Basarabia: Punct controverselor? Legea cu privire la asigurarea egalităţii ADOPTATĂ!

0 512

Controversata lege cu privire la asigurarea egalității a trecut astăzi de Parlament. Proiectul a fost aprobat în ambele lecturi, cu votul majorității celor prezenți. Împotrivă s-au expus grupul parlamentar al socialiștilor, dar și doi deputați din sânul Alianței – democratul Oleg Sîrbu și liberal-democratul, Valeriu Ghilețchi. Ultimul spune că a votat împotrivă din considerente morale.

Speakerul Marian Lupu a vorbit din numele întregului for Legislativ și a spus că legea cu privire la asigurarea egalității este una necesară și benefică mai multor categorii de cetățeni, nu doar homosexualilor așa cum s-a tot vehiculat în ultima vreme. Acesta a menționat că prin adoptarea acestei legi va fi asigurat un cadru legislativ care nu va permite discriminarea în bază de religie, vârstă, gen, etnie, etc.

Socialiștii s-au opus categoric acestui proiect, însă în final acesta a fost votat în ambele lecturi. Procedura a avut loc în timp ce afară sute de enoriași, reprezentanți ai PCRM, PSD și preoți cer deputaților să renunțe la această lege „rușinoasă”.

La finisarea ședinței Parlamentului, deputații au fost întâmpinați cu insulte din partea echipei de protestatari condusă de Victor Șelin, liderul PSD.

UNIMEDIA menționează că Legea cu privire la egalitatea de șanse, denumită inițial Legea Antidiscriminare, a trezit mai multe nemulțumiri în rândurile actorilor politici, Bisericii și asociațiilor religioase, din cauza sintagmei „orientare sexuală”.

Ulterior, proiectul de lege care prevede combaterea discriminării în societate a fost redenumită și modificată. Sintagma „orientare sexuală” nu a fost exclusă din text, dar se regăsește doar într-un articol care stabilește că nicio persoană nu poate fi discriminată la locul de muncă în baza orientării sale sexuale.

Legea cu privire la egalitatea de șanse este o condiție a Uniunii Europene şi una dintre condiţiile pentru aprobare a regimului fără vize cu ţările UE. Scopul legii este prevenirea și combaterea discriminării tuturor persoanelor aflate pe teritoriul RM.

Sursa: UNIMEDIA

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php