INEDIT! Ultima scrisoare a lui Horia Sima. Chioreanu, reconfirmat la conducerea Legiunii în ţară.

Pentru prima oară după 24 de ani, publicăm un document de excepţie, din păcate multă vreme tăinuit. Scris de Horia Sima cu o săptămâna înaintea morţii sale, acest document este posibil să fie ultima scrisoare a Comandantului Mişcării Legionare.

Ultimul periplu European al lui Horia Sima

Reconstituind contextul în care a fost scrisă această epistolă, aflată în arhiva comandantului legionar Ioan Halmaghi şi păstrată prin grija camaradului Sorin Olariu căruia îi suntem recunoscători, este sigur că ea a fost scrisă în timpul ultimului periplu european al liderului legionar.

În toată perioada îndelungatului său exil, Horia Sima a efectuat periodic călătorii ample pe toate cele 4 continentele pe care legionarii fuseseră spulberaţi de vitregiile Istoriei. Din Europa până în America de Nord şi din America de Sud până în Australia, statele în care aceştia găsiseră azil politic erau străbătute periodic de şeful Mişcării Legionare, care îi reunea, mobilizându-i şi menţinând, astfel, cu mari eforturi, funcţionarea organizaţiei în acest context atipic.

De altfel, moartea lui Horia Sima a survenit chiar într-una din aceste călătorii. El a decedat, în urma unui atac cardiac, în noaptea de 24 spre 25 mai 1993, în localitatea Untermeitingen  din Germania, în locuinţa dr. Filip Păunescu, unul dintre oamenii săi de încredere. De reţinut că liderul legionar călătorise întotdeauna cu acte conţinând identităţi false, obţinute – evident – cu sprijinul autorităţilor spaniole, pentru a evita astfel identificarea sa de către serviciile de spionaj ale ţărilor comuniste. Se pare că el păstrase acest obicei şi după 1990, în ciuda schimbărilor de regim din România, câtă vreme repatrierea corpului neînsufleţit în Spania, unde domicilia, a întâmpinat probleme ca urmare a documentelor de identitate.

Reconfirmarea statutului lui Nistor Chioreanu.

Oricum, ineditul înscris conţine o informaţie deosebit de importantă pentru reconstituirea istoriei postdecembriste a mişcării, frământată de interminabile neînţelegeri şi dispute între grupările veteranilor legionari şi, ulterior, între continuatorii lor mai tineri. Este vorba de reiterarea deciziei pe care Horia Sima o luase în cadrul întâlnirii de la Budapesta din vara anului 1992, unde liderul legionar tranşase conflictul existent în ţară între gruparea Nicolau-Marineasa şi cea condusă de Chioreanu-Mateiaş.

În această scrisoare, Horia Sima îl înştiinţează pe Ion Halmaghi în legătură cu întâlnirea, la Stuttgart, cu doctorul Teofil Mija, venit din ţară. Acesta fusese deţinut politic timp de 14 ani în timpul regimului comunist, ca urmare a activităţii sale legionare şi organizării unui centru de rezistenţă armată în Codrul Fetea din judeţul Mureş. În ultimii ani, îl asista cu o credinţă aparte pe bătrânul comandant legionar Nistor Chioreanu, ajutându-l inclusive în exercitarea atribuţiilor de coordonare a legionarilor din ţară.

De asemenea, doctorul Mija era unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai lui Mircea Nicolau.

În discuţia cu Teofil Mija, Horia Sima insistase asupra închiderii diferentului cu Mircea Nicolau şi găsirii unor formule de colaborare. După cum el însuşi scrie, Horia Sima profitase de întâlnirea cu Mija pentru a transmite încă o data lui Nistor Chioreanu “să mai rămână câtva timp în fruntea organizaţiei, căci nu are cine să-l înlocuiască”.

17 mai 1993

Dragă camarade Halmaghi,

Am avut bucuria să întâlnesc la Stuttgart pe Dr. Teofil Mija. E un om exceptional. Un om aşezat, cuminte şi cu simţ politic al realităţilor româneşti.

Am vorbit în sensul celor tratate şi de Dta. Am stăruit ca să se încheie vechea controversă cu Mircea Nicolau şi să se ajungă la o formula de colaborare.  L-am sfătuit să se ducă la Chioreanu şi să-l determine să mai rămână câtva timp în fruntea organizaţiei, căci nu are cine să-l înlocuiască. L-am însărcinat să ia el conducerea Braşovului, ca o regiune autonomă, căci se bucură de o anumită ascendenţă asupra celorlalţi camarazi din Braşov.

Sunt foarte mulţumit de întâlnire şi nu pot să nu recunosc  modul pozitiv al întâlnirilor D-tale premergătoare.

Îmbrăţişări şi sănătate. Doamnei, numai bine, sănătate şi noroc

T. L şi C.

Horia Sima

Disputa pentru conducere, piatra de poticnire a Mişcării Legionare după 1990

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu situaţia Mişcării Legionare din anii de după Revoluţie, Mircea Nicolau se bucurase, un timp, de confirmarea lui Horia Sima pentru a putea coordona reorganizarea legionarilor din România. În 1990, Comandantul mişcării trimisese în ţară un emisar, pe Victor Corbuţ, însărcinat să sondeze starea supravieţuitorilor represiunii comuniste şi să identifice un posibil nucleu de reorganizare a acestora. Timorat de monitorizarea ostentativă din partea SRI, Corbuţ se limitase la contacte cu cei din grupul adunat în Bucureşti, în jurul lui Mircea Nicolau.

Ulterior, veterani de prestigiu ai Legiunii, unii dintre ei purtând grade legionare, aveau să-i reproşeze lui Mircea Nicolau păcate considerate grave, începând cu presupusa lui colaborare cu organele de represiune în cadrul reeducării de la Aiud (1962-1964) şi terminând cu abateri morale, precum adulterul comis cu soţia unui camarad, incident ce generase un enorm scandal soldat cu un dosar penal în anii 1970.

Teofil Mija mersese până la a-i reproşa lui Nicolau anumite abateri comportamentale grave în timpul detenţiei. Iar prestigiul moral pe care Mija şi-l atrăsese din partea camarazilor atârna greu în această dispută, în ciuda faptului că Nicolau negase categoric acuzaţiile.

De altfel, la Braşov exista un nucleu  alcătuit din vechi legionari care se bucurau de un mare prestigiu în rândul vechilor militanţi din ţară (Nistor Chioreanu, Virgil Mateiaş, Nicu Păun, Ion Agapie, Neculae Purcărea ş.a.), şi care, de asemenea, îi contestau lui Mircea Nicolau autoritatea morală de a conduce legionarii din ţară. Ei cereau acestuia să se păstreze în linia a doua, fără a mai pretinde conducerea mişcării.

Treptat, şefia lui Mircea Nicolau a devenit piatra de poticnire a procesului de reorganizare a Mişcării Legionare din România, majoritatea covârşitoare a legionarilor situându-se alături de grupul gradelor legionare având nucleul conducător în Ardeal, la Braşov.

Pentru tranşarea acestei dispute ce lua amploare, Horia Sima a recurs la un arbitraj. Printr-o corespondenţă cifrată, el a convocat la Budapesta, în vara lui 1992, pe reprezentanţii celor două grupări din ţară (episod relatat într-un alt articol). Constatând imposibilitatea concilierii celor două tabere, el a recurs la o decizie pe baza cutumelor legionare, stabilind ca in ţară, Mişcarea să fie condusă de un grup de comandă avându-l ca şef pe Nistor Chioreanu, Mircea Nicolau urmând să conducă organizaţia de la Bucureşti şi să se ocupe, împreună cu Puiu Athanasiu, de latura politică a organizaţiei. De asemenea, Horia Sima a stabilit ca legionarii din occident să nu se implice în conducerea celor din ţară şi invers.

Conform celor discutate la Budapesta, învestit de acum cu statutul de şef al grupului de comandă din ţară, Nistor Chioreanu avea să reînfiinţeze, în anul următor, Partidul „Totul pentru Ţară” desfiinţat în 1938, care din cauza obstrucţiilor autorităţilor neocomuniste a purtat multă vreme numele „Pentru Patrie”.

Citeşte mai mult pe această temă aici.

Încălcarea şi ocultarea dispoziţiilor lui Horia Sima, chiar de către apropiaţii săi…

Această epistolă vine să lămurească o dată în plus controversele care au planat în ultimii 22 de ani în legătură cu succesiunea la conducerea Mişcării Legionare după moartea lui Horia Sima. Revendicată de diverşi protagonişti ai fenomenului legionar şi devenită obiectul unei dispute penibile de-a lungul ultimilor două decenii, această succesiune putem spune că a constituit piatra de poticnire a revirimentului legionar de după Revoluţie.

Este trist că, după moartea lui Horia Sima, unii din colaboratorii săi apropiaţi au făcut uitată această hotărâre a Comandantului Mişcării. Cu toţii ştiau, de bună seamă, care fusese decizia lui Horia Sima. Dovadă, faptul că, în plicul respectiv, scrisoarea este însoţită de o carte poştală adresată lui Halmaghi, pe care, alături de semnătura lui Horia Sima, se află semnăturile altor membri ai conducerii legionare din exil: Nae Roşca şi Dumitru Creţu.

De asemenea, într-o scrisoare olografă, adresată legionarilor după înmormântarea lui Horia Sima, pe 1 iunie 1993, Mircea Dimitriu, secretarul general al Mişcării Legionare din exterior, reamintea  camarazilor că Horia Sima stabilise ca în ţară Legiunea să fie condusă de un grup de comandă prezidat de Nistor Chioreanu şi Virgil Mateiaş.

Cu toate acestea, atât Nae Roşca, cât şi Mircea Nicolau şi ceilalţi reprezentanţi ai grupării intitulate mai târziu Fundaţia “George Manu”, au negat vehement, timp de 2 decenii, acest adevăr, minţind serii întregi de tineri cu privire la adevărul despre succesiunea la conducerea Mişcării Legionare, conform dispoziţiilor trasate de Horia Sima.