalizare”, se puteau importa cereale şi alte mărfuri la preţuri mult mai convenabile. Totodată se puteau exercita presiuni atât asupra altor state, în special a celor dependente de mijloacele de transport britanice, adică marina comercială, cât şi asupra propriilor agricultori, puşi astfel în competiţie directă cu mărfurile din import. De aceea ţăranii englezi şi irlandezi, nemaiputând face faţă preţurilor de import, trebuiau să-şi părăsească ţara, dacă nu vroiau să moară de foame. O iarnă extrem de aspră în 1846 a dus chiar la victime omeneşti, îngheţaţi sau morţi de foame în Irlanda. Marea majoritate au emigrat atunci în Statele Unite şi ţările Commonwealthului Britanic. În schimb comercianţii continuau să vândă pe piaţa internă produsele ieftin importate, la aproape acele¬aşi preţuri ca şi înainte, cu foarte mici reduceri doar, ajungând astfel la nişte profituri fabuloase. Pe când cei bogaţi se îmbo-găţeau mereu mai mult, cei săraci deveneau din ce în ce mai săraci. Deci nu ori¬ce reformă aparent liberală şi utilă este şi în realitate folositoare pentru contribuabilul de rând. Cum astăzi putem observa tendinţe similare, desigur atenuate oarecum prin reţeaua socială din ţările occidentale, dar totuşi periculoase pentru economia europeană, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra unor măsuri de îngrădire a acestora. Evoluţia din Germa¬nia ne poate servi ca exemplu: Cu toate că exporturile cresc de la an la an, cât şi productivitatea pe plan intern, totuşi şomajul a crescut şi este la peste cinci milioane de oameni, cu tendinţă ascendentă. Datoriile statului au ajuns la o sumă fabuloasă, astfel încât plata dobânzilor mănâncă o mare parte din bugetul anual. Nici celelalte state europene nu stau mult mai bine. Însuşi Uniunea Europeană, evoluând pe drumul centralizării, sprijină, poate fără să vrea, tendinţa de globalizare în mod implicit.
Sigur că „globalizarea” are şi unele aspecte pozitive, cum ar fi centralizarea cercetărilor pe plan tehnologic, raţionalizarea fluxului de mărfuri, automatizarea producţiei şi invenţiile în cele mai diferite domenii industriale, agrare sau medi¬cinale. Descoperirile în sectorul biologiei şi a diverselor ramuri farmaceutice sunt la fel de incontestabile. Putem spune totuşi că prin această “globalizare” s-a schimbat relaţia dintre trup şi suflet. Ni se impune indirect o altă identitate, atât pe plan moral-individual cât şi pe plan naţional-patriotic. Recentele evenimente din Franţa ne ilustrează această situaţie în mod tragic. Fundamentalismul religios sau pseudo-religios creşte pe măsura discrepanţei ma¬teriale dintre diferitele pături sociale. Naţionalismul capătă tendinţe din ce în ce mai radicale. Perfidia sistemului constând în totala lipsă de transparenţă. Dacă Don Quijote se mai lupta cu morile de vânt, noi ne vom lupta doar cu vântul ! Cu toţii ştim că vom pierde ceva, dar nu ştim ce anume.
autor: Wilfried E. Lang
sursa: Revista Art-emis
