Revelion unionist: „Români, Petreceți Prutul!”

0 1.040

Inițiativă inedită a unioniștilor basarabeni pentru trecerea dintre ani. Intrarea în 2018 – Anul Centenarului Unirii va fi marcată în localitatea Fălciu prin întinderea unui steag de 100 de metri care va trece podul de peste Prut din zonă.

„Pe 31 decembrie, la ora 14:00, din fața primăriei din Fălciu, coloana de manifestanți va porni înspre podul de la Prut, care în acest moment nu mai este funcțional. La 100 de ani de la Marea Unire, românii de pe cele două maluri ale Prutului vor trece steagul de 100 de metri peste pod, cerând astfel, alături de autoritățile locale, ca acest pod și celelalte 22 existente în perioada interbelică să fie reabilitate și funcționale, pentru ca râul să nu mai fie o barieră între frați.

Manifestările vor continua apoi la Casa de Cultură din localitate, unde se va sărbători Anul Nou, și cu demararea manifestărilor din cadrul Centenarului Marii Uniri. Petrecerea de Revelion va fi însuflețită de recitaluri folclorice susținute de soliști și ansambluri din România și Republica Moldova, trecerea dintre ani fiind punctată de un spectacol de artificii în aer liber, iar partenerii din administrația locală asigură mâncare și băutură tradițională”, arată organizatorii, Platforma Unionistă Acțiunea 2012, într-un comunicat.

Acțiunea 2012, grupul civic care aduce în spațiul public românesc mesajul „Basarabia e România”, îi invită pe toți românii să petreacă Revelionul 2018 pe malul râului Prut.

„Anul 2018 este deosebit de important pentru noi, deoarece marchează Centenarul Marii Uniri a tuturor românilor, din 1918. Începem 2018 la Prut privind spre Basarabia, către care ne concentrăm eforturile civice pentru a împlini cel mai frumos vis realizabil al generației noastre: reîntregirea. Îi invităm de Revelion alături de noi la Fălciu, în județul Vaslui, pe toți cei care cred în Unire. Împreună cu frații noștri de peste Prut vom striga într-un singur glas: Vrem Unire!” a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Așezată pe locul unui vechi târg de mare importanță economică pentru Moldova istorică, localitatea Fălciu este încărcată de semnificații simbolice pentru România și are ca omolog de partea stângă a Prutului satul Stoianovca (fostul Stoienești) din raionul Cantemir, mai arată organizatorii.

 

sursa: Cotidianul

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php