Exclusiv | Mişcarea Legionară va participa la alegeri anul viitor

6 1.803

La 71 de ani de când Garda de Fier a ajuns la guvernarea României, timp de patru luni, Mişcarea Legionară se pregăteşte să participe la următoarele alegeri prin Partidul Pentru Patrie. Acesta vrea să ia la puricat dosarele marilor privatizări de după 1990 şi să verifice unde s-au dus banii împrumutaţi de România.


Una din surprizele alegerilor locale şi generale din 2012 va fi prezenţa, să-i spunem exotică, pe liste a unui partid de sorginte legionară. Partidul Pentru Patrie a fost înscris legal în 1993 şi este urmaşul Partidului Totul Pentru Ţară, al legionarilor interbelici. Nu a putut fi înscris sub titulatura veche pentru că judecătoria a refuzat această cerere a gardiştilor mai vârstnici sau mai tineri care compun acum formaţiunea respectivă.

Vor continua doctrina veche

“Continuăm doctrina de partid de dreapta şi intenţionăm să activăm «Rezistenţa Naţională», un comandament al tuturor forţelor politice care vor să salveze ţara”, ne-a dec l a rat dr. ing. Constantin Iulian, în vârstă de 82 de ani, membru al Biroului permanent al Senatului Partidului Pentru Patrie, fost deţinut politic timp de 13 ani pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară.

Vor să judece marile privatizări şi împrumuturile externe

“Prima bubă pe care trebuie să o vindecăm este justiţia, dreptatea. De aceea vom impune în Parlament adoptarea Legii lustraţiei, după care vom constitui un Tribunal Excepţional al Curţii cu Juraţi (la actul de justiţie participă atât magistraţi, cât şi un număr de simpli cetăţeni, adică “juraţi” – n.r.), care să judece marile privatizări de după 1990 şi modul în care au fost cheltuiţi banii împrumutaţi de la diferite instituţii financiare”, a adăugat Constantin Iulian.

Scoşi de sub acuzaţia de crime la Nürnberg

La 8 august 1945, puterile învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial au creat Tribunalul Militar Internaţional cu sediul la Nürnberg, pentru a pedepsi persoanele şi organizaţiile vinovate de crime de război şi crime contra umanităţii. Dintre toate organizaţiile naţionaliste din Europa, doar două au fost scoase de sub acuzaţii: Mişcarea Legionară din România şi organizaţia Strajnicii din Bulgaria.


Legionarii au guvernat în perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941

Legionarismul s-a născut în iunie 1927, când Corneliu Zelea Codreanu a înfiinţat Legiunea Arhanghelului Mihail, o organizaţie naţionalistă de extremă dreapta, antisovietică.

  • În 1930 şi-a luat numele de Garda de Fier, dar a fost dizolvată de guvernul lui I.G. Duca, în noiembrie 1933. După numai o lună, I.G. Duca a fost asasinat în gara Sinaia de trei membri ai Gărzii de Fier.
  • Legionarii s-au reorganizat imediat în Partidul Totul Pentru Ţară, care a participat la alegerile din 1937 şi a devenit al treilea partid parlamentar.
  • În 1938, Regele Carol al II-lea elimină legionarii din viaţa politică.
  • În septembrie 1940, Garda preia puterea în România, împreună cu mareşalul Ion Antonescu, instituind Statul Naţional Legionar, până în ianuarie 1941.
  • După 1945, toţi legionarii prinşi pe teritoriul României au fost arestaţi sau omorâţi. După 1990, au apărut mai multe organizaţii care se revendică urmaşe ale Mişcării Legionare.

Articol de Sorin Golea,
Sursa: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/alegeri-miscarea-legionara-363691.html

6 Comments
  1. alex says

    Doamne ajuta!

  2. cornelius says

    In sfarsit !!! Este o mare bucurie acest interviu. Dar asta ne implica pe toti si ne responsabilizeaza. Trebuie sa muncim mult ca sa ajungem acolo. Felicitari PPP.

  3. Adrian says

    La cat mai multe iesiri la rampa ! Sunt multe de spus si de facut ! O cat mai apriga prezenta in presa prin coagularea unui nucleu din randurile partidului cu calitati intelectuale si morale deosebite si mai ales buni oratori. In 2012 se poate repeta cu bucuria intrarii in parlament chiar ca a treia forta. Depinde de cei mai buni cum vor raspunde actualelor chemari si indemnuri ale Capitanului. TLC !

  4. Florian says

    Trebuie sa ne strangem, unirea nationalistilor pentru a da o palma pe obrazul politici corupte, exact cum era „Totul pentru Tara” in 1937! Unire, unire, unire, sau ne vor rade in nas mereu pe motiv ca suntem imprastiati…Doamne ajuta!

  5. Sektor says

    Doamne ajuta!

  6. mido says

    Era si timpul! Doamne ajuta!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php