SACRILEGIU LA BACĂU! Monumentul Luptătorilor Anticomunişti Ucişi în închisori a fost profanat.

4 1.014
FOTO: Desteptarea

Impunătorul monument ridicat de foștii deținuți politici în Parcul Cancicov din Bacău a fost profanat în urmă cu două zile, anunță ziarul Deșteptarea.

„Pe furiş, noaptea, dar nu m-ar mira să fi fost ziua, un grup de indivizi au trasat, cu vopsea roşie, un desen inept, exact pe faţada monumentului, peste numele celor 41 de luptători anticomunişti, care au murit în închisori, în timpul regimului comunist.

Este incalificabilă fapta, de aici şi furia care m-a cuprins ieri când am trecut prin faţa troiţei din marmură, ridicată, în 2001, de urmaşii luptătorilor anticomunişti ucişi în închisori, batjocorită de nişte descreieraţi. Şi nu a fost suficient, tot ei, sau alţii, au desenat, cu grafiti, câteva însemne, pe faţadele jardinierelor din spatele toiţei. Se întâmplă tot mai des asemenea profanări şi distrugeri în oraş, un exemplu sunt şi busturile lui Mihai Eminescu şi Ion Creangă, din acelaşi parc.”

Monumentul a fost ridicat în 2001 de supraviețuitorii rezistenței anticomuniste, foști deținuți politici, care au făcut mari eforturi pentru realizarea acestei impunătoare opere.

4 Comments
  1. Marian Costache says

    DUMNEZEULE DOAMNE !!

    Vorba Pàrintelui Gheorghe Calciu : si morti se vor lupta cu noi !!!

    OH! Doamne! Câtà sfântà profetie în aceastà vorbà !

    Marian Costache
    Montréal, Canada

  2. CALIN EUGEN says

    Rusine!N-am cuvinte…

  3. IO...gerules says

    Nicusoare Calanmcea faceti ordine printre tampiti sau gusteri.Nu le permiteti acestor criminali cu fata la Feisbuk sa conturbe linistea cereasca a eriolor neamului romanesc.

  4. IO...gerules says

    Scuse e Calancea Nicolae.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php