Opera de închegare a sufletului românesc într-un tot unitar nu se poate desăvârşi din cauza ambiţiilor politice necugetate şi a inerţiei condamnabile, de care dau dovadă intelectualii.
Şi când rostesc cuvântul „intelectuali” nu mă refer la indivizii care-şi revendică acest titlu în baza unei sarbede diplome purtată în fund de buzunare, ci îmi îndrept gândul către acele elemente admirabile ale vieţii noastre cărturăreşti desprinse din cercul viţios al pedanteriei sau al încrederii în sine prea mult.
„Intelectual” în înţelesul etic al cuvântului este ceva mai mult decât trepăduş politic. „Intelectual” în înţelesul naţional al cuvântului este categoric opus noţiunii de „înstrăinare” sau „necinste”. Sub acest raport coeficientul numeric al „adevăraţilor intelectuali” este foarte scăzut.
Ieşit de pe băncile universităţii, tânărul titrat îşi croieşte planuri uriaşe de viitor, nesocotind întru totul realităţile vii întâlnite la tot pasul. De aceea, ciocnirea lui cu greutăţile vieţii îi distrug iluziile, făcând din el un sceptic, un nemulţumit şi mai apoi un „închinător la arginţi”.
Mentalitatea, deci, i s-a pervertit. Apucat pe drumul abzicerii de la comandamentele conştiinţei, intelectualul îşi făureşte drept ţintă supremă a vieţii lui: banul. Conştiinţă, caracter, cinste – toate sunt de vânzare la intelectualul schimbat astfel spiritualiceşte.
Şi din acest punct de vedere străinul profită. Cu monedă sunătoare el împânzeşte toate administraţiile publice, îmbrobodeşte simţământul naţional şi narcotizează sistematic simţurile raţiunii intelectualului pus în locuri de conducere a mecanismului atât de complicat, care este Statul. Cu această monedă blestemată străinul slăbeşte temeliile Statului naţional, împiedecând unificarea sufletească într-un tot armonic.
Iar domnul „intelectual ” priveşte nepăsător la surparea progresivă a clădirii naţiei româneşti. In faţa planului infernal de slăbire a încheieturilor etnice româneşti, „intelectualul ” are datoria să iasă din amorţeală.
Crescut în crezul ideei naţionale şi al adevăratei iubiri de legea strămoşească, „domnul intelectual ” trebuie să lucreze fără obosire la întărirea sufletului şi fiinţei româneşti.
Declaraţiile sale sentimentale, uneori chiar patetice , la zile de praznic, nu au nici o valoare atâta timp cât faptele n-au dovedit mărturia dreaptă a vorbelor.
Simţământul de „cinste ” şi „omenie” trebue înscăunat la loc de frunte, iar nu ca acum, când asemenea idei stârnesc zâmbetul compătimitor al celor tociţi în rele.
„Solidaritatea naţională” întemeiată pe adevărurile organice ale naţiei să călăuzească paşii conştiinţei fiecărui intelectual român.
Nu servirea intereselor străine, protivnice vieţii conştiente în cadrul de stat naţional, ci ajutarea reciprocă a fratelui de acelaşi sânge ne va duce la izbândirea idealului, scump tuturor :
România a Românilor!
Nae IONESCU (Înfrăţirea Românească, anul VI, nr. 9, 1 martie 1930)
Sursa: Foaie Naţională
