Am fost şi am văzut Braşovul „revoluţionar”

Horia MARCHIAN, Grupul de Initiativă pentru Depolitizarea Protestelor

Am fost şi am văzut Braşovul „revoluţionar.” În faţa Primăriei, erau adunaţi vreo trei sute de oameni. Scandau lozinci care, la prima vedere, ar fi părut normale în această situaţie. Cereu libertate, respect, locuri de muncă. Şi priviţi de departe, ar fi putut fi demni. De la distanţă, de unde lucrurile nu-şi dezvăluie chipul deseori fisurat, oamenii ăştia, cu fluierele, steagurile si portavocile lor, păreau posesori de coloană vertebrală. Schimbarea persepctivei, însă, ne-a rezervat în acea seară câteva surprize.

Mergeam spre Primărie cu speranţă-n suflet, dorind să vedem acea faţă ascunsă şi de mult timp absentă, acea Românie profundă la care unii ca noi încă mai visează. Vroiam să vedem nişte oameni care în sfârşit iau atitudine, care în sfârşit s-au trezit din somnolenţa lor de zi cu zi, cărora în sfârşit nu le mai e teamă. Prin prisma tinereţii şi speranţei mele, îmi construisem o viziune a unor oameni cu feţe luminoase, dar dârze, care au îndrăzneală pentru Neam. Şi pe măsură ce mă apropiam de cei concentraţi acolo, iluzia se spulbera.

Încă de la momentul în care am ajuns acolo, lumea s-a întors spre noi. Nu eram cu ei, nu ne recunoscuseră mirosul. Nu ştiau dacă suntem sau nu „huligani”, „vandali”. Ne-au separat de ei fără a scoate vreun cuvant.

Şi atunci ne-am desfăcut bannerul. „PDL şi USL, aceeaşi mafie.” Imediat au început reacţiile. „Voi sunteţi de la UDMR, mă?”. I-or fi indus în eroare steagurile tricolore româneşti de la noi din mâini. „Sunteţi de-ai lu’ Băsescu!”. Da, că de-aia protestăm împotriva lui!Şi argumentul suprem: „Diversioniştilor!” Cuvântul ăsta e interesant. Pe de o parte, sugerează că noi am vrea să-i distragem pe acesşti protestatari de la scandările lor, că ei vor cu disperare ca manifestaţia lor să aibă succes, să se întipărească în analele istoriei acestei ţări, şi noi suntem lacheii puterii care-ar vrea să-i oprească. Pe de altă parte, însă, pe mine mă trimite cu gândul la diverşii duşmani închipuiţi ai regimilui comunist, care acum poartă în accepţia acelor scandatori un machiaj portocaliu. Chiaburul. Sabotorul. Spionul capitalist. Idei care apar sub acţiunea unui stimul simplu. Pavlov jubila în lumea drepţilor, văzând acest dresaj. Acesta e momentul în care apar primele dubii. „Oare nu cumva…”

După determinarea apartenenţei noastre evident PDL-iste, căci cine altcineva ar putea critica USL-ul!!!, cei de acolo au început acţiunea de îndepărtare a “duşmanului de clasă”. Întâi cu bulgări în banner, apoi cu bulgări în noi. Încercări de dialog. Spiritul de turmă rezistă. Jumătate din cei de acolo ne huiduiau violent, fără să mai înţeleagă şi ce ziceam. Sosiseră duşmanii de clasă. Încercări de apropiere şi dialog. Spiritul de turmă rezistă. După care, un personaj cu o portavoce i-a rugat pe jandarmi să ne bage în dubă şi să ne ducă de acolo, că le deranjăm mitingul, ameninţându-ne ca vom părăsi locul pe targă dacă nu o fac. Pe ce temei? Nu făcuserăm nimic ilegal. Deja se asociau cu legea?

Individul respectiv era unul dintre cei doi organizatori ai acestor manifestaţii spontane. Unul de la PSD, altul de la PNL. Uitându-mă la oamenii îngrămădiţi acolo, am trăit o dezamăgire profundă. Unde erau feţele demne pe care le vroiam? Unde erau tinerii pe care mi-i imaginam animaţi de un curaj etern?

Nu erau. Erau în schimb bătrâni ignobili, roşii, chipuri congestionate de alcoolul din crâşme. Oameni mai tineri sau mai bătrâni, priviri urâcioase ale unor oameni infectaţi în masă cu germenii cu care un Bakunin sau un Marx ar fi mobilizat lumpenproletariat-ul. Tineri erau. Puţini suporteri. Scandau şi săreau, animaţi de ce mi s-a părut un avânt tineresc şi de o dorinţă sinceră de libertate.

Ni s-a spus că „ameninţăm ceea ce se construieşte de ani de zile”. Na manifestaţia spontană, neamule. USL a vândut-o ieftin de tot. Promisiuni pentru unii, o băutură gratis pentru alţii, şi hai la protest, că aţi primit deja pomana, acum partidul vrea să vadă şi nişte acţiune.

Nefiind cale de înţelegere cu ei, ne-am retras. N-avea sens. Frământam în mintea mea întrebări. Ce se întâmplase? Cine erau aceşti oameni? Unde erau tinerii ţării?

Ecuaţia e simplă. E ’89 de după ’89. Ceea ce a pornit ca o manifestaţie de susţinere a SMURD a escalat repede la nivelul unui protest de amploare, în care cetăţenii României s-au ridicat împotriva a tot ce se întamplă anormal în ţară. Pe scurt, împotriva a tot. Împrumuturi, distrugerea economică, nivelarea culturală, proiectul Roşia Montană. Tot. SMURD şi ce a urmat după el nu au fost însă decât o scânteie pentru cei care aşteptau cu nerăbdare o astfel de clipire a neamului românesc, o zvâcnire care să anunţe trezirea din somn, ca ei să înceapă să-l scuture şi sa-l pună deja la jug. Îmi aduce aminte de deturnarea evenimentelor din ’89 sub egida FSN. Metoda Pavlov, metoda FSN. Acum într-un nou ambalaj USL!

Nu mă solidarizez cu actuala putere, dar nici nu pot afirma că aceşti oameni care deturnează ceea ce ar fi trebuit să fie emanaţia dorinţelor refulate de mai bine de 20 de ani ale poporului român sunt soluţia.

Organizatorii manifestaţiilor spontane şi trepăduşii lor încearcă acum să găsească un inamic spre care să direcţioneze masa de manevră. Şi au două ţinte posibile. „Diversioniştii”, adică grupările de 10 oameni cu un banner, şi “huliganii”, adică suporterii de fotbal care oricum, sunt mai aproape de ce ar trebui să însemne evenimentele acestor ultime zile. Am fost prezentaţi în fel şi chip, de la UDMR, la un grup de anonimi cu un banner, la „diversioniştii securităţii băsiste”, cum ne numea un cotidian chiar la data scrierii acestor gânduri. Nu suntem nici unul dintre aceste lucruri. Daţi-ne voie să ne prezentăm singuri.

Suntem un grup de iniţiativă format din oameni tineri din mai multe medii, care au venit la Primărie cu gânduri curate, şi au fost alungaţi cu ură şi urlete mirosind a băutură.      Suntem cei ce speră la învierea acestui neam. Suntem cei care denunţăm deturnarea, noua revoluţie furată şi metoda FSN. Suntem români şi-atât.