Partidul „Pentru Patrie” condamnă asasinatul tânărului român basarabean Vadim Pisari

0 539

Cu durere în suflet, noi membrii conducerii Partidului Pentru Patrie, am luat la cunoştinţă de asasinatul tânărului Vadim Pisari, ucis cu focuri de armă de către membri ai armatei ruse transnistrene dislocate pe teritoriul Republicii Moldova sub denumirea cinică de “pacificatori”.

Partidul Pentru Patrie, înfiinţat de luptători anticomunişti în Rezistenta împotriva ocupaţiei sovietice, care au trăit experimentul bolşevic de distrugere a libertăţii, integrităţii teritoriale şi independenţei României, condamnă cu fermitate perpetuarea metodelor de tip stalinist, şi consideră inadmisibil că în Europa secolului 21 să persiste efectele criminale ale odiosului pact Ribentropp-Molotov, ale ororilor provocate de ideologia comunistă şi de URSS care, prin ocupaţia armatei ruse începută în 1944, prin crime de război, asasinate, deportări, arestarea în masă a sute de mii de cetăţeni din elita românească se face vinovată de crime împotriva umanităţii.

Partidul Pentru Patrie, constatând că  – armata a 14-a Federaţiei Ruse  înţelege să acţioneze într-o manieră brutală într-un teritoriu ocupat, perpetuând metodele staliniste opresive, solicita autorităţilor statului şi Ministerului de Afaceri Externe Român să protesteze energic cerând :

1. Condamnarea internaţională imediată a asasinării tânărului Vadim Pisari în vârstă de 18 ani, că şi crimă împotrivă umanităţii.

2.  Arestarea şi urmărirea asasinilor de către Tribunalul ONU pentru crime de război.

3. Înlocuirea aşa numiţilor “pacificatori” ruşi cu o forţă ONU care să garanteze siguranţa locuitorilor civili din zonă incidentului pentru prevenirea altor crime

Preşedinte

Coriolan Baciu

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php