„Referendumul pentru Căsătorie este supus unui război informațional pentru că e considerat o amenințare la adresa globalismului”

3 658
Imagini pentru family vs globalism
Jurnalistul Adrian Pătrușcă analizează motivele pentru care „Peste români s-a dezlănțuit apocalipsa propagandistică”, în ultimul său editorial din Evenimentul Zilei.
Adrian Pătrușcă: Referendumul pentru Căsătorie este supus unui război informațional pentru că e considerat o amenințare la adresa globalismului
„Din 1989, de la „Teroriștii trag din orice poziție”, „Apa este otrăvită” și „Vine Regele să pună botnițe la țărani” nu a mai existat o asemenea revărsare de dezinformări grosolane”, scrie jurnalistul.
Acesta notează că rețelele de socializare „colcăie de troli și conturi false, dar sunt aruncate în joc și „piesele grele”, „intelectualii”, cu misiunea de a compromite referendumul. De a-l arunca în derizoriu. De a convinge că doar înapoiații, abrutizații și magoții cu creierul cât nuca vor participa la plebiscit”.
Aceste acțiuni „seamănă perfect cu campaniile de propagandă murdară abătute asupra britanicilor și americanilor înainte ca aceștia să voteze pentru Brexit și Trump”. Motivul pentru care Referendumul este atacat precum Brexitul și alegerea lui Trump este același: amenințarea la adresa globalismului.
„De exemplu, celor dintâi li s-a spus că ieșirea din UE va duce Regatul în colaps economic, va prăbuși lira sterlină, va arunca țara în foamete și haos, va produce criză de sandviciuri (sic!) va alunga toate companiile străine, va declanșa apocalipsa teroristă și chiar al treilea război mondial (sic! sic!). Că nimic din toate astea nu s-a petrecut, o vedem azi prea bine. Dimpotrivă, cu toată guvernarea catastrofală a Theresei May, cu toate sabotajele celor care încearcă până în ultimul ceas să blocheze Brexitul, Marea Britanie înflorește.
Ce să mai vorbim despre amenințările cu care li s-au împuiat mințile americanilor, dacă iese Trump președinte? Scoate America din NATO, se aliază cu Putin și lasă Europa în ghearele Rusiei, declanșează un cataclism economic și bursier… La aproape doi ani de la alegerea lui Trump, acesta a revitalizat NATO, forțând țările membre să-și mărească alocațiile militare, l-a supus pe Putin unui val fără precedent de sancțiuni, a consolidat prezența americană în Europa, creșterea economică a ajuns la 4,1% (în cei opt ani ai lui Obama abia ajungea la 3%), bursa din Wall Street este la cel mai înalt nivel din toată istoria sa.
De asemenea apocalipse ideologice, chiar dacă ceva mai mici, au avut parte recent și italienii sau austriecii, pentru a nu vota cu Salvini și Kurz, sau francezii ori grecii, ca să nu voteze cu Le Pen, respectiv împotriva planului internațional de „ajutorare” al Atenei.
Ce legătură există între aceste uriașe campanii progandistice, care par ieșite direct din laboratoarele de dezinformare ale KGB și cărora, în anii Războiului Rece, li se spuneau Operațiuni „Maskirovka” (înșelare, inducere în eroare, pe rusește)?
Simplu: toate țintele acestor adevărate acțiuni de război informațional erau / sunt amenințări la adresa globalismului”, scrie Pătrușcă.
Iar urna de vot a ajuns „cel mai mare pericol la adresa mondializării”.
„Votul liber este periculos. În cabina de vot poporul nu poate fi controlat. Iar poporul este prost: nu știe ce este bine pentru el și pentru lume. De aceea, votul liber (mai ales cel în care pot apărea surprize) trebuie restrâns la minimum”, scrie ziaristul.
sursa: ActiveNews
3 Comments
  1. IO...gerules says

    Dupa acest referendum ,in curand viitorul Romaniei va arata cam asa;In Romania vor fii doua clasa sociale:stapani si servitori,adica sclavi.Educatia stapanilor se va axa doar pe satisfacerea nevoilor lor fizice,fiziologice,educatia spirituala va fii o gluma.Servitorii vor avea o educatie strict legata de satisfacerea placerilor stapnilor,din toate punctele de vedere.Sanatatea stapanilor va fi primordiala,a servitorilor adica a sclavilor e importanta doar in masura in care ei sant buni de pusi la jug,cine nu poate face acest lucru trebue sa dispara.Peste satele romanilor parasite se va ara cu tractorul sau vor fi lasate jivinelor salbatice pentru culcus si coabitare.Iar peste catva timp vor aparea niste fiinte umane de sub pamant ,agatarsii de ex.,sa faca ordine deasupra capului lor ca nu se mai poate traii nici sub pamant de atata nelegiuire in fata Lui Dumnezxeu.Asta este.

  2. IO...gerules says

    Cu totii la Rosia Montana aparati-o,APARATI-VA TARA.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php