Cui îi este frică de Sfântul Închisorilor – Valeriu Gafencu?

Într-una din serile trecute, pe la orele 22.00, aud mai multe apeluri pe telefonul mobil de la un număr necunoscut. Omul insista cu apelul aşa că am răspuns într-un final, deşi de obicei nu apăs pe tasta deschide, dacă nu recunosc numărul de telefon. Surpriza a fost plăcută, ca la celălalt capăt al firului am auzit vocea celebrului istoric Marius Oprea, cunoscut ca şi „vânătorul de securişti”. M-am bucurat mult să-i aud vocea prietenului meu, omul care l-a dezhumat pe eroicul partizan anticomunist Teodor Şusman din Răchiţele. L-am simţit trist, un „om sfârşit” vorba lui Giovanni Papini. Marius Oprea simţea nevoia să se confeseze în ceas de noapte din cimitirul nebunilor de la Închisoarea Tg. Ocna. Era de câteva zile la fosta închisoare din anii 50, de lângă Bacău, în căutarea trupului martirului anticomunist Valeriu Gafencu. În anii 80, închisoarea Tg. Ocna a fost spital de nebuni şi apoi, prin anii 90, a redevenit închisoare. Istoricul Marius Oprea îmi tot povestea despre ce halucinant este să sapi în groapa comună cu morţii nebuni ai spitalului. La un moment dat la săpături a găsit şi trei deţinuţi politici aruncaţi de către gardienii comunişti în maldărul cu cadavre cu faţa în jos, ei neavând nici măcar o înmormântare creştină. Au murit în chinuri şi îngropaţi în anonimat, în gropa comună. Marius Oprea îmi tot repeta întruna la telefon: – Ionuţ e halucinant! Îl durea până în rărunchi modul în care au sfârşit deţinuţii politici anticomunişti. Mai era trist şi faptul că a văzut inopinat un conflict în sânul bisericii noastre, cum călugării de la Mănăstirea Petru Vodă veniţi să-l ajute să găsească ciolanele sfinte au fost izgoniţi, după câteva zile, de juristul Patriarhiei Ortodoxe, care nu i-a mai lăsat să sape în căutarea eroilor morţi ai neamului românesc. Călugării au fost nevoiţi să privească de după gard, cu lacrimi în ochi, cum echipa istoricului săpa să descopere moaştele Sfântului Închisorilor. Marius Oprea era întristat şi pentru că primea telefoane perfid îngrijorate dintr-o capitală a Axei lui Băsescu, ca nu cumva să descopere ciolanele sfinte ale lui Valeriu Gafencu, care a făcut parte dintr-o mişcare care nu este corectă politic azi. Să nu mai vorbim de securiştii, cocoţaţi pe toate gardurile dimprejur, ai lui George Maior, acest Moruzov al serviciilor speciale de la Bucureşti. De trepăduşii ăştia nu-i este frică lui Marius Oprea sunt sigur de asta şi nici mie. Adevăraţii gardieni ai siguranţei naţionale nu sunt, din păcate, în fruntea SRI. Îl simţeam pe Marius Oprea cum dorea să se confeseze. Am discutat multe, lucururi private, care nu se dau publicităţii. Atunci în ceas de noapte, în preajma ciolanelor sfinţite de martiriu ale deţinuţilor politici am simţit un mare istoric, care dorea să se descarce sufleteşte ca de la un creştin la creştin, ca de la un român la român, ca de la o inimă ca primăvara, la o inimă verde. Vorba lui George Bara: – Ionuţ, la cine doreai să se confeseze „vânătorul de securişti”, la Patriciu, la Antonescu, la Tăriceanu, la Băsescu, la Voiculescu, la Ponta, la Tismăneanu? Înţeleg ăştia ce înseamnă valorile înveşnicite ale neamului?

După ce am închis mobilul. Am stat răgaz de o clipă „mut ca o lebădă” şi m-am gândit: oare cine se teme de Valeriu Gafencu la la 63 de ani de la moartea Sfântului Închisorilor? Nu te vom uita nicodată: Valeriu Gafencu (n. 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, în Basarabia – d. 18 februarie 1952 la închisoarea Târgu Ocna) este unul din tinerii care au murit în închisorile regimului comunist din România, numit de Nicolae Steinhardt Sfântul închisorilor. A fost fiul lui Vasile Gafencu. În anul 1941 era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași și totodată conducător al unui grup al Frățiilor de Cruce din Mişcarea Legionară. În urma scoaterii în afara legii a Frățiilor de Cruce, a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Profesorul de drept civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces, declarând că acesta este „unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”. Această încercare s-a dovedit însă a fi inutilă, dictatura antonesciană nevăzând cu ochi buni activismul legionar al tânărului Gafencu, care voia ca tot mai mulți elevi și studenți să se înscrie în Frățiile de Cruce. Astfel, și-a săvârșit sentința la închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor al ortodoxiei, regimul dur al detenției, torturile și bolile contactate aici întărindu-l duhovnicește. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană. La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferință să-i procure o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: “Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în liniște.”. A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rostește ultimele sale cuvinte: Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul, după care a decedat. Face parte dintr-un grup ce împărtășea aceeași orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea și mulți alții. Unul dintre bolnavii ce-l iubeau și-l admirau, Victor Leonida Stratan, obținuse printr-o intervenție specială, de la familie, un pachet cu streptomicină. Cu o jertfire de sine specifică marilor trăitori ai ortodoxiei, Valeriu le-a primit și a doua zi l-a înștiințat pe Stratan că a hotărât să le cedeze pastorului Richard Wurmbrand, spunând că și acesta se afla într-o stare gravă. Medicamentele au fost folosite de Wurmbrand, a cărui viață a fost astfel salvată.

Ionuţ Ţene

Sursa: NapocaNews