Oare cand si-au dat seama romanii ca imperiul lor a incetat sa existe? In momentul in care ultimul imparat, un copil, a fost inlaturat de pe tron de vandali? Cand triburile barbare au inceput sa se plimbe prin peninsula? A fost momentul cand barbari erau declarati cetateni romani, doar pentru ca erau instariti sau dispusi sa lupte pentru Roma? Poate ca a fost momentul in care romanii nu au mai dorit sa presteze serviciul militar si nu au mai vrut sa isi riste propria viata pentru apararea cetatii, preferand sa ii plateasca pe altii, ca sa o faca. Sau poate ca momentul in care Republica a fost abolita si cuvantul imparatului a capatat valoare de lege.
Oricare ar fi momentul sau poate suma cumulativa a mai multor factori, concluzia este una singura: unul dintre cele mai mari si stralucite imperii a disparut, facand loc unor secole de intuneric.
Nu cred ca exista cineva, care sa traiasca in lumea occidentala si care sa nu vada semnele declinului. Dezinteresul pentru viata cetatii (a statului in cazul nostru), letargia, egoismul si egocentrismul, valurile de straini (in aceasta categorie intrand si tiganii, ei nefiind un popor originar din Europa), incapacitatea institutiilor statului de a impune legile. Aparitia unor legi noi, coplesitoare prin numarul si volumul lor, toate dedicate cenzurarii spiritulu cetatenesc si sustinerii conducatorilor plutocrati ai actualei Europe si Americi de Nord. Disolutia familiei, avorturile, saracirea, toate acestea sunt fenomene caracteristice unei civilizatii in declin.
Toate statisticile arata, ca in ultimile decenii Europa a decazut puternic, economic, social, chiar si din punctul de vedere al sistemului sau de valori. In acelasi timp insa nu ne putem compara cu Imperiul Roman. Caderea lui a durat secole, a fost marcata de scurte momente de revenire, de lumina. In schimb, lumea occidentala, prinsa acum in mrejele propriului sistem globalist, se sufoca intr-un ritm accelerat. Viteza la care evenimentele se succed nu mai permite timpi de respiro, de adunarre a fortelor creatoare. Dimpotriva: statul pare a fi decis sa incheie sinuciderea sa.
Cum? Prin urmarirea celor care vad sfarsitul, care striga cu disperare „Eisberg!!!” catre capitanul orb al corabiei. Prin creare de legi, menite numai sa puna pumnul in gura si bocancul pe grumazul celor, care nu vor sa asiste pasivi la distrugerea celei mai luminoase civilizatii aparute vreodata pe pamant.
Cum poti sa asculti operele lui Mozart, Wagner, Verdi, si atatia altii, melodiile minunate de pian ale lui Chopin, sa privesti monumentele ridicate de titani ai arhitecturii, Pieta a lui Michelangelo, si sa doresti caderea acestei civilizatii. Cum poti sa citesti operele atator si atator filozofi, care au pus bazele filozofiei si ne-au deschis ochii asupra maretiei de care omul este capabil, si sa doresti sfarsitul acestei civilizatii.
Cum poti sa definesti acesti oameni, care prin promovarea unor semidocti sociopati in conducerile tarilor occidentale, distrug toata aceasta mostenire, decat ca pe niste demoni, care si-au parasit vagaunile numai pentru a indeparta ultima raza de lumina si speranta, de libertate si demnitate de pe acesta planeta, civilizatia clasica occidentala.
Oare cand vom recunoaste noi sfarsitul? Cand vom muri singuri, in camera trista a casei noastre, ce candva era intr-un oras curat si infloritor, iar acum este intr-un gehtou tiganesc? Cand noi sau rudele noastre vom plati taxe de protectie tiganilor sau cine stie carei alte grupe etnice (pentru a nu folosi desuetul termen de rasa)? Cand randurile, pe care le astern acum vor reprezenta infractiunea, ce va aduce cu sine ani grei de temnita? Cand vom munci doar pentru a ne plati taxele, prinsi intr-un hatis de legi absurde, pe care nu mai avem cum sa-l deslusim? Cand opera va fi interzisa si doar manelele legale? Cand cartile filozofilor vor fi arse si doar OTV-ul va fi singura sursa de cultura?
Spuneti-mi voi, cand vom recunoaste sfarsitul?
Sursa: Agonia Naţiunii
