Ion Gavrilă Ogoranu – 6 ani de la despărţire
Pentru noi, cei ce am avut șansa de a fi prietenii și camarazii eroului național Ion Gavrilă Ogoranu, ziua de 1 mai va avea pentru totdeauna o semnificație aparte. O semnificație tristă dar, în același timp, și una a nădejdii.
Pentru că, așa cum spunea dl Virgil Totoescu acum 6 ani, la marea despărțire de el, eroul, precum în basmele strămoșești, pentru fiecare din noi un ochi plângea de durerea plecării celui ce ne fusese model de viață, ia celălalt ochi se bucura, deoarece despărțirea nu era decât una iluzorie, plecarea sa în celalaltă lume constituindu-se în temei al nădejdii că vom avea de-acum încolo apărător și rugător în Ceruri.
S-au împlinit azi 6 ani de la despărțirea pământească de Ion Gavrilă Ogoranu și spiritul său este parcă mai prezent în rândurile noastre. Cu fiecare zi ce trece alți tineri află despre numele și povestea fabuloasă a acestui erou al Demnității românești, au început să se realizeze filme și piese de teatru avîndu-l ca protagonist, dar și lucrări de beletristică.
Numele lui este invocat tot mai des în agorele publice ca arhetip al Demnității naționale, iar tradiționalele Zile ale Rezistenței Naționale de la Sâmbăta de Sus, atât de dragi lui, au devenit un adevărat simpozion anual.
O Fundație care îi poartă numele activează pe multiple planuri în scopul recuperării și promovării memoriei rezistenței anticomuniste, iar camarazii săi de luptă și mai tinerii săi discipoli îi continuă lupta în plan social-politic.
Cu acest prilej, reamintim românilor că a devenit o tradiție ca autoritățile Județului Alba, împreună cu Muzeul de Istorie din Alba Iulia și alte instituții culturale, să organizeze anual, în luna mai, un simpozion dedicat exclusiv personalității lui Ion Gavrilă Ogoranu.
Și anul acesta, în zilele de 26-27 mai, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii, Consiliul Județean Alba și Direcția Județeană de Cultură Alba, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu invită pe toți românii care vor să-l omagieze pe Ion Gavrilă Ogoranu la simpozionul închinat memoriei eroului.
Fundația Ion Gavrilă Ogoranu
1.05.2012