Ucraina: preoții români caterisiţi și acuzați de spionaj pentru că au slujit în limba maternă

0 1.083
Statul ucrainean i-a acuzat pe preoţii români de spionaj pentru simplul fapt că folosesc limba maternă în timpul slujbelor, iar locuinţele şi bisericile în care slujesc au fost incendiate.
Dincolo de mult-meditizata Serbie, nici situaţia preoţilor şi credincioşilor români din Basarabia şi Bucovina nu este mai bună.
După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, Mitropolia Bucovinei, aflată în componenţa Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a fost desfiinţată de autorităţile sovietice, iar în locul ei a rămas o simplă eparhie în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, depinzând de Patriarhia Moscovei.

Întâi ucrainiană, apoi română
Trei judeţe din sudul Basarabiei istorice – Cahul, Ismail şi Bolgrad – au intrat printr-o nedreptate a istoriei în componenţa Ucrainei. În aceste judeţe, Mitropolia Basarabiei a reuşit cu mare greutate să înfiinţeze trei parohii, la Anadol, Frecăţei şi Hagi-Curda. Preoţii şi credincioşii români din aceste parohii au fost supuşi unor presiuni de neimaginat din partea statului ucrainean, care i-a acuzat de spionaj în favoarea României pentru simplul fapt că folosesc limba română în timpul slujbelor.
În cele trei judeţe există 24 de localităţi în care se vorbeşte şi se studiază în şcoli în limba română şi care au biserici româneşti. În Maramureşul istoric de dincolo de Tisa, ortodoxia moare. În Bucovina de Nord, ţinut cu peste 140 de parohii ortodoxe româneşti, subordonate canonic, în marea lor majoritate, mitropoliei ucrainene de la Cernăuţi, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse, preoţii români sunt umiliţi şi terorizaţi.
Ei sunt obligaţi să oficieze ceremoniile ortodoxe române în limba ucraineană, în mediul urban. La sate s-a acordat “concesia” celebrării în două limbi, întâi ucraineană şi apoi română.
“Schismaticul roşu”
Mitropolitul Onufrie al Cernăuţiului, ucrainean de origine, refuză cu obstinaţie cererile clericilor şi asociaţiilor româ neşti din Bucovina de Nord de constituire a unui Vicariat Ortodox Român, motivând, în bătaie de joc, că această dorinţă spirituală ar duce la schisma Bisericii Ucrainene. Ba mai mult, ar veni în întâmpinarea intereselor revizioniste ale României. ”Schismaticul roşu” de la Cernăuţi, după cum l-au poreclit românii, a interzis preoţilor şi enoriaşilor să mai primească veşminte, publicaţii, cărţi religioase şi de cult, materiale pentru biserici sau orice alt sprijin din România, ameninţându-i cu sancţiuni canonice şi administrative.
S-a ajuns până la caterisirea clericilor care apără spiritualitatea ortodoxă românească. Părintele Mihai Ivasiuc, preşedintele Societăţii Creştin-Ortodoxe “Mitropolitul Silvestru Morariu”, a fost caterisit de Mitropolitul Onufrie pentru că a îndrăznit să afirme că ortodoxia din Bucovina de Nord trebuie să-şi reia legăturile fireşti cu patria mamă şi a săvârşit slujbele în limba neamului.
În regiunea Odessa, “detaşamente de patrioţi ucrainieni” educate la şcoala panslavistă au dezlănţuit teroarea asupra preoţilor şi enoriaşilor români, recunoscuţi prin voinţă europeană ca aparţinând Mitropoliei Basarabiei. Locuinţa epitropului Vasile Iordachescu şi biserica părintelui Anatol Cristea din Camisovca, raionul Ismail, au fost incendiate, lăcaşul de cult chiar de două ori, în noiembrie 2003 şi martie 2004. Aşa putem înţelege că Malainita nu este o inovaţie pur sârbească!
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php