PETRU VELESCU – PREZENT! A plecat la Domnul un suflet de o nobleţe ieşită din comun.

A plecat la Domnul astăzi, miercuri 7 septembrie 2016, cel ce a fost şi rămâne în sufletele noastre camaradul PETRU VELESCU. Un suflet de o nobleţe ieşită din comun, de o generozitate şi capacitate de dăruire fără limite, dublate de o modestie rar întâlnită în lumea noastră meschină. Buna cuviinţă desprinsă din icoane, blândeţea şi capacitatea de înţelegere a semenilor săi, chiar şi când aceştia greşeau, puterea nesfârşită de a ierta, credinţa neclintită şi spiritul constructiv făceau din acest om o figură de sfânt ce răspândea în jurul său lumină şi bucurii.

Născut la 6 iulie 1923 în comuna Traian, fiind mezinul unei familii cu mulţi copii, a urmat mai târziu liceul la Bacău, unde a aderat la Frăţiile de Cruce, organizaţie de elevi a Mişcării Legionare. De altfel, fratele său cel mai mare, inginerul Virgil Velescu, era de asemenea membru al Mişcării Legionare, şi ca urmare a realizării planurilor tehnice necesare construirii Casei Verzi de la Bucureştii Noi, avea să fie înaintat la gradul de comandant legionar de către Corneliu Codreanu.

Dar în urma loviturii de stat militare a generalului Antonescu din ianuarie 1941, fratele său avea să intre pe listele celor vizaţi de arestări şi condamnări la pedepse foarte mari. Ajutat de un ofiţer german, Virgil Velescu va reuşi să iasă din România, lucrând o vreme în Ministerul Propagandei al Reich-ului german, dar în 1942 va fi şi arestat de Gestapo şi internat în lagărele naziste, asemenea celorlalţi legionari.

Fratele său, Petru Velescu va fi arestat de Siguranţa antonesciană pentru participare la rezistenţa opusă de legionari loviturii de stat antonesciene (aşa zisa „rebeliune legionară”), dar va fi eliberat. După 1944, în condiţiile ocupării ţării de către armatele sovietice şi instaurării unui guvern comunist, Petru Velescu participă la organizarea clandestină a structurilor de rezistenţă.

În noaptea de 14-15 mai 1948, este arestat în cadrul amplelor acţiuni de capturare a mii de legionari, fiind acuzat de continuarea activităţii legionare după 23 august 1944. După îndelungate anchete şi o detenţie fără suport legal, este eliberat la 1 decembrie 1950, anchetatorii nereuşind să obţină dovezi ale activităţii sale subversive.

Dar Petru Velescu purta povara calităţii de frate a unuia dintre exilaţii cei mai căutaţi de Direcţia de Informaţii  Externe a Securităţii. Refugiat în occident şi stabilit la Munchen, Virgil Velescu fusese primul legionar care luase contact cu autorităţile americane de ocupaţie, chiar la cartierul general al conducătorului trupelor SUA, generalul Dwight Eissenhower, la Frankfurt am Main, unde obţinuse asigurarea că legionarii nu vor declaraţi fascişti şi nu vor fi expulzaţi în România comunistă.

Zeci de ani, Securitatea a investit resurse colosale pentru a ajunge la Virgil Velescu, ştiind că în felul acesta putea ajunge la Horia Sima. Velescu era unul dintre puţinii colaboratori de încredere care în acei ani avea contact direct cu Horia Sima. Dar toate încercările Securităţii au eşuat, Virgil Velescu fiind o persoană deosebit de discretă, care trăia într-o austeritate franciscană şi la rândul său ţinea legături cu un număr infim de oameni, colaborând direct cu serviciile secrete americane şi vest-germane.

Am studiat personal dosarele lui Virgil Velescu păstrate la SIE, şi care la drept vorbind sunt nişte rămăşiţe derizorii ale dosarelor originale, şi am putut constata tenacitatea Securităţii în a ajunge la Velescu.

În aceste condiţii, presiunile exercitate de diabolicul aparat al Securităţii asupra fratelui său mai mic, Petru Velescu, au fost uriaşe. Ei sperau că, în dorul său de ţară şi familie, Virgil Velescu îl va contacta pe fratele său sau că îl vor determina pe acesta să iniţieze contacte cu fratele mai mare exilat. Supus la presiuni uriaşe (şi metodele de „convingere” erau dintre cele mai dure), Petru Velescu a acceptat formal cererile Securităţii, dar ani de zile a purtat spionajul comunist pe piste false, până când securiştii au înţeles că fuseseră păcăliţi, fapt consemnat şi în dosarul lui Petru Velescu. Nu numai că nu şi-a

vândut fratele, dar Petru Velescu a indus constant în eroare Securitatea, care l-a abandonat în cele din urmă, având însă grijă să-i facă întreaga viaţă un calvar.

După căderea comunismului, Petru Velescu s-a implicat cu un entuziasm deosebit în toate activităţile foştilor luptători anticomunişti. A activat în AFDPR şi încă de la înfiinţare în Fundaţia Buna Vestire, înfiinţată de veterani ai Mişcării Legionare în 1992. În 1993, fratele său Virgil Velescu, aflat la o vârstă foarte înaintată, obţine în sfârşit repatrierea şi se reîntoarce la Bacău, unde va fi îngrijit cu o devoţiune ieşită din comun de Petru Velescu, până în septembrie 1996, când va trece la Domnul. Încă de la reînfiinţarea, în 1993, a Partidului „Totul pentru Ţară” (numit un timp „Pentru Patrie”), Petru Velescu şi fratele său Virgil se vor implica în acest demers politic al veteranilor legionari. Filiala Bacău a partidului precum şi biblioteca legionară vor funcţiona într-un apartament cumpărat în mod special pentru acest scop de Virgil Velescu, care va susţine financiar şi apariţia, ani la rând, a excepţionalei reviste „Crezul nostru”, a Fundaţiei

Buna Vestire, având ca redactor-şef pe cel ce avea să devină reputatul jurnalist Claudiu Târziu, acesta având de altfel o relaţie privilegiată cu fraţii Velescu.

De asemenea, fraţii Velescu s-au numărat printre principalii susţinători financiari ai construirii sediului central al Partidului „Totul pentru Ţară” din Bucureşti, str. Veseliei nr. 21. Ani la rând, tranşe de mii de mărci germane, iar ulterior mii de euro, soseau de la Bacău pentru acest scop. Îmi amintesc cum eram chemat uneori, la primele ore ale dimineţii, de preşedintele partidului, dr. Constantin Iulian, la Gara

de Nord, pentru a prelua, împreună cu dânsul, aceste tranşe de bani care erau aduse de la Bacău de o delegaţie din care făceau parte de obicei: Petru Velescu, Vasile Abuligesii, Neculai Păduraru şi Petru Baciu.

Tot fraţii Velescu au fost cei care au contribuit în mod susbtanţial la ridicarea impunătorului monument al foştilor deţinuţi politici din Parcul Cancicov, Bacău, dar şi la refacerea integrală, în 2001-2002, a troiţei de la Târgul Ocna, care se degradase considerabil.

Am avut privilegiu şi totodată onoarea să colaborez aproape două decenii cu acest om de o calitate deosebită şi mărturisesc că avea un suflet de o bunătate şi jertfelnicie care îl urcau la Cer.

Dumnezeu să te odihnească, lângă fratele tău Virgil, drag camarad! Amintirea sufletului tău bun o vom purta mereu în inimi şi în gândurile noastre cele mai pioase. Şi du raportul tău celor căzuţi în lupte sau morţi în credinţă legionară, şi pentru nevrednicii rămaşi încă aici.

PETRU VELESCU – PREZENT!