Domnule Cristian Preda, cafeaua cu cianură cum o serviți, cu frișcă sau fără? Scrisoare deschisă
de Mihai Goţiu
Domnule Cristian Preda, d-voastră consumați sau nu cafea cu cianură? Reprezentanții companiei miniere RMGC, ale cărei interese le reprezentați în Parlamentul European, și chiar președintele României afirmă că în cafea ar exista cianură, însă într-o concentrație într-atât de mică, încât nu ar fi dăunătoare sănătății. Un prieten, cercetător de felul lui, a accesat bazele de date internaționale căutând studii care să facă referire la acest aspect. Nu a găsit însă vreun articol științific care să suțină/acrediteze afirmația conform căreia în cafea ar exista cianură de sodiu, ci doar studii care arată că există anumite plante cu potențial de generare a acidului cianhidric. Astfel, se știe că semințele unor plante, cum ar fi merele sau caisele, conțin compuși care, în reacție cu acidul din stomac generează acid cianhidric. Astfel, un consum substanțial al acestor semințe poate provoca otrăvire acută (pentru conformitate, aici).
Am subliniat ”consum substanțial”. De ce? Pentru că digerarea câtorva semințe de mere sau caise nu este suficientă pentru a duce la otrăvire. Doar consumul substanțial (care diferă în funcție de organismul fiecărui om) are un asemenea efect. Știți ce e interesant? Și în cazul consumului substanțial și în cazul consumului redus, CONCENTRAȚIA de compuși care în reacție cu acidul din stomac generează acid cianhidric rămâne aceeași. Diferența o face CANTITATEA. Nu concentrația.
De ce fac aceste precizări? Am urmărit intervenția d-voastră de ieri, din cadrul dezbaterilor la Parlamentul European a celor două petiții referitoare la Roșia Montană. Și am fost profund dezamăgit. Nu de poziția d-voastră legată de subiect (care este publică încă de anul trecut), ci de ”calitatea” argumentelor pe care le-ați adus în discuție, care se înscriu exact în categoria celor de genul ”cianurii din cafea”.
La modul retoric, ați încercat să minimalizați prezența în cadrul dezbaterilor a celor doi reprezentanți ai petiționarilor, Sorin Jurcă (din partea localnicilor din Roșia Montană) și Octavian Voiculescu (din partea Asociației Ad Astra). ”Regret că petiționarii au venit până la Bruxelles pentru a afla că nici Comisia Europeană, nici Parlamentul European nu au competențe în a stopa proiectul”, ați afirmat. Dincolo de luarea în derizoriu a unui drept esențial al cetățenilor europeni (grosolănie pentru care ați și fost, de altfel, taxat de către colega d-voastră daneză), cei doi petiționari știu, totuși, mai bine decât d-voastră (care sunteți plătit consistent pentru a ști acest lucru), că există atribuții ale Comisiei Europene care pot stopa acest proiect. Astfel, Directiva REACH, din 2006, cu adăugirile și modificările ulterioare, la care s-a făcut trimitere în cazul dezbaterilor, se referă nu doar la categoriile de substanțe și la concentrațiile în care sunt folosite în diferite industrii, ci și la cantități. Iar din acest punct de vedere, după cum ați putut afla și pe parcursul dezbaterilor de ieri, proiectul de la Roșia Montană prevede folosirea anuală a unei cantități de 13 ori mai mare decât TOATĂ cantitatea de cianură folosită industrial în Uniunea Europeană (în toate proiectele).
De asemenea, aceeași Directivă REACH prevede posibilitatea (și necesitatea) efectuării de către instituțiile Comisiei Europene a unor studii de impact socio-economice în cazul folosirii diferitelor substanțe cu potențial toxic pentru sănătate și mediu. Un asemenea studiu de impact socio-economic, absolut necesar în cazul Roșia Montană ținând cont de gigantismul proiectului, e anterior avizării. În peste 9 ani în care am documentat acest subiect, am citit zeci de mii de pagini, dar nu am dat peste un asemenea studiu de impact realizat în mod independent de un organism sau instituție europeană. Dacă există, v-aș rămâne recunoscător dacă mi l-ați pune la dispoziție.
Tot ieri, ați sugerat că dezbaterea ar fi inutilă atâta timp cât proiectul există ”doar pe hârtie”. Ați avea dreptate, dacă realitatea nu v-ar contrazice. Chiar dacă proiectul există ”doar pe hârtie”, în ultimii ani, la Roșia Montană au fost demolate peste 100 de case aflate în proprietatea RMGC (unele dintre ele din zona istorică protejată – dacă doriți, vă pot pune la dispoziție imagini, le-am mai prezentat aici cu alte ocazii).
Din 2002, chiar dacă proiectul RMGC există ”doar pe hârtie”, Roșia Montană a fost declarată în PUG ”zonă mono-industrială”, încercându-se astfel blocarea oricărei alte dezvoltări alternative la proiectul minier. Acel PUG a fost anulat definitiv de instanțele judecătorești, dar, în bătaia de joc a puterii judecătorești, același PUG a fost reconfirmat ulterior de către Consiliul Local Roșia Montană.
Mai mult, peste 800 de persoane au fost strămutate din Roșia Montană în ultimii ani. O cifră prezentată în raportul ASE din iunie 2010 e cutremurătoare: 117 dintre aceste persoane srămutate și relocate au murit după părăsirea Roșiei Montane. Vi se pare o rată a mortalității normală?
Cum au fost posibile toate acestea, domnule Cristian Preda, dacă proiectul RMGC există ”doar pe hârtie”?
În fine, intrând într-o dispută cu colegul d-voastră de Comisie, Victor Boștinaru, ați afirmat: ”mi-e jenă să spun, ținând cont că proiectul este în evaluare de 7 ani fără a fi avizat, dacă nu cumva au fost cumpărați tocmai cei care se opun proiectului”. Așadar, cum ar veni, faptul că RMGC nu a reușit să facă un proiect legal și credibil în 16 ani (nu în 7 ani după cum ați afirmat, povestea începând, cel puțin oficial, în 1995, fiind însă o continuare a unei afaceri gândite încă de pe vremea lui Ceaușescu, în anii 80), ar fi din vina opoziției ”cumpărate”.
Cei doi academicieni români care susțin proiectul RMGC sunt niște sfinți, în timp ce ceilalți peste 300 niște ”trădători ai intereselor naționale”. Sutele de arhitecți români din OAR și UAR au fost ”cumpărați”, singurii cu coloană vertebrală fiind cei 2-3 care susțin proiectul.
Cei câțiva experți ICOMOS care au acceptat să intre pe statele de plată ale RMGC sunt un reper de moralitate, spre deosebire de cei peste 9.000 de experți ICOMOS, organism care a luat numeroase poziții împotriva proiectului minier.
Tot astfel, mâna de consultanți financiari, în frunte cu Bogdan Baltazar, sunt autorități absolute în comparație cu sutele de profesori universitari și cercetători români ”cumpărați”, de la ASE București, UBB Cluj ori din Asociația Ad Astra. Și, se înțelege, ”cumpărate” sunt și sutele de ONG-uri (și miile de membri ale acestora) care se opun proiectului.
Desigur, consilierii locali din Roșia Montană și primarul localității, președintele Consiliului Județean Alba și reprezentanții Ministerului Culturii au realizat un act de justiție atunci când au eliberat acte menite să le înlocuiască pe cele pe care judecătorii ”vânduți” de pe la Brașov, Alba, Cluj sau București le-au anulat definitiv și irevocabil.
Nu în ultimul rând, poate că vă amintiți că, în 2007, UDMR, PSD, PNL și PRM au promis public că vor vota Legea Anti-cianură (lege care ar fi trebuit să treacă facil ținând cont de majoritatea pe care o aveau atunci cele patru partide în Parlament și de promisiunile publice făcute). Și, totuși, Legea Anti-cianură a fost blocată pentru că în Senat nu s-a întrunit cvorumul necesar, iar în Camera Deputaților a fost întoarsă la comisii. Păi dacă erau ”cumpărați” politicienii de opoziția proiectului n-ar fi trebuit să treacă legea?
Mă întreb (și vă întreb) oare cine are capacitatea să plătească (”să cumpere”) miile de oameni enumerați mai sus ori zecile de mii de semnatari ai petițiilor împotriva proiectului? Cu acest ”argument” – al ”cumpărării” opoziției proiectului – m-am obișnuit. M-am obișnuit însă să vină din partea unor politicieni fără scrupule ori din partea postacilor anonimi care foșgăiesc prin subsolurile diferitelor forumuri online. Însă nu din partea d-voastră.
La un moment dat, chiar ați reușit să lăsați impresia că ieșiți din tiparul STAS al politicienilor români. E drept, din partea d-voastră mai am o minimă speranță (cam câtă cianură există într-un sâmbure de caisă) că față de toți cei enumerați mai sus, despre care ați sugerat că fac opoziție proiectului RMGC pentru că ar fi ”cumpărați” o să vă cereți scuze. Altfel, acea imagine, a politicianului diferit de turmă, se va risipi. Tot astfel cum se risipește în aer aburul cafelei. Indiferent dacă are sau nu cianură. Lapte sau frișcă.
