Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare

0 559

Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul Calităţii”. Peste 900 de martori au fost audiaţi în acest dosar.

Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procesul “Trofeul calităţii”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD, informează MEDIAFAX. Sentinţa nu este definitivă.

Fostul premier Adrian Nastase este acuzat de DNA ca in 2004 a camuflat strangerea de fonduri pentru campania sa electorala prin initierea unui simpozion. Manifestarea “Trofeul calitatii in constructii” a fost organizata de catre Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), iar taxele de participare incasate (peste 1,6 milioane de euro) au ajuns la patru companii controlate de doi dintre apropiatii familiei Nastase. De aici, banii au plecat, mai departe, spre o firma care a prestat diverse servicii in campania prezidentiala a liderului social-democrat, informează HotNews.

Organizatoarea simpozionului incriminat a fost Irina Jianu, inspectorul general al Inspectoratului de Stat in Constructii, functie in care a fost numita ca urmare a relatiilor la nivel inalt pe care le avea in PSD, sustin anchetatorii. Taxele de participare au fost de cinci milioane de lei vechi pentru persoanele fizice (circa 125 de euro la acea data) si 15 milioane de lei vechi (aproape 400 de euro la acea data) pentru cele juridice. In total, s-a strans suma de 67,4 miliarde de lei vechi.

Sursa: Realitatea.net

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php