Moldovenii rămân izvorul demografic al României

0 1.001

În România, rata natalităţii este foarte diferită de la o regiune la alta. Cei mai mulţi copii la mia de locuitori se înregistrează în judeţele din Moldova şi în sudul ţării, în Constanţa, Ialomiţa şi Ilfov. La polul opus se situează oltencele care, fără excepţie, nasc cei mai puţini copii din ţară, conform datelor statistice analizate de EVZ.

Numărul copiilor născuţi-vii a scăzut cu peste 10.000, anul trecut faţă de anul anterior, ceea ce a determinat şi scăderea corespunzătoare a ratei natalităţii de la 10,4 născuţi-vii la 1.000 locuitori până la 9,9 născuţi-vii la mia de locuitori.

Diferenţele la nivelul întregii ţări se menţin destul de mari, rata natalităţii cifrându-se între 12,0‰ în Ilfov şi 7,7‰ în Olt, indică cifrele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Valori ale natalităţii de peste 10,5‰ s-au înregistrat în judeţele Bihor, Harghita, Sibiu, Braşov, Covasna, Bistriţa-Năsăud, Ialomiţa, Constanţa, Suceava, Iaşi, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

În judeţele Olt, Teleorman, Hunedoara, Brăila, Gorj, Vâlcea şi Caraş-Severin s-au consemnat valori sub 8,5‰.

Comparativ cu anul 2009, rata natalităţii a scăzut în toate judeţele (cu valoarea cea mai mare în judeţul Vaslui) şi în municipiul Bucureşti.

Cu toate acestea, municipiul Bucureşti se situează printre zonele din ţară unde se nasc mai mulţi copii decât media. Astfel, anul trecut, bucureştencele au dat naştere unui număr de 11 copii la mia de locuitori, în scădere faţă de 2009, când rata natalităţii a fost de 11,2‰.

Ilfovencele nasc cei mai mulţi copii

Campioni la naşterea de copii sunt ilfovenii. Femeile din acest judeţ au asigurat o rată a natalităţii de 12 la mia de locuitori. Judeţul Ilfov a fost campion la naşterea de copii şi anul trecut, când a bătut un record pe ţară de 13,1 naşteri la 1.000 de locuitori, potrivit datelor INS.

Pe locul al doilea în topul celor mai prolifici români se situează ieşenii. Moldovencele de la Iaşi au dat naştere, anul trecut, unui număr de 11,6 de copii la mia de locuitori. Acestea sunt urmate de constănţence şi sucevence. Astfel, pe malul Mării Negre şi în nordul ţării, s-au născut, în 2010, câte 11,3 micuţi la 1.000 de locuitori. Cele două judeţe sunt urmate de Ialomiţa, cu o rată a natalităţii de 11,1 la mia de locuitori.

Unde se nasc cei mai puţini români

Judeţul Olt a marcat, anul trecut, recordul negativ al celor mai puţine naşteri la mia de locuitori: doar 7,7, conform datelor INS. Pe al doilea loc se situează judeţul Teleorman (7,8 naşteri la mia de locuitori), urmat de judeţul Hunedoara (7,9 ‰). Absolut toate judeţele din Oltenia înregistrează printre cele mai reduse rate ale natalităţii din ţară, sub 9‰.

Cu excepţia judeţelor Alba şi Hunedoara, unde numărul de naşteri este destul de redus, românii din Transilvania sunt cumpătaţi şi când vine vorba de naşterea de copii. Judeţele din Ardeal figurează pe harta natalităţii cu o medie de 10,1-11 naşteri la mia de locuitori.

Copiii “de criză” s-au născut în 2010

Imediat după declanşarea crizei economice, s-a observat o creştere bruscă a numărului de femei care intrau în concediu maternal. Şi asta nu a fost doar o observaţie empirică. În anul 2009, adică imediat după ce criza s-a făcut simţită şi la noi, în România s-a înregistrat cel mai mare număr de naşteri din ultimii şase ani, 222.400 de copii născuţi vii. Imediat după 2010, rata naşterilor s-a prăbuşit la cel mai slab nivel din ultimii ani. Anul trecut, româncele au dat naştere la numai 212.200 de bebeluşi.

Anul Număr copii născuţi vii

2005 – 221.000
2006 – 219.500
2007 – 214.700
2008 – 221.900
2009 – 222.400
2010 – 212.200

De Ana Bâtcă – Evenimentul Zilei

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php