Băsescu, Regele şi mitocanii

4 915

de Florin DOBRESCU

Ticăloşii uşor se găsesc şi se întovărăşesc, spune o vorbă veche.

Aşa s-au găsit, se pare, unul pe firea celuilalt, Paul Lambrino şi Traian Băsescu. Prea multe deosebiri între ei nefiind.

Zilele acestea, Paul, ce-şi mai zice şi „prinţul”, a făcut din nou deliciul presei, schingiuind limba română pe la tribunal, unde-şi revendică sângele domnesc. Comedia vine în prelungirea unui şir de atacuri ale preşedintelui ţării la adresa fostului suveran Mihai.

Epuizînd probabil toţi potenţialii adversari din viaţa publică a ţării, Traian Băsescu şi-a aţintit, în vară, privirea sticloasă asupra Regelui Mihai. Preşedintele a declanşat un adevărat război mediatic împotriva suveranului, scoţînd din arsenalul propriu toate reflexele mitocăniei de care nu s-a putut curăţa, în ciuda statutului dobândit prin intrarea în Palatul Cotroceni. I s-au raliat, desigur, toţi politrucii din PDL, participînd, fiecare după meschinăria lui, la desfăşurarea acestei groteşti panorame.

În delirul său căutător de noi victime politice, Băsescu a debitat astă vară pe un post TV de mare audienţă o seamă de inepţii de care şi un şcolar de clasa a VIII-a s-ar strica de râs. Aşa cum deunăzi încurca Roşia Montană cu Roşia Poeni, dl preşedinte a făcut expresia deplină a inculturii sale, încurcînd 23 august ‘44 cu 30 decembrie ‘47.

El l-a acuzat pe Regele Mihai de trădare pentru abdicarea, într-un moment în care nici măcar actualii săi prieteni, americanii, nu au catadicsit să scape România din ghearele sovietelor. „Un comandant părăseşte ultimul vasul”. A devenit simptomatic faptul că Băsescu abordează conducerea unui stat precum un vaporean pachebotul său.

Ranchiuna viscerală a primului om în stat faţă de Mihai I nu este nouă, cum s-ar putea crede. Locatarul palatului construit de Carol I poarta de mult sâmbetele Casei  Regale.

Într-un dispreţ total faţă de realitatea istorică şi uzanţele funcţiei sale, Băsescu a găsit un mod inedit de a lovi în suveranul Mihai I. El a intrat în relaţii de cumetrie cu aşa zisul „prinţ” Paul. În realitate, fiul unui bastard al regelui Carol II, provenit dintr-o căsătorie morganatică. Mariajul cu Zizi Lambrino nu a fost niciodată recunoscut de Casa Regală, în consecinţă nici copii proveniţi din această căsătorie nefiind recunoscuţi ca descendenţi princiari ai lui Carol.

În schimb, impertinentul răs-bastard îşi permite să emită pretenţii de „alteţă regală”, acces la moştenirea bunurilor Casei Regale, adresînd Regelui Mihai, la împlinirea vârstei de 90 de ani, o scrisoare ofensatoare, ce începea cu… „dragă unchiule”. „Prinţul” confundînd legătura rudeniei de sânge cu relaţia faţă de Casa Regală a României.

Cu un astfel de aventurier pus pe căpătuială fără muncă şi-a găsit deci Traian Băsescu să se înrudească, botezîndu-i copilul şi afişîndu-se ostentativ. În mintea spălată de educaţia comunistă, actualul preşedinte e convins că astfel a făcut o mutare politică inteligentă.

Şi, pentru ca mârlănia să meargă până la capăt, omul nr. 1 în stat a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-l împiedica pe Rege să se adreseze oficial Parlamentului cu ocazia împlinirii a 90 de ani de viaţă.

Lui i s-au raliat şi alţi bădărani ai politicii PDL-iste, de la Elena Udrea şi până la Bogdan Olteanu. Acesta din urmă, expresie tipică a bădăranului proletar cu chică soioasă ieşind de sub şapca nespălată, cu ceafă groasă, unghii murdare şi mânie antimonarhică, a emis o glumă nesărată referitoare la „regele” Cioabă.

Nu sunt un înfocat adept al revenirii lui Mihai I pe tronul României. Dimpotrivă. Dar nu pot să nu observ panica ce a cuprins turma de şobolani ce roade la cadavrul României de câţiva ani buni. Iar teama lor vine tocmai din mizeria morală şi corupţia viscerală în care înţeleg să vieţuiască.

Traian Băsescu a dovedit încă o dată că nu este capabil să depăşească orizontul cultural al interlopilor dintre care şi pentru care s-a ridicat. O lume promiscuă şi întunecată, ieşită din ganguri, generatoare de „regi” şi „regine” precum „regele asfaltului” şi „regele gunoaielor”.

Şi, în fond, ca să ne exprimăm ca în mahalalele Constanţei: „La o adecă, de ce să vie prinţesele lui Mihai, când poa’ să se căpătuiască „prinţesele” lu’ tata!…”

Iar pe dl Paul Lambrino vrem să-l asigurăm că tatăl său nu este singurul bastard al lui Carol II. La apucăturile patologice ale acestuia, să nu se mire că e plină România de urmaşi princiari. Să-i identifice, poate-şi face şi el o casă regală…

4 Comments
  1. Sektor says

    aceiasi comunisti la putere, aceleasi mizerii de 70 de ani…

  2. Yeti says

    Este vorba de deputatul Ioan Oltean(un important baron transilvan al PDL) și nu de Bogdan Olteanu fost PNL-ist

    Liberalul Bogdan Olteanu, finul lui Tăriceanu şi nepotul ilegalistei de origine evreiască Ghizela Vass, a ajuns viceguvernatorul BNR.

    Nu am văzut nicio diferență între acești tovărăși..tupeiști fără de rușine…

  3. Alex says

    Jos comunistii!

  4. Robert says

    Totusi, cred ca altfel ar fi aratat tara dupa 1989 sub monarhie…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php