Confruntari la Londra intre politie si membrii Ligii de Aparare Engleze

0 467

In jur de 60 de persoane au fost retinute ieri la Londra dupa ce membrii si simpatizantii Ligii de Aparare Engleze (EDL), o formatiune militanta antimusulmana si anti-imigrationista, s-au confruntat cu politistii in timpul unui protest, transmite Press Association.

EDL a informat Scotland Yard-ul ca intentioneaza sa organizeze o “demonstratie statica”, dupa ce secretarul de Interne, Theresa May, a ordonat interzicerea marsurilor timp de 30 de zile, in sase zone din capitala, dupa violentele rasiale de luna trecuta care au zguduit marile orase engleze.

Violentele au inceput in cursul dupa-amiezii, in momentul in care liderul EDL, Stephen “Tommy Robinson” Lennon, le vorbea celor aproape 1.000 de manifestanti, spunandu-le ca a incalcat termenii eliberarii conditionate pentru a lua parte la proteste, informeaza HotNews. Lennon nu s-a numarat printre cei arestati.

Press Associastion scrie ca Lennon (28 de ani) a fost gasit vinovat de atitudine violenta, abuziva si amenintatoare, dupa ce s-a aflat in fruntea unui “grup de huligani” din Luton ce a provocat violente la sfarsitul unui proces in oras.

Autoritatile au luat masuri speciale de securitate, de teama unor violente in timpul protestului si a unor posibile confruntari cu rivalii stangisti de la asociatia Uniti Impotriva Fascismului, care au organizat o contrademonstratie. Pe strazi au fost desfasurati peste 3.000 de politisti, proveniti inclusiv din alte orase britanice.

EDL a luat fiinta in Luton, in anul 2009, ca reactie impotriva unor musulmani radicali care au afisat pancarde cu mesaje de genul “Duceti-va dracului soldatilor anglicani!” la intoarcerea acasa a unui batalion britanic din Irak. Sursa: FrontPress.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php